Focul se intalneste cu gheata in Insulele South Sandwich, un taram al nimanui, plin de aburi vulcanici, aisberguri albastre, milioane de pinguini si o mare necrutatoare.
Insulele South Sandwich sunt o proba de virtuozitate a naturii. Eruptiile vulcanice le-au dat forma; gheata, vantul si valurile le daltuiesc. Numai pasarile si focile isi gasesc adapost aici. Capitanul James Cook, in cautarea unui presupus continent sudic, a descoperit insulele in 1775.
Confruntat cu “ceturi dese, furtuni de zapada, frig patrunzator si multe alte lucruri care ar putea pune in pericol navigatia”, s-a saturat repede de regiune si, fara parere de rau, a lasat in urma Insulele South Sandwich pentru totdeauna.
Dar ceea ce i-a displacut lui Cook este exact ceea ce face ca acest arc de 390 de kilometri, format din 11 insule, sa fie extraordinar. Izolarea. Expunerea la toanele marilor sudice. Banchiza, care tine insulele intr-o stransoare ca de menghina in cea mai mare parte din an.
Tumultul coloniilor ticsite de pasari si duhoarea dejectiilor care acopera stancile si gheata. Valurile tunatoare, care izbesc pinguinii de stanci si impiedica acostarea navelor. Si sub toate acestea, una dintre placile tectonice cu cea mai rapida deplasare de pe Pamant mentine tanarul arhipelag vulcanic – vechi de numai vreo trei milioane de ani – expresiv si imprevizibil. “Locul are viata – spune fotografa Maria Stenzel. Este straniu, spiritual si extraordinar de puternic.”
Totusi atat de putini au fost aici. Dupa ce Cook a numit insulele dupa al patrulea conte de Sandwich si s-a grabit sa plece, au trecut aproape 45 de ani inainte ca exploratorul rus Fabian von Bellingshausen sa se lupte cu rafalele de lapovita pentru a descoperi cele trei insule nordice pe care predecesorul sau le ratase. Vasele comerciale care vanau balene si foci au ajuns si ele in zona in secolul al XIX-lea si la inceputul celui de-al XX-lea, dar si-au dat seama ca prin alte parti sarcina le e mai usoara. Asa ca si ele au plecat.
Spre deosebire de mult vizitata Peninsula Antarctica, pe insule nu se face deloc turism si chiar si vulcanologii inraiti se bazeaza mai mult pe observatii aeriene pentru a le studia. Pentru o nava, exista o fereastra de numai patru luni pentru a evita presiunile strivitoare ale banchizei si putini marinari se incumeta sa riste.
Apoi mai este Jérôme Poncet. Acest veteran al Antarcticii si-a masurat fortele timp de trei decenii impotriva oceanului sudic. La sfarsitul anilor '90, s-a dedicat unui recensamant detaliat al pasarilor si focilor de pe Insulele South Sandwich.
A adunat date despre un numar uluitor de animale in acele calatorii. Pinguini, in mod evident: trei milioane de pinguini-cu-frau, peste 52.000 de perechi de pinguini-macaroni, 50.000 de perechi de pinguini-Adélie si mii de pinguini-cu-ciocrosu.
Plus pasarile marine zburatoare: 1.500 de perechi de petreli-uriasi numai pe minuscula Insula Candlemas; 100.000 de perechi de fulmariantarctici; petreli-Pintado, petreli-de-zapada si furtunari-antarctici; cormorani-imperiali, skuaantarctice, pescarusi-de-varec si chire-antarctice.
Si focile: otarii-de-Kerguelen (cu vreo 500 de pui pe Insula Zavodovski), foci-leopard, foci-elefantsudice, foci-de-crabi si foci-ale-lui-Weddell – toate hranite de lantul trofic bazat pe krill. La carma iahtului sau de 20 de metri, blindat cu otel, Lana de aur, ridat de soare si cu o mustata groasa, Poncet este unul dintre putinii marinari suficient de curajosi incat sa navigheze spre Insulele South Sandwich. Pornind din Insulele Falkland cu Maria Stenzel si un echipaj de patru oameni, a ocolit aisberguri si a infruntat vremea aspra din ianuarie anul trecut, pentru a studia timp de trei saptamani lantul de insule.
Debarcarea pe niste insule atat de baricadate de puterea valurilor si de pereti abrupti e o perspectiva stresanta. Dar Poncet cauta pe fiecare tarm un loc potrivit si de obicei il gaseste. Ingramadind echipajul si echipamentul pe un Zodiac gonflabil, “Jérôme alegea momentul astfel incat valurile sa ne poarte spre tarm – spune Stenzel. Apoi pornea motorul si fixa prova pe suprafata stancii, in timp ce noi saream pe uscat inainte ca valul si ambarcatiunea sa fuga de sub noi.”
Pe Zavodovski, pinguinii-cu-frau au lasat-o pe Stenzel sa mearga pe cararile lor batatorite si sa stea in colonia lor in crestere. In fiecare dimineata, marsaluiau pe langa cortul ei in drum spre mare, ca navetistii la ora de varf, apoi, din nou, la intoarcere – soldati epuizati in lupta, murdari sau insangerati dupa ce brizantii ii lovisera de stanci sau dupa ce abia scapasera de vreun pradator.
In cateva minute, soarele stralucitor era inlocuit de vanturi turbate, de 60 de noduri, si vijelii, iar o data a plouat 24 de ore incontinuu si fagasele uscate au devenit torenti. Raurile iuti si cascadele au maturat ouale de pinguin din cuiburile imprejmuite cu pietre. “Sunt atat de vulnerabili – spune Stenzel -, intotdeauna in pragul dezastrului.”
Urmatoarea oprire: Visokoi, aproximativ 915 metri inaltime, unde de pe fetele incalzite de soare ale stancilor s-au desprins bolovani, silindu-i pe toti sa se fereasca sarind in apa. Insula Candlemas era neagra de zgura vulcanica si vie prin prezenta petrelilor-uriasi care cuibareau.
Cu o deschidere a aripilor de doi metri, isi petrec cea mai mare parte a vietii in larg si sunt victime colaterale ale pescuitului. “Au tasnit pe deasupra noastra ca niste masini care trec prea aproape de pietoni – spune Stenzel. A fost o bucurie.”
Lava recent scursa se intarise intr-o bucata noua de pamant pe Montagu. |n largul Insulei Bellingshausen, pinguinii blocati de gheata ingramadita incercau in zadar sa scape din falcile focilor-leopard. Marca naturii o reprezinta algele de zapada brazdand suprafata glaciara cu nuante minunate de rosu si verde.
O plimbare pe Insula Cook ne-a dezvaluit fulgerele negre de magma care se prelinsesera prin crapaturile din bolovani si fulmari asemanatori pescarusilor cuibariti atat de bine pe varfurile stancilor, incat se asemanau cu zapada. “Totul – spune Oren Tal, membru al echipajului – este viu.”
In izolarea lor, aceste insule cu forma schimbatoare isi tainuiesc povestile, iar putinele suflete care au simtit pulsul energiei vulcanice a Insulelor South Sandwich si al vietii salbatice de acolo considera experienta un privilegiu. “Traind in profunda rezonanta cu acest loc, simti schimbari in tine insuti – spune Poncet. Fiecare calatorie aduce ceva nou.”
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius