Seneca - Despre afectiune

[altmariusideea]

Seneca Lucius Annaeus

Nu vezi că taţii îşi arată afecţiunea într- un fel, iar mamele într-alt fel? Primii poruncesc ca fiii lor să fie împinşi către studiu devreme, şi nici în zilele de sărbătoare nu îi lasă să stea fără ocupaţie, storcîndu-i de sudoare şi uneori de lacrimi; mamele, în schimb, vor să îi încălzească la piept, să îi ţină la adăpost, la umbră, să nu fie mîhniţi niciodată, nicicînd să nu plîngă, nici să trudească. Faţă de cei buni, zeul are purtarea unui tată, ţine la ei bărbăteşte şi le spune: „Trebuie să aibă parte de muncă, suferinţe, eşecuri, ca să dobîndească adevărata putere.” Corpurile îngrăşate de trîndăvie stau în lîncezeală şi nu doar truda, ci şi mişcarea ori propria lor greutate le lasă cu totul fără vlagă.

O prosperitate ce nu a cunoscut vătămare nu poate face faţă nici unei lovituri; în schimb, cel care s-a confruntat necontenit cu propriile-i greutăţi s-a întărit prin suferinţă şi nu mai cedează în faţa nici unui rău, ci, chiar căzut, luptă în genunchi.Tu te miri că acel zeu, care îi îndrăgeşte atît de mult pe cei buni, care vrea ca ei să devină cu totul buni şi virtuoşi, le atribuie o soartă chinuitoare ? Pe mine unul nu mă miră că uneori zeii sînt mînaţi de dorinţa de a privi cum nişte oameni de seamă se luptă cu o nenorocire.

Numai că, pe măsură ce discuţia înaintează, am să arăt că lucrurile ce par rele nu sînt de fapt aşa. Am să spun acum că împrejurările, pe care tu numeşti grele, potrivnice şi blestemate, sînt de fapt bune: în primul rînd chiar pentru persoanele care le suportă, şi apoi pentru toţi oamenii, cărora zeii le poartă mai multă grijă decît indivizilor; din nou, aş spune că acestea li se întîmplă celor care le doresc – iar dacă nu le vor, îşi merită nefericirea. Am să adaug faptul că aceste greutăţi ni se întîmplă din voia sorţii şi că îi afectează pe cei buni tocmai în virtutea legii care îi face să fie buni. Am să te conving apoi să nu îi plîngi niciodată de milă unui om bun: căci se poate spune despre el că e nefericit, dar nu poate fi cu adevărat nefericit.

Din toate cîte mi- am pus în gînd, cea mai dificilă îmi pare prima chestiune, anume că aceste nenorociri, care ne provoacă groază şi teamă, le prind bine celor cărora li se întîmplă. „Este spre binele lor”, îmi spui, „ ca oamenii să fie alungaţi în exil, să cadă în mizerie, să-şi îngroape copiii ori soţia, să sufere dezonoarea publică, să aibă corpul slăbit de boală?” Dacă te miră faptul că aceste nenorociri sînt în avantajul cuiva, vei fi mirat că bisturiul şi focul, ca şi ajunarea şi setea, îi ajută pe unii oameni să se facă bine. Dar dacă te vei gîndi că, pentru a fi vindecaţi, unora le sînt răzuite şi îndepărtate oasele, le sînt extrase venele şi le sînt amputate membrele, care nu puteau rămîne lipite de corp fără să-l pună în primejdie în întregul lui, îmi vei îngădui să-ţi demonstrez şi că unele rele sînt tocmai în avantajul celor care le suferă; în acelaşi chip lucrurile lăudate şi căutate sînt uneori spre paguba celor care găsesc desfătare în ele, asemănîndu-se foarte tare mîncării în exces, beţiei şi altora care ucid aducînd plăcere. Ramîi cu bine.

Seneca