altmarius

cultură şi spiritualitate

Andreea Tudorescu Ilie

http://cult-ura.ro/primul-tren-poposit-la-targu-jiu-anul-1888-uite-...

Primul tren a poposit în gara din municipiul Târgu Jiu la data de 1 iulie 1888, gorjenii având apoi oportunitatea să călătorească de fiecare dată când au avut nevoie cu acest mijloc de transport. Gara a fost realizată într-un loc unde, în respectiva perioadă, nu era construită nici măcar o casă, însă anii care au trecut au dezvoltat zona, iar de la un drum prăfuit care ducea spre calea ferată din oraș s-a ajuns la Bulevardul Republicii, așa cum se numește în prezent strada din municipiul Târgu Jiu. 

 

Din cartea „Târgu Jiu * Case * Oameni * Destine”, a scriitorului Ion Duguleanu, aflăm istoria Bulevardului Republicii din Târgu Jiu, stradă care a dus din centrul orașului către gara din Târgu Jiu începând cu anul 1888.  Autorul cărții menționate precizează că în acest loc nu se aflau case, fiind un simplu drum care ducea spre gara din oraș.  „Lucrarea lui Alexandru Ștefulescu, «Istoria Târgu Jiului», deși apărută în anul 1906, face doar sumare referiri la situații și evenimente petrecute în primii ani ani secolului XIX. Nici această lucrare și nici harta care o însoțește nu amintesc nimic despre noul bulevard care va porni din fața Gimnaziului «Tudor Vladimirescu» spre sud-est, până la gara CFR. Singurele mențiuni sunt cele privitoare la data de 1 iulie 1888, când a venit primul tren în gara Târgu Jiu și o imagine din acei ani a bulevardului Brătianu, având gara în fundal. Prima este cea a gării Târgu Jiu așa cum arăta ea la începutul secolului XX, iar a doua este o imagine a noului bulevard, privit dinspre clădirea Gimnaziului «Tudor Vladimirescu». Nici recensământul din anul 1899 nu indică vreo locuință pe această stradă. Cred că până în anul 1900 este chiar impropriu să o numim stradă, căci ea era doar un drum pe care treceau câteva care spre gară și de acolo spre oraș”, scrie Ion Duguleanu în cartea „Târgu Jiu * Case * Oameni * Destine”, ediția 2016.

 

După anul 1900, zona s-a dezvoltat și a fost dat chiar și un nume străzii, însă mai târziu a fost schimbat și păstrat până în prezent. „La 10 august 1901, printr-o hotărâre a Primăriei Târgu Jiu, se dă numele lui I.C.Brătianu noului bulevard, iar Ministerul de Interne avizează favorabil acest nume la 1 septembrie 1901. Bulevardul va purta numele de I.C.Brătianu până în anul 1948 când noile autorități îl vor schimba, numindu-l Bulevardul Republicii, nume pe care îl poartă și în prezent. După anul 1960, aspectul străzii s-a schimbat radical. Autoritățile au decis amplasarea pe acest bulevard a unor blocuri de locuințe, care pentru început s-au construit pe partea ei vestică. Ulterior, s-au construit blocuri și pe partea de est și apoi la sud de întâlnirea cu strada Al. I. Cuza, iar multe dintre casele vechi de pe această stradă au fost demolate”, mai scrie Ion Duguleanu în cartea „Târgu Jiu * Case * Oameni * Destine”.

Vizualizări: 475

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor