Sfantul Macarie cel Mare in Patericul Egiptean

[altmariustotal ortodox]

Sfantul Macarie cel Mare este praznuit de Biserica Ortodoxa in ziua de 19 ianuarie. Este unul dintre monahii care, in secolul al IV-lea, au cau­tat cu daruire si jertfelnicie sa inteleaga sensul mai adanc si deplina masura a existentei omenesti in pustia ve­chiului Egipt crestin. In acest loc aspru, dimpreuna cu alti pustnici, a experimentat si a cunoscut ce inseamna a fi om, cu toate tensiunile si ispitele, cu toate nevointele mai presus de supravietui­re, cu toate intalnirile cu binele si infruntarile cu raul. Dar aceasta profunda cunoastere de sine - si totodata a firii omenesti, in general - a putut-o afla sfantul numai in lumina lui Hristos.

Roadele relatiei sale vii si personale cu Dumnezeu, pot fi regasite astazi in culegerile de afo­risme sau "Cuvinte", "Apophthegmata", cum se numesc in originalul grecesc. Cea mai cunoscuta lucrare de acest gen este Patericul Egiptean, una dintre scrierile fundamentale ale spiritualitatii crestine.

In cele ce urmeaza, ne propunem sa conturam succint viata si personalitatea Sfantului Macarie cel Mare, in lumina marturiilor pe care le regasim in Patericul Egiptean.

Sfantul Macarie cel Mare era originar din Tebaida Egiptului. Acesta s-a nascut in jurul anului 300, iar indeletnicirea sa in lume a fost aceea de camilar si negu­stor. Fusese hirotonit preot si a fost unul dintre inte­meietorii monahismului in Schitis (Schit), unde s-a mutat dupa ce a fost invinuit pe nedrept ca a lasat in­sarcinata o tanara fecioara (primind de bunavoie invi­nuirea si fiind mai apoi achitat de orice vina, fiindca nu fusese implicat in nici un fel).

Unul dintre cele mai importante daruri primite de la Dumnezeu de catre Sfantul Macarie era intelepciunea. Desi tanar, a fost numit "pidar yougiron" care inseamna "tanarul batran" sau "tanarul cu intelepciunea unui batran", datorita intelepciunii sale profunde si modului de viata auster.

La fel ca multi dintre monahii timpurii din Egipt, el s-a tot mutat, neramanand intr-un loc prea multa vreme. Macarie a fost pro­fund influentat de Antonie cel Mare, pe care l-a vizitat de doua ori. A murit in anul 390. Sub numele lui Maca­rie s-au pastrat patruzeci si una de Cuvinte, impreuna cu alte cateva ce se afla in povestirile altor Batrani.

Din veacul al patrulea ne-a ramas o rugaciune euharistica a lui Serapion din Thmuis care exprima centrul experientei primilor crestini si ceea ce insemna pentru ei credinta. Rugaciunea e adresata lui Dumnezeu: "Tie ne rugam, fa-ne cu adevarat vii."

Aceasta viata adevarata, pe care numai Dumnezeu ne-o poate oferi, si-a dorit-o in toata vremea Sfantul Macarie cel Mare, ca unul ce a facut din propria viata o rugaciune catre Ziditorul sau. Tot la aceasta viata face referire in acest cuvant din Pateric, in care este cuprinsa conceptia sa monahala despre lume si filosofia sa: "De s-a facut intru tine de­faimarea ca lauda, si saracia ca bogatia, si lipsa ca indestularea, nu vei muri."

Sfantul Macarie insusi primea cu bucurie invinuirile, ca pe un prilej de a-si aduce aminte neputintele sale. Spre exemplu, cand a fost in­vinuit pe nedrept de siluirea unei fete, si-a zis: "Macarie, iata ai gasit tie femeie. Trebuie sa lu­crezi putin mai mult, ca sa o hranesti."

Tot din Pateric aflam ca Sfantul Macarie cel Mare era cunoscut pentru blandetea sa ("cu nerautate se purta cu toti fratii"), pentru ca era facator de minuni, dar mai ales pentru dragostea sa atotcuprinzatoare: Spuneau parintii pentru Avva Macarie cel Mare ca s-a facut, precum este scris, dumnezeu paman­tesc. Ca precum este Dumnezeu acoperind lumea, asa s-a facut si Avva Macarie acoperind greselile ce le vedea, ca si cum nu le-ar fi vazut, si care au­zea, ca si cum nu le-ar fi auzit.

Smerenia adanca a Sfantului o intalnim marturisita in Pateric intr-o intamplare precum aceasta: "Si au zis lui batranii: Parinte, spune vreun cu­vant fratilor. Iara el a zis lor: "Eu inca nu m-am fa­cut calugar, dar am vazut calugari."

Asemenea marilor pustnici ai pustiei egiptene nici Sfantul Macarie Egipteanul nu cerea prea mult de la altii. Desi isi cunos­tea bine propriile neajunsuri, era plin de intelegere fata de neajunsurile celorlalti. Intrebat cum trebuie sa se roage cineva, a raspuns: "Nu este trebuinta a vorbi multe, ci a intinde adeseori mainile si a zice: Doamne, precum vrei si precum stii, miluieste! Iar de iti sta razboi asupra, zi: Doamne, ajuta-mi! si El stie ce e de folos, si face cu noi mila."

Iar cand era intrebat ce trebuie sa lucreze cineva, ras­pundea simplu: "Fa o fapta buna, spune un cuvant bun! Cu cuvant rau si pe cei buni ii faci rai, si cu cuvant bun si pe cei rai ii faci buni."

Radu Alexandru