altmarius

cultură şi spiritualitate

Repere şi idei
cover photo, Este posibil ca imaginea să conţină: 3 persoane, bicicletă şi în aer liber

România modernă nu a fost scindată doar între sat și oraș, după formula celor două Românii lansată de Mircea Vulcănescu. Scindarea a existat chiar în modul de raportare al elitelor României moderne față de sat: pe de o parte, suprainvestire discursivă în imaginea țăranului român ca esență a României, pe de altă parte, o serie de politici și intervenții care, atunci când nu au făcut rău, nu au rezolvat niciodată „chestiunea țărănească”.

Atât în Vechiul Regat, cât și în România Mare, satele dădeau mult mai mult decât primeau. O parte consistentă din bugetul statului provenea din agricultură. Satul primea puțin sau nimic în schimb: elitele prefereau să investească banii în orașe și în industrie, urmând un iluzoriu program de modernizare heirupistă a țării. Mai mult decât atât, legile erau croite după coduri legislative moderne din Occident și, de cele mai multe ori, cu precădere în aspectele civile ale relațiilor familiale, de proprietate și succesiune, nu aveau nici o legătură cu practicile sociale din sate. Așadar, atunci când Vulcănescu vorbea despre „cele două Românii”, el nu metaforiza. Într-adevăr, erau două lumi care se conduceau după legi, practici și chiar limbi diferite. Un alt mare iubitor al satului românesc, Henri H. Stahl, arăta cum pașoptiștii nu s-au putut face înțeleși de către țăranii în numele cărora voiau reformarea țării, pentru că cei din urmă nu le înțele­geau limba românească franțuzită și modernizată.
Nici reformele agrare care de­seori sunt prezentate doar într-o lumină pozitivă, făcute pe timpul lui Cuza, iar apoi, în perioada interbelică, nu au rezolvat chestiunea țărănească. Primele au generat fenomenul „neoiobăgiei”, adică noi forme de dependență a țăranilor de marii proprietari de pământ. Celebra reformă agrară de după Primul Război Mondial a fost o necesitate, dar departe de a fi suficientă. În câțiva ani, îndatorarea la bănci a ajuns un fenomen care, agravat de Marea Criză, putea duce la conflicte sociale intense, dacă nu s-ar fi recurs la soluția radicală a conversiei datoriilor. Și acest fenomen era un rezultat al lipsei de ajustare a infrastructurii României moderne la realitățile din satele românești: creditele bancare nu erau gândite după specificul economiei țără­nești, lucru ce a dus la o altă formă de neoiobăgie, de această dată față de bănci. Mulți considerau că soluția la chestiunea țărănească ar fi transformarea țăranului în fermier capitalist. Acest lucru ar fi dus, însă, la o polarizare accelerată în sate: între fermierii care acumulau tot mai mult pământ și ceilalți țărani, care s-ar fi transformat în proletari agricoli. Un alt efect ar fi fost distrugerea satului ca unitate socială aparte, cu propriul său capital social și cultural.

Nu cred că exagerez atunci când spun că singura încercare sistematică de „ridicare a satului” nu prin modificarea lui radicală, ci prin înzestrarea cu instituții și practici care să-i confere un rol îmbunătățit în România modernă și să-i păstreze, totodată, autonomia, a fost experimentată de Școala sociologică a lui Dimitrie Gusti. Încercarea a rămas, însă, la stadiul de experiment nedus la capăt, prin izbucnirea războiului. Ceea ce rămâne însă este, pe lângă o critică informată asupra nepotrivirii dintre cadrul institu­țional modern și realitatea socială din sate, o viziune inspirată despre rolul și rostul satelor în viața noului stat. Monografiștii au putut arăta concret ce anume din satul românesc merită protejat ca fiind un mod de viață funcțio­nal. Au arătat că economia țărănească e incompatibilă cu cea capitalistă - și că acest lucru nu doar că nu e rău, dar că poate fi o soluție pentru a împiedica pauperizarea și polarizarea de la baza societății. Au arătat că la sate există prețioasa și rara capacitate de a gestiona proprietăți în comun (islazurile, pădurile, unele terenuri agrare) și că obștea nu e(ra) un mit folcloric, ci o instituție reală și funcțională, care arăta o capacitate apreciabilă a acelor oameni de se autoguverna. Și au considerat că „țărănimea nu apără numai o stare economică, ci și o adevărată concepție despre viață, o ierarhie de valori, o conștiință și, mai mult decât atât, o formă de civilizație! Orășenii o pot dis­prețui, în prezumțiozitatea luptei lor pentru confort și progres tehnic. Îi pot proroci nimicirea. Dar nu îi pot răpi integrarea mai firească în ansamblul cosmosului decât a omului industrial; și nici adevărul ultim, pe care poate - eu cel puțin o cred în mod hotărât - că îl stăpânește în încercarea speței umane de a găsi o formă de viață mai corespunzătoare cu ideea de omenie, de liniște sufletească și de fericire, decât forma hibridă, perversă și de-a dreptul monstruoasă pe care o constituie viața orășenească și industrială” (Mircea Vulcănescu).

Viața din satul românesc interbelic era departe de a fi o fericire, iar monografiștii erau ultimii care să o idealizeze. Dar ei au descoperit acolo o lume vie și funcțională, încă, în datele ei, o bogăție de instituții și practici care puteau inspira un model alternativ de societate.

Vizualizări: 32

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor