Din moși strămoși – Meșteșuguri românești aproape uitate
Din timpuri străvechi, ţesutul a fost o îndeletnicire a femeilor ce a îmbinat utilul cu artisticul. Găsim aşadar ţesături ce datează din secolul XVIII, iar cele mai importante sunt covoarele, păturile, cuverturile sau carpetele împodobite cu motive geometrice, simboluri mitologice sau motive florale, ţesute la război şi folosind culori vii ca roşu, albastru, maro. Fiecărei zone etnografice din România îi corespunde un anumit specific al ţesăturilor, diferenţiind atât măiestria cât şi varietatea. În perioada arhaică, aceste ţesături făceau parte din avuţia familiei şi chiar erau legate de anumite credinţe şi superstiţii. Un covor bogat ornamentat aşternut pe podeaua încăperii principale, central, la vedere, atrăgea belşug şi respect în locuinţa respectivă. Din zestrea de nuntă a fetelor făceau parte neapărat aceste ţesături care ilustrau nu doar capacităţile casnic-gospodăreşti, dar şi statutul familiilor cărora aparţineau. Astfel, materialele ţesăturilor, coloritul, motivele folosite şi acurateţea modelelor complicate erau ca o carte de vizită pentru tinerele domnişoare.
Părăsind timpul în care interioarele caselor erau efectiv „îmbrăcate” în ţesături multicolore care evidenţiau hărnicia, statutul social, dar şi abilităţile femeilor, ajungem în zilele noastre pentru a realiza că această îndeletnicire străbună s-a pierdut undeva pe drumul către modernism, acaparată fiind de alte activităţi de actualitate. Cu toate acestea, mai găsim încă sate unde lumea se încăpăţânează să păstreze tradiţiile vii, să le dea acea aură de imortalitate prin menţinerea şi transmiterea lor peste veacuri. O astfel de zonă este Maramureşul, unde obiceiurile străvechi sunt animate zilnic de localnicii care nu au pierdut îndeletnicirile moştenite din moşi strămoşi. Faptul că aici încă mai poţi vedea oamenii purtând cu mândrie portul naţional, poţi admira casele învăluite în culoare cu interioare în care aproape totul este lucrat manual, poţi participa la horele de duminică sau te poţi plimba pe dealurile care încă păstrează sentimentul de „aşa cum era odată”, fac din Maramureş nu doar o regiune pitorească, ci un loc cu suflet căutat adesea de către doritorii unei întoarceri în timp, când totul era simplu, iar viaţa la ţară oferea în primul rând un fond sufletesc uman sănătos.
Maramureşenii păstrează aceste tradiţii vii, iar arta ţesutului este transmisă şi astăzi din generaţie în generaţie. Fiecare casă beneficiază de ţesături decorative care stârnesc admiraţie şi acel sentiment de nostalgie. Vizitatorii acestor meleaguri pot participa la aceste activităţi şi de asemenea pot achiziţiona ţesături tradiţionale pentru a aduce în locuinţe puţin spirit românesc neafectat de trecerea timpului.
De Mara Caloian și Roberto Kuzmanovic, publicat în Vox Authors, Nr. II.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius