IZVORUL LUI EMINESCU DIN GRĂDINA CIŞMIGIU

[VOICAN MARIN]

TRIST, FOARTE TRIST! INCREDIBILA NEPĂSARE A MUNICIPALITĂŢII BUCUREŞTENE

Se împlineşte un an pe de când am scris acest articol (12 August 2012) despre totala lipsă de interes din partea municipalităţii capitalei faţă de poetul naţional, Mihai Eminescu, iar monumentul "IZVORUL LUI EMINESCU" din grădina Cişmigiu continuă să fie distrus

„S-a stins viaţa falnicei Veneţii,
N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri;
Pe scari de marmură, prin vechi portaluri,
Patrunde luna, înălbind pereţii”
Mihai Eminescu „VENEŢIA”

Vară caniculară, vară cu instabilitate politică în ţară, vară ce ne vesteşte prin seceta prelungită că vom avea recolte compromise, o vară când tot bucureşteanul ar vrea să se bucure de o privelişte atrăgătoare, să petreacă măcar în orele libere câteva momente de destindere într-un parc, decizie pe care am luat-o, împreună cu soţia, de-a merge în Cişmigiu. Cum maşina 178 opreşte chiar la Universitatea de Muzică Bucureşti (cunoscută sub numele de „Ciprian Porumbescu”) am zis ca să începem vizitarea parcului cu „Izvorul lui Eminescu”, dar cât de surprins am rămas când am văzut monumentul „poetului fără pereche” a fost vandalizat de nişte netrebnici, rămânând o bucată de marmoră (priviţi fotografia), iar în jur o mizerie de nedescris. Totuşi oamenii vin cu bună credinţă, foarte mulţi ţinându-şi copiii de mână, să bea apa binecuvântată de bunul Dumnezeu, lacrimi de dor şi iubire ale genialului Luceafăr, să le spună nepoţeiilor că aici se află cea mai renumită „Fântână a dragostei eterne” care a răcorit şi răcoreşte inimile românilor şi a turiştilor care ne vizitează ţara, şi rămân orpilaţi de câtă nepăsare dau dovadă cei care ne reprezintă interesele cetăţenilor urbei...

Continuându-mi „plimbarea”, dezamăgit şi trist, am privit în balta infectă din faţa „Izvorului tămăduitor”, care miroase îngrozitor, iar nişte lebede... vai de mama lor, raţe, gâşte... sunt condamnate să trăiască în condiţii inimaginabil de grele, fiind închis spaţiul de un grilaj (nişte panoururi ajunse petice de din sârmă zdrenţuite) aspect deplorabil... comparabil cu cele mai sordide aşezări de imigranţi de la periferia oraşelor din Italia, sau un „Mondo Cane” dacă dintre cei mai în vârstă vă aduceţi aminte de acele imagini terefiante.

Pământul de sub pomi este uscat şi crăpat, iar iarba nu mai este demult verde, fiindcă edilii de la primărie n-au cadadixit să stropească zona în această vară a dureriii naţionale. Sub un acoperiş de sârmă înegrită, peste care sunt crengi uscate şi tot felul de frunze, un fel de puşcărie a celei mai frumoase păsări, PĂUNUII, domneşte aridus-formis: pietre, nisip, pene care le-au căzut amărâtelor de păsări, şi culmea nepăsării fără un strop de apă în jgheab pentru a le-'ndulci cât de cât agonia, şi toate acestea la vederea celor mici care se uitau cu ochii lor de steluţe la „pasările fermecate” care picoteau pe o câte-o stinghie sau erau aşezate cu pieptul de pământ ca să-şi poată duce zilele...

Pe marginea lacului s-au bătătorit tot felul de poteci, iar oamenii în disperarea de-a găsi puţină răcoare, însoţiţi, unii dintre ei, de copii şi tot felul de căţei mai mici sau mai mari care se bălăceau în apa de culoarea norilor ce prevestesc furtuna, fiindcă, la drept vorbind, chiar bărcile care mai trec foarte rar, ocolind Monte Carlo, par adevărate epave într-un deşert, nu pe un lac al unei capitale europene.

Şi ca să fie plimbarea „frumoasă” - dar din păcate... a devenit şi mai tristă -, am păşit cu smerenie în „Rotonda scriitorilor”, unde băncile sunt rupte, putrezite, ierburi uscate, o adevărată bătaie de joc faţă de cei care ne-au dus numele în lume şi l-au transformat în renume, de români care trăiesc în Micul Paris, pe când delăsarea, renunţarea, scârba, indolenţa, parşivitatea, camelonismul, lipsa de ruşine, perversitatea şi minciuna fac masă bună cu cei care au furat votul bucureşteanului, ca să se simtă străin în urbea sa.

Vreau să dau exemplu un singur oraş, şi să nu le cadă cu supărare domnilor mai mari ai Bucureştiului... Târgu Jiu, unde am participat între 28 Iunie – 1 Iulie a.c. la Congresul de Dacologie, a XIII-a ediţie, condus de stimatul doctor Napoleon Săvescu din New-York, şi vă mărturisesc foarte sincer: parcurile, întregul oraş este curat, respiră verdeaţă, iar havuzurile de apă, pe care o pulverizează cât e ziulica de mare, creează confort termic gorjenilor şi bună dispoziţie, şi asta fiindcă au un primar de acţiune, pe dl. Florin Cârciumaru şi un preşedinte al Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu, adevăraţi gospodari.

Când am părăsit Cişmigiul, această „oază” lăsată în paragină, versurile voievodului Limbii Române din poezia „Veneţia” îmi sunau atât de triste în urechi, iar sufletul mi-a rămas încărcat pentru mult timp cu o imensă supărare, că aceşti oameni pe care noi i-am onorat cu votul şi le-am acordat încrederea noastră, nu numai că ne-au uitat, dar nici nu au buna cuviinţă să se uite la oraşele Europei cum arată şi... în ce hal au adus dumnealor o grădină de vis a capitalei, vestitul „CIŞMIGIU”, monument natural care se înscrie în patrimoniul cultural unuiversal.

Aş mai avea un of pe inimă, ca dragii mei confraţi de la ziarele ce abundă în scandaluri politice, alături de televiziunile ce împânzesc biata sticlă cu toate minciunile „beligeranţilor” să-şi îndrepte atenţia la felul cum este gospodărit Bucureştiul nostru, să ia poziţie şi să-i trezească la realitate pe domnii primari, fiindcă la ora actuală nu face excepţie niciun parc, peste tot este lăsată iarba să moară, iar noi să ne si