altmarius

cultură şi spiritualitate

Newsletter Agentia de carte - 3 aprilie 2019

“”Un cal într-o mare de lebede”. Concert Ciprian Pop Trio și lectur...


”Un cal într-o mare de lebede”. Concert Ciprian Pop Trio și lectură...

Posted: 02 Apr 2019 10:09 AM PDT

Vineri, 5 aprilie 2019, de la ora 19:00, la Muzeul Național al Literaturii Române, stagiunea „Eufonii la MNLR” pregătește o nouă surpriză fanilor muzicii de jazz, dar și iubitorilor de literatură contemporană. După succesul Volumului 4 al Stagiunii, când membrii formației Andrei Petrache Trio au interpretat o selecție de standarde jazz din perioada interbelică, iar scriitorul Florin Iaru a susținut un adevărat spectacol de lectură, Vol. 5 propune o nouă experiență culturală redată de sensibilitatea muzicii de jazz ascultate în consonanță cu o poveste seducătoare și polisenzorială spusă de Rosalyn. Invitați vor fi membrii formației Ciprian Pop Trio, conduse de unul dintre cei mai apreciați chitariști jazz ai momentului, și autoarea Raluca Nagy care va citi din romanul său, „Un cal într-o mare de lebede” (colecția „n’autor”, Editura Nemira, 2018), apariție editorială distinsă cu numeroase aprecieri din partea cititorilor și a criticii de specialitate. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.

Artiștii vor interpreta un program aparte din repertoriul standardelor de jazz, reinterpretate în viziune nouă, dar și lucrări proprii prezentate în premieră. Vor concerta Ciprian Pop – chitară, Adrian Flautistu – bas și Paolo Profeti – saxofon, nume cu rezonanță pe scenele jazz-ului autohton.

Intrarea va fi liberă, în limita locurilor disponibile, rezervarea fiind esențială. RSVP la adresa rezervari.ucimr@gmail.com

Stagiunea „Eufonii la MNLR” este un proiect al UCIMR inițiat cu scopul de a promova creativitatea autorilor români de jazz și literatură, desfășurându-se în perioada februarie – aprilie în spațiul emblematic al Muzeului Național al Literaturii Române (sediul din Strada Crețulescu nr. 8).

Concertul face parte din proiectul ambițios „100 de ani în 100 de concerte” organizat de UCIMR pentru a celebra Centenarul alături public și cei mai buni artiști ai momentului, un proiect cultural finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural al Sectorului 1.

 

„Întocmai precum jazzul, și cartea Ralucăi Nagy, «Un cal într-o mare de lebede», e dificil de cuprins doar dintr-o perspectivă, de încadrat într-o singură «categorie», de însemnat cu o unică „etichetă“. Romanul ei are un ritm al său, recognoscibil,  inedit, armonios, polisenzorial, cum bine spunea Vintilă Mihăilescu în recomandarea sa. Te cucerește Rosalyn, protagonista volumului, indiferent dacă îți povestește despre cum se simte cutremurul sau cum te poți regăsi într-o țară complet altfel (…). Nu vă refuzați o întâlnire cu un astfel de text, ar fi cu adevărat o mare pierdere.”  Eli Bădică, editor coordonator al colecției n’autor a Editurii Nemira

Un cal într-o mare de lebede este debutul autoarei Raluca Nagy în volum individual, o carte distinsă cu premiul „Sofia Nădejde” pentru literatura scrisă de femei – Debut în Proză și nominalizată la categoria Debut a Premiilor „Observator Cultural” 2019. Volumul este și pe lista scurtă a Festival du Premier Roman de Chambéry. Raluca Nagy este născută în Cluj – Napoca și stabilită în Marea Britanie, fiind prezentă în România pentru o scurtă perioadă.

 

Despre „Un cal într-o mare de lebede”

Rosalyn are 24 de ani și este studentă la Londra. Cu un corp invadat de o boală ciudată, cu o poveste amoroasă complicată și o familie disfuncțională, la capătul puterilor, ea decide să plece cu o bursă de un an la Tokio, pentru a studia limba japoneză. Întâlnirea șocantă cu o cultură impresionantă va funcționa ca o oglindă necruțătoare, care o va ajuta să se desprindă de trecut și să se vindece.

„În ego-ficțiunea Ralucăi Nagy despre Japonia nu se întâmplă practic nimic: nu există intrigă, în sensul occidental, după cum ne avertizează autoarea încă de la început. Dar se petrece o întâlnire radicală a europeanului cu un Celălalt extrem, care îl face să simtă organic – la modul propriu – distanța culturală și provocarea umană. Un cal într-o mare de lebede este pur și simplu narațiunea polisenzorială și în același timp auto-reflexivă, etnografică și personală, perplexă și totodată firească până la limita intimității, a acestei experiențe.“ – Vintilă Mihăilescu

Raluca Nagy este doctor în ştiinţe sociale al Universităţii Libere din Bruxelles şi al SNSPA Bucureşti. A debutat în publicistică în anul 2005, la Revista 22, şi a continuat până în prezent, print şi electronic, la: Cuvântul, Dilema Veche, Decât o Revistă, Arhiforum, totb şi Scena 9. A contribuit cu o povestire la volumul colectiv Scrisori din Cipangu. Povestiri japoneze de autori români (Editura Trei, 2015). A mai publicat proză scurtă în revista Iocan (2016) și în Revista de Povestiri (2017-8), al cărei atelier de scriere creativă l-a urmat.

 

Despre Ciprian Pop

Ciprian Pop (n. 8 iulie 1987) este unul dintre cei mai căutați și apreciați chitariști de jazz din peisajul românesc. A absolvit cursurile Școlii de muzică Bistrița și ale Liceului de Muzică „Tudor Jarda” unde a studiat chitară clasică și pian. Și-a continuat studiile la Universitatea Națională de Muzică din București – Facultatea de Compoziție Muzicală, Secția Jazz, sub îndrumarea profesorului Mircea Tiberian. Pe parcursul celor 4 ani de studiu la UNMB și-a perfecționat studiul urmând cursurile Academiei ICon Arts unde a studiat cu profesorul Sorin Romanescu, sub atenta observare a reputatului artist Ciprian Pop devenind un instrumentist versatil și creativ, ca urmare a tehnicilor studiate.

În perioada 2010 – 2012 a urmat Studiile Universitare de Masterat – Muzică și Cultură Pop – Secția Jazz. Ciprian Pop a fost desemnat câștigătorul primei ediții a Festivalului „Ziua Chitarelor” din București, în anul 2009, urmând a fi câștigătorul premiului de „Cel mai bun instrumentist” la Festivalul Internațional Studențesc de Jazz din Târgu-Mureș unde a primit, totodată, și Trofeul în cadrul grupului Jazz Challenge. Începând cu anul 2012 a concertat în timpul emisiunilor TV precum „Vocea României” (ProTV), „Dansează printre stele” (Antena 1), „Duelul pianelor” (TVR 2).

A susținut numeroase concerte, începând cu scenele de jazz și de teatru până la scenele mari precum Ateneul Român, Sala Palatului, având colaborări alături de alți artiști renumiți precum Sorin Romanescu, Luiza Zan, Vlad Popescu, George Natsis, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Nicolas Simion, Jazzappella, Beatles`n`Jazz, Zum, Breeze și mulți alții, dezvoltând, totodată, proiecte și în sfera muzicii pop-rock, remarcându-se concertele avute alături de artiști precum Andra, Dalma, Marcel Pavel, Gheorghe Zamfir, Delia Winter Wonderland la TNB, Aurelian Temișan, concertul Frozen alături de Orchestra Simfonică București ș.a. Ciprian Pop este un artist apreciat și în aria muzicii clasice contemporane, implicându-se în proiecte experimentale alături de Mihaela Vosganian și Irinel Anghel. Din anul 2017 Ciprian Pop se alătură Academiei Icon Arts în calitate de profesor al secției de Jazz.

Următorul eveniment al Stagiunii „Eufonii la MNLR”, și cel care va încheia acest sezon, va avea loc vineri, 19 aprilie, de la ora 19:00, prin concertul celor de la Accord Vibes (Alexandru Anastasiu – vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon și Cezar Knihinski – contrabas), lectura aparținând scriitorului Claudiu Komartin.

Organizator: Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România – UCIMR, prin programul „Oportunități la tine acasă” dedicat tinerilor muzicieni din România, program prin intermediul căruia artiștii pot găsi reale oportunități de afirmare aici, acasă, pe scenele din România. Eveniment finanțat de Primăria Sectorului 1 București prin Centrul Cultural Sectorul 1, în cadrul programului „Centenar pentru toți – sesiunea 2017 – 2020”.

Parteneri culturali: Exces Music, Muzeul Național al Literaturii Române și Primăria Municipiului București. Partener de mobilitate: Pony Car Sharing

Parteneri media: Enjoytv Romania, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Agenția de Carte, Bucureșteni.ro, România Pozitivă

        

Despre Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România

UCIMR  este o organizație non-guvernamentală de utilitate publică, dedicată muzicienilor și dansatorilor profesioniști, reunind, în prezent, circa 10.000 de membri la nivel național. În cei 21 de ani de activitate, UCIMR s-a impus în viața culturală prin coerența și continuitatea proiectelor sale, al căror impact a contribuit la îmbunătățirea condiției artiștilor români și la atragerea unui public nou cu fiecare proiect. Din anul 2009, UCIMR susține și promovează tinerii interpreți români, printr-un program dedicat, intitulat „Oportunități la Tine Acasă”. Programul acordă oportunități de afirmare tinerilor muzicieni prin cele peste 100 de concerte susținute în orașe din toată țara, anual. Concertele fac parte din stagiuni independente, festivaluri, cursuri de perfecționare cu maeștri internaționali și concursuri în țară și în străinătate, sprijinite de instituții publice și companii din mediul privat. De-a lungul timpului, UCIMR a câștigat în competiție deschisă zeci de finanțări și sponsorizări pentru continuitatea proiectelor, fiind mereu aproape de sectorul creativ.Evenimentele programului atrag anual minimum 10.000 de spectatori în sălile de concerte și cumulează peste 600.000 de vizualizări în mediul online.

 

 

Număr de vizualizări :4http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/5Ky5STlQDEM?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

„postumanismul”, volum coordonat de Alex Ciorogar

Posted: 02 Apr 2019 09:32 AM PDT

În curând, la Editura Tracus Arte va fi publicat volumul postumanismul, coordonat de Alex Ciorogar, colecția „Teorie critică”.

Post- și non-umanul nu sunt singurele paradigme care să se discute la noi fără ca principalele volume dedicate lor să se fi tradus în românește. Se întâmplă la fel cu științele umaniste digitale, cu world literature sau cu antropocenul. Este cu atât mai important efortul unor publicații precumPost/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste sau al unor cercetători precum cei reuniți în volumul de față de a oferi atât traducerea, descrierea, cât și analiza lor critică. Metabolizate inegal, bibliografiile străine ale postumanului ajung astfel la publicul românesc într-o formulă densă, care intersectează perspectivele unor cercetători cu parcursuri, lecturi și autoritate academică diferite. Rezultatul este prima contribuție autohtonă consistentă la dezbaterea postumană. – Mihaela Ursa

Mi se pare din ce în ce mai greu să scrii în același timp relevant, autonom față de orice terminologie științifică ineluctabil secesionistă și – cum să spun – carnal despre ce se petrece cu lumea, astăzi. Antologia coordonată de Alex Ciorogar (școala de la Cluj, vor spune unii cu o grimasă) propune unul dintre modurile de existență a lui a fi, astăzi: post-uman/ismul. Avem aici concept, timp, carne – rămâne doar să recunoaștem, măcar din când în când, câte un chip care ne apare în oglindă atunci când ni se întâmplă să dăm nas în nas cu ea. – Alexandru Matei

Dedicat postumanismului, grupajul de față ar putea cataliza o discuție importantă și necesară pentru științele umaniste de la noi. Volumul ar putea deveni, repet, la fel de seminal și influent precum celebrul număr 1-2/1986 al Caietelor critice dedicat postmodernismului. De data aceasta, în ipoteza în care se va produce (și sunt semnale încurajatoare în acest sens), dezbaterea va avea loc în timp real, pe deplin sincronizată cu ampla discuție care tocmai are loc în Occident, fără întârzierea de aproape un deceniu cu care s-a produs aceea despre postmodernism. – Radu Vancu

 

 

 

 

Număr de vizualizări :30http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/M5h76hFrtLs?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

„Chemarea mărilor” de Ali Mitgutsch: istoria navigaţiei pentru copii

Posted: 02 Apr 2019 09:22 AM PDT

Editura Cartea Copiilor lansează „Chemarea mărilor”, semnată de scriitorul şi ilustratorul german Ali Mitgutsch. Cartea, apărută iniţial în Germania în anul 1977, ne poartă prin povestea fascinantă a navigației și ne invită să descoperim lumea, așa cum au visat, acum zeci de mii de ani, primii îndrăzneți care s-au aventurat pe ape. Noua apariţie se remarcă prin abundenţa de informații istorice bine documentate, planșe pline de culoare și detalii minuţios pictate şi, nu în ultimul rând, prin mult umor.

Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de ape şi au început să străbată râurile și fluviile, mările și oceanele ce se întindeau înaintea lor. În plus, apele au reprezentat mereu o sursă de hrană, dar și importante căi comerciale. Ambarcațiunile au evoluat de la simpli bușteni la corăbii cu pânze și vapoare cu aburi, iar astăzi există adevărate orașe plutitoare care transportă sute de containere de marfă, cantități imense de petrol sau mii de turiști.

 

Noua carte are 48 de pagini şi se împarte în mai multe capitole: Cele mai vechi forme de bărci • Povestea lui Ulise • Corăbiile vikingilor • Marile descoperiri geografice • Monștri marini • Corsari și pirați • Viața marinarilor • În primejdie pe mare • Tipuri de nave • Scufundarea • Navigația pe râuri.

 

Ali Mitgutsch (n. 1935, München) este ilustrator, sculptor, grafician și pictor. A început să ilustreze cărți pentru copii încă de tânăr, remarcându-se mai ales prin albume de format mare, cu ilustrații foarte detaliate și cu foarte puțin text. La această minunată carte despre istoria navigației a colaborat cu Deutsches Museum din München.

 

Cartea „Chemarea mărilor” este recomandată copiilor între 6 şi 12 ani și este disponibilă pe site-ul editurii Cartea Copiilor (www.carteacopiilor.ro). La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este „Fabule”, o antologie ilustrată de fabule clasice româneşti.

 

Despre editura Cartea Copiilor

 

Cartea Copiilor, prezentă de 12 ani în peisajul editorial din România, este una dintre cele mai iubite edituri de cărți pentru copii. De la început, Cartea Copiilor s-a dovedit a fi o deschizătoare de drum prin inițiativa curajoasă de a publica pentru prima dată în limba română unele dintre cele mai valoroase titluri din literatura universală pentru copii. Cartea Copiilor a oferit micilor cititori, în premieră, operele unora dintre cei mai buni scriitori: Astrid Lindgren, Eric Carle, Julia Donaldson, Dick Bruna, Richard Scarry, Roger Duvoisin, Arnold Lobel, Elsa Beskow, Peter Sís și mulți alții. De altfel, Cartea Copiilor îşi propune să traducă cât mai multe titluri din literaturi mai puţin cunoscute copiilor de la noi, cum ar fi cea suedeză, finlandeză sau japoneză.

 

Prin alegerea cu grijă a titlurilor, autorilor și ilustratorilor, Cartea Copiilor încurajează lectura de la o vârstă fragedă, educarea gustului literar și construirea unei culturi vizuale complexe, alături de stimularea creativității și a spiritului critic, dezvoltarea capacității de a gândi liber și formarea unei atitudini deschise și tolerante. Mai multe detalii despre cărțile editurii Cartea Copiilor sunt disponibile la www.carteacopiilor.ro.

Număr de vizualizări :21http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/cCEvfSn8FEY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Spectacolul „Și ieri… și astăzi… și mâine…”, la MNLR

Posted: 02 Apr 2019 08:59 AM PDT

Vineri, 5 aprilie 2019, ora 17.00, Muzeul Național al Literaturii Române vă invită la un spectacol de versuri și proze din literatura Evului Mediu semnate de Francois Villon, Charles – Duc D’Orleans, Geoffrey Chaucer și Francesco Petrarca, „Și ieri… și astăzi… și mâine…”, în interpretarea actorilor Jeanine Stavarache și Ștefan Velniciuc, la sediul din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8 (în spatele Bisericii Albe). Traducerea aparține lui Romulus Vulpescu și Dan Duțescu, muzica este semnată de Dan Bălan. Regia: Ștefan Velniciuc. AgențiadeCarte.ro este partener media.

 

Ideea constitutivă a recitalului „Și ieri… și astăzi… și mâine…” este aceea a OMULUI ca temă cu variațiuni în temporalitatea sa schimbătoare. Sunt urmărite, în evoluția lor, mereu repetitivă, tribulațiile raporturilor afective dintr-un cuplu de îndrăgostiți, cu evidențierea fundalului social, moral și religios, ca factor integrator al vieții fiecăruia. Verbul, cu lumini și umbre vitriolante, este permanent însoțit de o muzică cu rezonanțe medievale, care se constituie într-un fundal sonor ce comentează și potențează temele puse în dezbatere și alternează cu cântece moralizatoare. Scenariul este alcătuit pe baza selecției unor versuri și proze din literatura Evului Mediu semnate de Francois Villon, Charles – Duc D’Orleans, Geoffrey Chaucer și Francesco Petrarca, abordate într-o manieră de factura manifestărilor de teatru popular, direct comunicativă și colorată, îmbinând lamentația cu șarja satirică și ironia cu înțelepciunea „soțiilor” mobilizatoare.

 

Spectacolul este dedicat lui François Villon (François de Montcorbier, Des Logos sau Des Loges), unul dintre marii poeți ai Franței Evului Mediu, care s-a născut la 1 aprilie 1431 pe stil vechi/19 aprilie 1432 pe stil nou, Paris – și a dispărut în ianuarie 1463. Din opera sa literară reiese că Villon a avut o viață aventuroasă (el însuși și-a creat un mit de derbedeu), sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni. De asemenea, va fi omagiat și cel care l-a tradus pe Villon, poetul și prozatorul Romulus Vulpescu, născut la 5 aprilie 1933, la Oradea. Francois Villon, Rabelais sau Dante Alighieri sunt doar câțiva dintre marii scriitori străini tălmăciți în română de Romulus Vulpescu. S-a încumetat chiar să traducă într-o exemplară formă „Craii de Curte Veche” din română în franceză. A fost publicist, editor, a cochetat si cu lumea teatrului, fiind pentru o scurtă perioadă director al Teatrului Mic din București.

 

Intrarea este liberă, în ordinea sosirii, în limita locurilor disponibile.

Număr de vizualizări :20http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/snRVq15x9xA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

2018 – Un an paradoxal pentru BCU „Carol I”

Posted: 02 Apr 2019 08:56 AM PDT

Luni, 1 aprilie 2019, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I” a fost prezentat raportul de activitate pentru anul 2018. În deschidere, doamna Director General Mireille Rădoi a subliniat principalele obiective profesionale urmărite în perioada 2016-2018, exprimând dorința ca instituţia să se ridice prin calitatea activităților profesionale, a programelor educaţionale şi a manifestărilor socio-culturale la nivelul instituților internaționale.

În acest sens, au fost analizate cu realism principalele obiective și s-a ajuns la următoarele puncte cheie:

  • achiziţia de publicaţii carte şi periodice – chiar dacă procesul de achiziție de publicații a fost îngreunat, BCU „Carol I” a beneficiat de fonduri considerabile, donate deopotrivă de edituri, numeroase personalități culturale și științifice românești, cadre didactice ale Universității din București precum și de alte instituții.
  • infrastructura tehnologică – o verigă slabă o reprezintă infrastructura tehnologică învechită,  numeroasele lipsuri ale instituţiei în privinţa echipamentelor, licenţelor Microsoft și lipsa programelor antivirus.
  • perefecţionarea profesională – prin eforturi proprii BCU „Carol I” a reuşit să câştige  proiectul de cercetare Lib2Life, urmărind interconectarea a tuturor Bibliotecilor Centrale Universitare din țară.
  • calitatea de reper educaţaional şi cultural a BCU – Sub aspectul programelor şi acţiunilor de cercetare ştiinţifică cât şi din punct de vedere al rolului de actor activ implicat în procesul de diplomaţie publică BCU “Carol I” a reuşit încheierea unor colaborări și schimburi de bune practici cu parteneri naționali și internaționali.

În anul 2018, la Biblioteca Centrală Universitară „ Carol I” s-au desfășurat 100 de evenimente, astfel încât, la finalul anului, bugetul de  venituri proprii al instituției a fost suplimentat cu aproximativ  60.000 euro. O sumă absolut necesară pentru o bună funcționare în parametrii decenți atât pentru utilizatori cât și pentru partea instituțională.

Prin programele asumate pentru etapele următoare, Biblioteca  Centrală Universitară “Carol I” din Bucureşti rămâne o instituţie suport fundamentală pentru progresul educaţiei universitare.

Număr de vizualizări :38http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/lHp0sieb8xg?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Academia Română – 153 de ani

Posted: 02 Apr 2019 08:55 AM PDT

Academia Română împlinește anul acesta 153 de ani de la înființare. Pe data de 1/13 aprilie 1866, la numai câțiva ani de la unirea Principatelor Române, era semnat decretul de întemeiere a Societății Literare Române, ca instituție fundamentală a țării, menită să contribuie la cultivarea și dezvoltarea identității naționale și la consolidarea tânărului stat român modern. Transformată, în 1879, în Institut Național cu denumirea Academia Română, instituția a primit ca misiune principală cultivarea „limbii și a istoriei naționale, a literaturilor, a științelor și frumoaselor arte“, ideal pe care membrii săi l-au slujit vreme de peste un secol și jumătate.

Joi, 4 aprilie 2019, membrii Academiei Române se vor reuni în Adunare Generală, pentru a sărbători această aniversare. Evenimentul va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 11.

 

Sesiunea festivă va fi deschisă de acad. Ioan-Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, care va vorbi despre parcursul istoric al Academiei Române și rolul jucat de aceasta în împlinirea destinului poporului român ca națiune unită și independentă. Vor lua cuvântul acad. Victor Spinei și acad. Bogdan C. Simionescu, vicepreședinți ai Academiei Române, pentru a prezenta activitățile desfășurate de Academia Română dedicate Centenarului Marii Uniri, respectiv cercetarea științifică în Academia Română și performanțele sale la nivel național și internațional.

 

La eveniment participă personalități ale științei și culturii din România și, ca invitați speciali, echipe de elevi cu rezultate excepționale la olimpiadele internaționale.

 

Număr de vizualizări :22http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/BjsDFMqhpuA?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Editura Crux Publishing, la târgul de carte ”Final Frontier”

Posted: 02 Apr 2019 08:52 AM PDT

La împlinirea a cinci ani de existență, editura Crux Publishing vă invită la târgul de carte Final Frontier alături de invitata specială a evenimentului, scriitoarea Ana-Maria Negrilă – unul dintre cele mai importante nume în literatura science fiction contemporană.

”Vă dăm întâlnire, așadar, la Universitatea Dimitrie Cantemir din București (Splaiul Unirii nr. 176), pe 13 și 14 aprilie 2019, unde vă așteptăm alături de noi să explorăm ultima frontieră și să descoperim istorii alternative și tărâmuri magice (populate de dragoni)!

Seria Stelarium de Ana-Maria Negrilă ia sfârșit în această primăvară cu un ultim titlu din saga space opera care a fascinat iubitorii de literatură science fiction încă din 2016. Volumul Agenții haosului va fi lansat sâmbătă 13 aprilie, începând cu ora 15.00, alături de autoare și invitatul ei special, scriitorul Oliviu Crâznic. După lansarea cărții, cititorii vor avea ocazia să participe la o sesiune de întrebări, răspunsuri și autografe cu Ana-Maria Negrilă.

Și în acest an, editura Crux Publishing vă așteaptă la standul propriu cu noutățile primăverii, reduceri între 15% și 35%, produse promoționale, o ofertă specială pentru cosplay-eri și alte câteva surprize oferite de Aventurile lui Sărăcel, ale cărei creații le veți găsi la noi la stand!

Vă invităm, așadar, la evenimentele editurii, desfășurate în ambele zile ale târgului!

Sâmbătă, 13 aprilie, ora 15.00 – Explorând ultima frontieră: Stelarium

Lansarea ultimului volum din seria Stelarium de Ana-Maria Negrilă – Agenții haosului – va avea loc în prezența scriitorului Oliviu Crâznic și a altor invitați de seamă.

Cel de al treilea volum al „epopeii” Stelarium, Agenții haosului oferă un „finis coronat opus”, rezultatul final fiind o saga închegată, gata să reziste oricărei critici, adevărată arhitectură literară; probabil cea mai importantă realizare științifico-fantastică românească a ultimilor cinci ani, greu de concurat în anii care urmează, cu puține rivale în anii trecuți.

Acestea fiind spuse, invităm cititorul să treacă, plin de încredere, pragul unui nou cosmos, avertizându-l totodată: fiecare capitol va fi și o provocare intelectuală, nu doar un pas înainte pe tărâmul aventurii (Oliviu Crâznic – Ceasul fantasmelor)

După lansare, Ana-Maria Negrilă va răspunde întrebărilor voastre și va oferi autografe.

Duminică, 14 aprilie, ora 15.00 – Aventuri în istorii paralele: de la colonizare spaţială înapoi la magie

În cea de-a doua zi a târgului Final Frontier, vă dăm întâlnire cu doi dintre scriitorii voștri preferați: George Cornilă, prezent de data aceasta cu un roman SF de inspirație distopică și cyberpunk, și Mircea Țara, îndrăgitul autor al seriei Baladele Nlithiei și creatorul micului dar neînfricatului dragon Blu. În cadrul evenimentului, vom lansa celelalte două noutăți ale primăverii:

Expurgo, de George Cornilă

Invitată specială – scriitoarea Anamaria Bancea

Expurgo este o utopie cu frânturi de distopie, cyberpunk, biopunk și satiră, parțial documentar, parțial live action, explorând implicațiile sociale, politice și economice ale noii Lumi Luminate, însă mai presus de toate, este o carte-manifest care trasează coordonatele unui univers reconstruit în jurul ideii de cultură. Într-un fel, un Fahrenheit 451 răsturnat, cu influențe de Orwell, Huxley și Philip K. Dick.

Răsplata acestui roman special, la răscrucea genurilor de succes, este convingerea că oricât de departe ne-am rătăci în viitor, prin oricâte încercări ori singularități, ne rămân, poate până la moartea universului, valorile umane imuabile.

Acestea sunt elemente care scot cartea lui George Cornilă din limitele insolitului ca simplă curiozitate și îi dau un imbold către marea literatură. (Dănuț Ungureanu)

Căderea celor 7 turnuri (seria Baladele Nlithiei) de Mircea Țara

Invitată specială: Editorul șef Crux Publishing Andreea Sterea

Romanul Căderea celor 7 turnuri continuă seria Baladele Nlithiei cu o poveste încă și mai palpitantă în lumea neînchipuit de bogată creată de Mircea Țara. Suntem iarăși în Osa – Cetatea Soarelui Apune – alături de personajele pe care le-am îndrăgit în volumele Secretul Regelui Nemuritor și Inima Dragonului, trăind alături de ele toate încercările și emoțiile prin care trec.

Destinul Nlithiei atârnă de un fir de ață, iar Țesătura universului se deșiră. Sau cel puțin așa susține cel mai temut vrăjitor din lumea cunoscută.

Lied și Asht, însoțiți de Calya și Blu, revin în Osa pentru a obține singurul lucru care poate salva Nlithia de o amenințare nevăzută: o hartă spre un tărâm ascuns.

Însă, pentru a pune mâna pe ea, trebuie să intre într-o cetate unde magia este interzisă, înfruntând dușmani vechi și noi, pentru a duce la bun sfârșit un alt plan nebunesc: să îl jefuiască pe regele Osei. Din nou.

Așa cum ne-am obișnuit, avem parte de un univers în care atenția la detaliu, stilistica deosebită și umorul sunt egalate numai de ritmul alert al acțiunii, de întorsăturile neprevăzute de situație și de protagoniștii memorabili pe care ni-i oferă autorul.

După lansarea romanelor Expurgo și Căderea celor 7 turnuri, editura Crux Publishing vă invită la o sesiune de autografe cu cei doi autori. Nu vă îndepărtați prea mult, însă, căci de la ora 16.30, Mircea Țara va participa la un panel de discuții despre dragoni, eveniment organizat de Bookblog.

Cine nu poate fi alături de noi la târg, are posibilitatea ca până pe 13 aprilie să precomande romanele Agenții haosului, Expurgo și Căderea celor 7 turnuri cu reducere, transport gratuit și autograf!

Două zile de literatură science-fiction și fantasy de cea mai bună calitate, scriitori remarcabili, noutăți, promoții și sărbătorirea alături de voi a cinci ani de editură – acestea sunt lucrurile cu care Crux Publishing vă așteaptă pe 13 și 14 aprilie la Final Frontier, în incinta Universității Dimitrie Cantemir din București! ”, anunță Crux Publishing.

 

Număr de vizualizări :41http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/aXbOT6MT00A?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Karolis Strautniekas Solo Show, la Mobius Gallery

Posted: 02 Apr 2019 08:50 AM PDT

Marți, 2 aprilie 2019, începând cu ora 19:00, Mobius Gallery în parteneriat cu Visual Playground  vă invită la vernisajul expoziției personale a artistului Karolis Strautniekas.  Expoziția poate fi vizitată în perioada 2 aprilie – 13 aprilie 2019, la sediul galeriei Mobius, str. D.I. Mendeleev, nr. 2.

Cu o ascensiune remarcabilă pe scena internațională, artistul este cunoscut mai ales pentru ilustrațiile sale conceptuale, care îmbină metaforele vizuale cu atmosfera nostalgică și cu o doză de umor sarcastic. Printre clienții săi se numără Adobe, Facebook și Air France, dar și publicații prestigioase ca Forbes, The New Yorker și The Independent. Lucrările lui Karolis explorează estetica nostalgiei, jucându-se cu ideea, forma și lumina. Textura, inspirată din tehnicile gravurii, face imaginile să vibreze, impresia de ansamblu oscilând între precizia detaliului și o neclaritate subtilă. Rezultatul – o îmbinare stranie de forță și delicatețe, ce impresionează și emoționează.

Karolis Strautniekas a venit pentru prima dată în România în 2016, ca invitat la ediția a patra a festivalului Visual Playground. Workshopul său ”Draw fast. Think Slow” a prezentat procesul din spatele realizării unei ilustrații editoriale și a fost unul dintre cele mai apreciate de participanți. Cucerit de atmosfera festivalului, artistul s-a întors în 2017 ca să asiste la conferințele Visual Playground Open Nights. Se va reîntâlni cu publicul bucureștean și în 2019, în contextul  Karolis Strautniekas Solo Show, o expoziție ce prezintă o selecție a celor mai bune lucrări editoriale și personale din ultimii șase ani, în cadrul celei mai recente ediții a festivalului.

DESPRE VISUAL PLAYGROUND

De aproape zece ani, Visual Playground își propune să creeze o punte între comunitatea artistică locală și cea internațională prin aducerea în România a unor nume importante din domeniile creative și organizarea de workshop-uri, conferințe și portfolio reviews în București.

Parteneri: Qreator by IQOSHP RomaniaBiodeckEuropapierBanca Transilvania, Merenist Profesional
Parteneri media: TANANANARadio România CulturalDecât o RevistăIQads & SMARK,Dilema vecheHistoriaScena9The InstituteObservator culturalSUB25GLAMOUR Romania,Dissolved MagazineIgloo mediaŞapte SeriDesignist.ro

 

Număr de vizualizări :33http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/V0RdZoinvYY?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Lansarea primului număr al Revistei ASTRALIS

Posted: 02 Apr 2019 08:49 AM PDT

Editura ASTRALIS anunță apariția primului număr al Revistei ASTRALIS, revistă trimestrială de cultură, în format tipărit, aflată sub egida Editurii Astralis, București. Revista trimestrială de cultură Astralis își propune să adune în paginile sale creații valoroase ale autorilor din toate regiunile țării, acordând importanța cuvenită și celor de peste Prut, dar și românilor stabiliți în străinătate.

 

”Intenția noastră este de a publica alături de creații literare și texte referitoare la istorie, filosofie, pictură, muzică, sculptură, tradiții, iar prin articole scrise de persoane avizate dorim să îndemnăm cititorii să viziteze muzeele și galeriile de artă. Nu în ultimul rând, vom avea în vedere prezentarea în paginile revistei a unor evenimente culturale care au avut loc, de preferință, în perioada trimestrului respectiv.

