Seneca - Despre prudenta

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

 · 

Te plîngi că a dat peste tine un nerecunoscător: dacă ţi se întîmplă pentru prima dată, mulţumeşte-i soartei ori prudenţei tale. În acest caz însă prudenţa nu poate face nimic altceva decît să te facă răutăcios; de fapt, dacă nu voiai să înfrunţi primejdia nerecunoştinţei, nu trebuie să faci binefaceri; astfel, ca să nu piară la un altul, vor pieri la tine. Este mai bine să nu ai parte de recunoştinţă decît să nu faci un bine; chiar şi după o recoltă proastă, se cuvine să semeni. Adeseori o recoltă bogată a unui singur an compensează pierderile datorate unui sol lipsit de rodnicie, îndărătnic.

Merită să rişti întîlnirea cu nerecunoştinţa numai ca să găseşti un om recunoscător. Nimeni nu poate fi atît de precis în dăruirea binefacerilor încît să nu se înşele de mai multe ori; nu au decît să cadă uneori în gol, numai să nu se piardă. Marinarii se întorc pe mare chiar după un naufragiu; cămătarul nu îşi abandonează afacerile din for numai pentru că un datornic a scăpătat. Viaţa s-ar împotmoli de grabă într-o torpoare a inactivităţii dacă ar trebui să abandonăm tot ceea ce nu reuşeşte. Tocmai această dezamăgire se cuvine să te facă mai generos; chiar dacă reuşita unei fapte este nesigură, trebuie să faci tot soiul de încercări, pentru că mai devreme sau mai tîrziu va merge înainte.

Despre subiectul acesta am vorbit însă îndeajuns în cartea mea Despre binefaceri. mi se pare însă că merită să cercetăm mai în adîncime o chestiune care, după mine, nu a fost îndeajuns de bine dezvoltată: şi anume, dacă binefăcătorul nostru ajunge, mai apoi, să ne facă rău, atunci sîntem chit, sîntem liberi de orice datorie de recunoştinţă? Adaugă, dacă voieşti, şi această posibilitate: mi-a făcut după aceea un rău mai mare decît fusese binele dintîi.

Vrei sentinţa corectă a unui magistrat sever? El va judeca dacă faptele se ţin în echilibru una cu alta şi va decide: „Chiar dacă vătămările sînt predominante, toată acea parte de rău aflată în plus să fie iertată în numele bienfacerilor primite.” Răul a fost mai mare, dar binefacerea a fost mai întîi; de aceea şi timpul se cuvine să-şi aibă greutatea sa. Există mai apoi unele elemente prea făţişe ca să mai trebuiască să fie amintite: se cuvine să vedem dacă binele a fost făcut de bunăvoie, şi dacă nu cumva răul a fost săvîrşit împotriva propriei voinţe, pentru că atît 
binefacerile, cît şi vătămările au valoare după starea de spirit a celui care le împlineşte.
Ramîi cu bine.

Seneca