Seneca - Despre vrednicie

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

De ce anume ai nevoie ca să devii vrednic? De voinţă. Dar ce altceva îţi poţi dori mai mult decît să scapi de această sclavie care îi apasă pe toţi ? Tu, care socoteşti că te-ai născut liber, nu vei dori să ajungi cu orice chip la libertate? De ce-ţi păzeşti caseta cu valori? Libertatea nu ţi-o poţi cumpăra. De aceea este fără rost să scrii în acte cuvîntul „libertate”: nu se poate nici cumpăra, nici vinde: felul acesta de bine se cuvine să ţi-l dăruieşti tu însuţi, se cuvine să ţi-l ceri de la tine însuţi. Eliberează-te mai întîi cu totul de frica de moarte, care ne pune capul în jug, şi mai apoi de frica de sărăcie.

Nu este nimic rău în sărăcie; ca să înţelegi lucrul acesta, pune alături chipurile celor săraci şi ale celor bogaţi: săracul rîde mai des şi mai din inimă şi, chiar dacă i se întîmplă vreun necaz, el trece mai departe ca un nor uşor: în schimb, veselia acelor oameni care se cheamă că sînt fericiţi este prefăcută, ori mai degrabă apăsată şi stricată de o tristeţe dinăuntru, şi este cu atît mai jalnică pentru că uneori nu-şi pot arăta deschis nefericirea, ci trebuie să se prefacă a fi veseli, chiar dacă sufletul le e ros de griji.

Ar trebui să mă folosesc mai des de pilda aceasta, pentru că ea arată, mai expresiv decît oricare alta, farsa vieţii omeneşti, unde ne este atribuit un rol pe care îl recităm prost. Actorul care iese în faţă pe scenă şi rosteşte, cu capul sus, aceste versuri: 
„Iată că sînt stăpîn în Argos; Pelops mi-a lăsat moştenire�locul unde de Helespont şi de marea Ionică�Istmul este bătut”,�este un sclav, plătit cu cinci baniţe de făină şi cinci denari. 
Celălalt care, trufaş şi 
nestăpînit, umflat de încrederea în forţele sale, spune:�„De nu te potoleşti, Menelau, de mîna mea vei pieri”, 
este plătit cu ziua şi doarme pe o învelitoare făcută din petice. Acelaşi lucru se poate spune despre toţi sclivisiţii ăştia care merg în lectică purtaţi pe deasupra unei mulţimi de capete: fericirea lor este o comedie. Dacă îi vei despuia de rol, îi vei privi cu dispreţ.

Atunci cînd cumperi un cal, ceri să i se scoată harnaşamentul, : şi atunci judeci oamenii înfăşuraţi în costume de teatru? 
Vezi regele acela al Sciţiei ori al Sarmaţiai, cu capul împodobit cu o coroană aleasă? Dacă vrei să-l judeci şi să ştii cum este el cu adevărat, scoate-i cununa: sub ea stau ascunse multe defecte. De ce vorbesc eu însă despre alţii? Dacă vrei să te preţuieşti pe tine însuţi, lasă-ţi deoparte banii, casa, poziţia pe care o deţii, cercetează-te înăuntrul tău: deocamdată te încrezi în alţii să-ţi spună cum eşti. Rămîi cu bine.

Seneca