 

În primul număr al revistei cititorii vor putea să parcurgă texte scrise de autori din București, din județele Teleorman, Brașov, Timiș, Constanța, Bacău, dar și de peste Prut. De asemenea, ne bucurăm să avem drept colaboratori autori din Austria și Germania, iar bucuria este cu atât mai mare cu cât în paginile revistei debutează un tânăr stabilit în SUA, căruia îi urăm pe această cale un minunat parcurs literar.

 

Autorii vor trimite textele în format electronic, A4, font 11, Times New Roman,  maximum patru pagini scrise cu diacritice, corectate și redactate potrivit normelor ortografice în vigoare, la adresele: astralisart@yahoo.com; camipantazi2010@yahoo.com; lumi_zaharia@yahoo.com;

vlad13teodor@gmail.com.

 

Termenul limită de transmitere a materialelor este ziua de 25 a celei de-a doua luni a fiecărui trimestru.

 

Rugăm colaboratorii să trimită materiale originale, care nu au apărut inițial în alte publicații sau în volume. Textele nepublicate nu se înapoiază.

 

Autorii care nu au mai publicat în revista Astralis sau la editura Astralis sunt rugați să trimită un scurt CV și o fotografie.

 

Redacția îşi rezervă dreptul de a selecta colaboratorii și materialele primite spre publicare.

 

Responsabilitatea asupra conținutului materialelor publicate revine autorilor, în conformitate cu prevederile legale.

 

Abonamentele și comenzile pentru achiziționarea revistei se pot face telefonic (la numărul 0722431428) și la adresa:  astralisart@yahoo.com .

 

Lansarea revistei va avea loc în cadrul Salonului literar Astralis, ediția a VIII-a, în data de 10 mai 2019, ora 16.30, la Casa de Cultură Friedrich Schiller, București.”

Număr de vizualizări :36http://feeds.feedburner.com/~r/AgentiaDeCarte/~4/cFnHza427II?utm_source=feedburner&utm_medium=email" height="1" width="1" alt="" class="CToWUd" />

Premiera spectacolului „Delirium”, regia Vlad Massaci, la Teatrul O...

Posted: 02 Apr 2019 08:27 AM PDT

Insecta karamazoviană se târăște, devorează lumina, binele și adevărul și, sătulă, lasă în loc abisul în care se afundă cei 5 Karamazovi. „Delirium” de Enda Walsh, o reinterpretare radicală a romanului „Frații Karamazov”de F.M. Dostoievski, este prima montare a regizorului Vlad Massaci pe scena Teatrului Odeon. Următoarele reprezentații programate: 4 și 20 aprilie 2019, ora 19:30, Sala Studio.

„Delirium” m-a făcut să înțeleg mai bine cine sunt. Am simțit o relaționare foarte personală cu cei cinci Karamazovi, am avut mereu sentimentul că, prin acest spectacol, împărtășesc lumii informații despre mine. Cred că spectatorii vor avea și ei senzația că se recunosc în fiecare personaj de pe scenă și nu vor ști de ce. E, poate, pentru că fiecare dintre noi îi reunește în sine pe toți acești Karamazovi.Vlad Massaci

 

Piesa „Delirium” este rezultatul unei colaborări dintre multi-premiatul dramaturg irlandez Enda Walsh și Teatrul O din Londra. A fost pentru prima oară pusă în scenă în Dublin în 2008, iar în ea, într-un cabaret al grotescului, al păcatului și al decăderii, se împletesc muzica, dansul, jocul de păpuși și animația.În prologul piesei publicate (editura Nick Hern, 2008), Joseph Alford și Carolina Valdés, directori artistici ai Teatrului O din Londra, scriu: „Delirium” explorează o lume fără morală, care descrie condiția umană într-un mod aspru și fără compromisuri. Cei patru frați și tatăl lor vrednic de dispreț sunt fiecare conduși de o combinație individuală de pasiune, intelect, credință și frustrare. Dușmănia de moarte din cauza femeilor și a banilor face ca sângele rău să clocotească în ei, drept urmare convingerile și furia lor aprind o frenezie a emoției atât de puternică încât este imposibil de ascuns”.

 

DELIRIUM de Enda Walsh

după „Frații Karamazov” de F.M. DostoievskiTraducerea și regia: Vlad Massaci

Regie: Vlad Massaci

Decor: Adrian Damian

Costume: Luiza Enescu

Muzică și sound design: Vlaicu Golcea

Video design: Ioana Bodale

Light design: Andrei Délczeg

Coregrafie: Răzvan Mazilu

Asistent regie: Teodora PetreDistribuție: Mihai Smarandache, Marius Damian, Mădălina Ciotea, Sabrina Iașchevici, Alexandru Papadopol, Vlad Bîrzanu, Cezar Antal

Voce Părintele Zosima – Constantin Cojocaru

BILETELE se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Teatrului Odeon sau online de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro

Preț: 30 lei (cat I) și 15 lei (cat II) Durata: 2h 30’ NERECOMANDAT SUB 16 ANI

 Foto: Adi Bulboacă

Vizualizări: 117

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor