Când vorbim despre Apoftegmele Părinţilor pustiei (Patericul sau Matericul), trebuie să luăm în considerare faptul că relaţia dintre părintele duhovnicesc şi credincioşi este o relaţie confidenţială şi că spovedania este o Sfântă Taină. Ca orice document sau ca orice naraţiune, aceste Apofiegme, fie ele pozitive sau negative, ziditoare sau mai puţin ziditoare, nu sunt o dezvăluire a discuţiilor de taină dintre părinţii duhovniceşti şi credincioşi, ci o relatare a parcurgerii unor itinerare spirituale - şi de aceea trebuie studiate cu atenţia cu care studiem o hartă înainte de a pleca la un drum lung:
„Cel ce urcă pe un munte pentru prima dată trebuie să urmeze o rută bine stabilită şi e indicat să fie însoţit de un ghid sau o călăuză, de cineva care a fost pe acel munte mai înainte şi care cunoaşte drumul.”
In secolul al IV-lea, vieţuitorii asceţi ai deşertului egiptean înţelegeau foarte bine tensiunile şi dificultăţile specifice îndrumării duhovniceşti; de aceea, este regretabil că cei ce le-au editat spusele ne-au transmis doar concluziile la care au ajuns aceşti părinţi şi povăţuitori, în loc să se ocupe mai mult de dinamica vieţii spirituale şi de profunzimea sufletească a acestora. Ceea ce ne-a parvenit nouă după veacuri întregi de istorie creştină e o versiune distilată a unui breviar de înţelepciune, fără nici o descriere a procesului complex prin care Părinţii pustiei au atins înalta lor înţelepciune. Aşa cum observa Columba Stewart: „Trecerea de la o manieră directă de comunicare, bazată pe povestiri pline de învăţături, la o formă statică scrisă a presupus numeroase modificări de ordin lingvistic sau stilistic.”
Revizuirea şi restructurarea apoftegmelor Părinţilor pustiei de-a lungul a multe generaţii a dus în mod inevitabil la o diluare a esenţei lor - şi chiar la o distorsionare a tradiţiei orale originale, care ne-ar fi împărtăşit o viziune mai comprehensivă a stilului lor de viaţă, cu luminile şi umbrele ei, şi a literaturii ascetice creştine. In prezent, ne confruntăm cu aceeaşi problemă care îi preocupa şi pe cititorii Apoftegmelor în secolele precedente - şi anume, ce trebuie să facem atunci când o relaţie duhovnicească suferă un eşec, din moment ce din sursele primare lipsesc învăţături explicite legate de o asemenea situaţie?
Desigur, Apoftegmele Părinţilor pustiei sau Gerontikon (cum sunt ele denumite în limba greacă) includ multe naraţiuni despre îndrumarea duhovnicească şi cuprind evocări ale unor figuri legendare, expresii memorabile şi pilde remarcabile. Aceste naraţiuni trebuie înţelese în contextul lor istoric pentru că nici unul dintre Părinţii pustiei nu s-a declarat o autoritate duhovnicească sau un oracol de înţelepciune. Aceşti părinţi sufleteşti aparţineau unei vechi tradiţii, potrivit căreia autoritatea spirituală şi îndrumarea duhovnicească erau strâns legate de titlul de „abba” sau „amma”. La rândul lor, erau şi ei discipolii altor părinţi. In studiul său intitulat Cetatea pustiei, Derwas Chitty scria că se poate vorbi despre un adevărat „arbore genealogic al autorităţii spirituale” în sensul că, alături de „succesiunea apostolică”, exista o „succesiune harismatică”; compatibile până la un punct, ele se intersectau.
Conştientizarea caracterului sacru al acestei tradiţii îi ajuta pe povăţuitorii spirituali să înţeleagă că aveau o responsabilitate uriaşă faţă de fiii lor sufleteşti, pentru care vor da seama mai întâi în faţa lui Dumnezeu şi apoi în faţa propriilor părinţi duhovniceşti, prin care şi de la care primiseră darul autorităţii spirituale. Responsabilitatea povăţuitorilor sufleteşti şi capacitatea lor de a veni în întâmpinarea nevoilor duhovniceşti ale discipolilor lor îi responsabiliza şi pe aceştia din urmă, transmiţându-le forţa de a se lupta cu întunericul stihiilor lăuntrice. Fiind conştienţi de limitele lor omeneşti, povăţuitorii spirituali ştiau că Duhul lui Dumnezeu este Cel care-i „va învăţa” ce trebuie să spună (cf. Luca 12, 12) atunci când îi vor sfătui pe fiii lor sufleteşti. Cuviosul Pahomie le amintea discipolilor săi:
„Atunci când Domnul Dumnezeu îşi acoperă faţa Sa şi nu ni Se mai arată, noi nu suntem decât oameni obişnuiţi, întocmai oricărui om.”
John Chryssavgis
Vindecarea launtrica a omului, Editura Sophia
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius