altmarius

cultură şi spiritualitate

Preoţi înmormântaţi în Moldova (III)

Cu scopul de a recupera memoria preoţilor înmormântaţi în Moldova, continuăm să-i descoperim pe cei care odihnesc în Rădăuţi, Ţibeni şi Voievodeasa.

Rădăuţi

La Rădăuţi am ajuns cu ocazia hramului la 13 septembrie 2009. Părintele paroh Iosif Răchiteanu mi-a arătat arhiva. Registre dinainte de 1940 nu sunt decât puţine de la filiale sau de la foste parohii: 1914-1931: Crasna, Crăsnişoara Veche şi Crăsnişoara Nouă; 1836-1870: Măneuţi (Andrasfalva), cu filiale, cu întreruperi; 1935-1943: Boian (Ucraina); 1853-1856, 1860, 1863, 1864 şi 1915-1939: Voievodeasa. Celelalte au fost luate de germani când s-au retras. În sacristie este un tablou vechi deteriorat cu fotografiile tuturor preoţilor din Decanatul de Bucovina, făcut cu ocazia jubileului pr. Eduard Niestenberger (probabil 1902), paroh în Rădăuţi în perioada decembrie 1879 - ianuarie 1903.

După-amiază am mers cu părintele paroh în cimitir. Acesta se află în partea de apus a localităţii spre Marginea, aproape de capăt. Cimitirul este traversat de calea ferată, unicat în Europa, după cum spune parohul. Capela ortodoxă este în stânga, în dreapta este capela catolică, faţă în faţă, la 50 m de la intrarea în cimitir. În cimitir sunt înmormântaţi cinci preoţi.

Dincolo de linie, lângă parcela mormintelor de germani, în dreapta, spre margine lângă un monument sunt trei morminte ale preoţilor catolici.

Primul mormânt găsit este al pr. Iosif Mykietiuk. Este împrejmuit pe margini cu ciment. O cruce din mozaic se ridică pe un postament din acelaşi material. Crucea are şi un crucifix (corpus). Pe postament este aşezată o placă de marmură pe care este notat: "Hier + ruht / Hw. Iosif Mykietiuk / Dec. 1923 - 72 ani / R.I.P / A.C. 183-3545/79". Ultimele litere şi cifre probabil reprezintă poziţionarea din cimitir. Din cartea "Două secole de istorie a Parohiei Romano-Catolice din Rădăuţi" (p. 240), scrisă de Ioan Şmid, aflăm că părintele Mykietiuk a fost paroh la Rădăuţi în perioada 1 mai 1922 - 15 mai 1923. Născut la 17 septembrie 1851 în Kolomyja (Galiţia, azi Ucraina), a fost sfinţit preot la 8 august 1875 la Lemberg. A fost vicar la Stryj (Galiţia), Suceava şi Rădăuţi, precum şi profesor de religie şi, înainte de a fi numit paroh, a fost pensionar. A decedat la 15 mai 1923.

Al doilea mormânt, în apropierea celuilalt, este al pr. Eduard Niestenberger. Împrejmuirea şi crucea sunt la fel ca la mormântul dinainte, crucea însă este fără crucifix. Pe placa de marmură este notat: "Hier + ruht / Pfr. Eduard / Niestenberger / dechant / dec. 1903 / R.I.P. / A.C. 183-3546/79". Din aceeaşi lucrare (p. 238) aflăm că pr. Niestenberger s-a născut la Tarnopol (Galiţia) în anul 1829. A fost hirotonit în anul 1852 la Lemberg. A activat ca vicar la Luisenthal şi Rădăuţi, paroh la Solca şi Rădăuţi (5 decembrie 1879 - 22 ianuarie 1903), decan interimar de Suceava, canonic. A decedat la Rădăuţi la 22 ianuarie 1903.

Mormântul pr. Rudolf Dabrowski se află lângă cel dinainte. O cruce de dimensiuni mai mici se ridică pe o construcţie aşezată pe un postament în trei scări, toate din mozaic. Sus pe o parte a construcţiei centrale apare fotografia tânărului preot răposat, aşezată pe o placă de mozaic. Din păcate, sticla a fost spartă. Dedesubt este făcută din mozaic un fel de fereastră în care pe o placă mare din marmură apare un text lung în limba germană: "Hier ruht / Rudolf Dabrowski / geb. 7. Okt. 1885 / zum Priester geweiht / 4. Juli 1909, Koop i. Galizien / gest. 26 Spet. 1909. i. Lemberg, / liefbetrauert von der Familie, / dem kath. Klerus u. Der / Radautzer Burgerschaft. / Stete Erinnerung u. d. Denkmal / widmen alle Hinterbliebenen / dem selig Verstorbenen als Zeichen d. Verehrung u. Liebe". Părintele Alois Fechet a tradus textul: "Aici odihneşte Rudolf Dabrowski, născut la 7 octombrie 1885, hirotonit preot la 4 iulie 1909, vicar în Galiţia, mort la 26 septembrie 1909 în Lemberg, deplâns cu iubire de familie, de clerul catolic şi de cetăţenii din Rădăuţi. Amintire continuă, iar acest monument îl oferă toţi cei rămaşi în urma fericitului răposat ca un semn de cinstire şi iubire"). În lucrarea sus-amintită, numele părintelui este scris diferit: Dombrowski (p. 268, probabil din pricina pronunţiei: "ą" din limba polonă se pronunţă "om" - "o" urmat de un "m" scurt). De asemenea, autorul notează că părintele a fost hirotonit în iulie 1909 la Lemberg. În drum de la Rădăuţi (unde a avut primiţia la 4 august 1909) spre parohia în care a fost numit vicar (Zimnawoda) s-a îmbolnăvit şi a murit la Lemberg la 23 septembrie 1909. După cum se observă datele diferă de cele de pe cruce. Mormântul este împrejmuit pe margini cu ciment.

Lângă alee, în apropierea capelei, se află mormântul pr. Josef Sattfeld. Este ca un fel de mic cavou deasupra căruia se află o lespede. Crucea, aşezată pe un mic postament din mozaic, este din fier cu un crucifix (corpus). La baza crucii este un fel de tablă pe care cu greu se poate descifra: "Hier + ruht / Pfarrer / Josef Sattfeld / erbauer / der Rom Kath / Kirche Radautz 1823-1825 / + 14 XII 1851". În lucrarea sa (p. 237), Ioan Şmid precizează că a fost primul paroh al noii Parohii Rădăuţi în perioada aprilie 1818 - 14 noiembrie 1851 şi a construit actuala biserică (în perioada 1823-1825, după cum este notat pe cruce). Născut la Karpfen (Komitatul Sohl - Ungaria), a decedat la 14 noiembrie 1851 (data este diferită faţă de cea de pe cruce). O fotografie anterioară anului 1940 şi alta nouă a mormântului (alături de fotografiile preoţilor) mi-au fost trimise de cercetătorul Ioan Şmid la 25 noiembrie 2013. Din fotografia nouă se observă că între timp a fost scoasă tabla de la baza crucii şi a fost înlocuită cu o inscripţie în limba română pusă sus în locul crucifixului: "Biserica / Romano-Catolică Rădăuţi / recunoscătoare. / Preot / Joseph Sattfeld / primul paroh: 26 apr. 1818 - 14 nov. 1851 / ctitorul bisericii: 1823 - 1825 / + / R.I.P." (După cum se observă data morţii în noua inscripţie a fost luată din lucrarea citată).

Mormântul pr. Johann Zukiewicz, despre care cercetătorul Ioan Şmid spune că a murit la Rădăuţi la 17 mai 1878, nu a fost găsit. Pr. Iosif Răchiteanu crede că mormântul ar fi fost pe locul pe unde trece trenul. Când s-a pus calea ferată, împreună cu alţi răposaţi catolici, a fost deshumat şi înmormântat în capelă. Între timp Ioan Şmid a venit cu explicaţia: "La ora actuală mormântul nu mai este întrucât în anii 1950, a fost mărită gara CFR Rădăuţi şi o serie de morminte au fost desfiinţate". Conform lucrării citate (p. 237), pr. Zukiewicz s-a născut la 16 februarie 1808 la Tarnopol (Galiţia). A fost hirotonit în anul 1833 la Viena. A activat la Cernăuţi şi Lemberg, şi a fost paroh de Rădăuţi în perioada 28 martie 1852 - 17 mai 1878.

Deşi în Arhiva Episcopiei de Iaşi se păstrează copii pentru două Registre de răposaţi 1812-1849 şi 1817-1874, decedaţii pentru anul 1851 lipsesc. Pr. Iosif Doboş, fost paroh de Rădăuţi, are un ziar "Der Sudostdeutsche" din 15 aprilie 1992. La p. 9 sunt notate toate registrele din Bucovina care se găsesc actualmente la Leipzig, în Germania.

Ţibeni

Luând din nou legătura (21 noiembrie 2013), pr. Iosif Răchiteanu a precizat că actuala Parohie Rădăuţi gestionează practic zece foste parohii germane. După cel de-Al Doilea Război Mondial localităţile au rămas fără catolici, iar bisericile au fost date în folosinţă credincioşilor ortodocşi, precum la Mănueuţi, Gura Putnei, Dorneşti, Vicovu de Sus şi Ţibeni. Pr. Răchiteanu şi-a amintit că la Ţibeni, în spatele bisericii, este înmormântat un preot catolic, ctitorul biserici de acolo. Era un sat compact catolic de maghiari. Au plecat înainte de război, iar biserica a fost dată în folosinţă credincioşilor ortodocşi. Primind fotografia mormântului (făcută acum câţiva ani) de la pr. Valentin Puşcaşu, paroh ortodox de Ţibeni, pr. Răchiteanu mi-a trimis-o, împreună cu datele biografice. Este mormântul pr. Laszlo Istvan. Pe o împrejmuire din marmură se ridică bare din inox legate între ele cu lanţ. Pe o cruce simplă din marmură este scris: "Preot / Laszlo / Istvan / pap / 1845-1914 / Istensegits / Déva / Bonyhad 2007".

Din datele oferite de părintele ortodox rezultă că pr. Laszlo s-a născut la 10 septembrie 1845 în Istensegíts (Ţibeni) din părinţii Laszlo Istvan şi Antalffy Rozalia; a făcut şcoala primară în Istensegits şi gimnaziul la Esztergom (Ungaria), unde a fost trimis de preotul Druzsbaczky György (slujitor în sat între 1862 şi 1868), prin Asociaţia "Sfântul Ladislau"; studiile următoare le-a făcut tot în Ungaria; a fost etnograf şi a consemnat obiceiurile, cântecele, poveştile şi tradiţiile maghiarilor din Bucovina; este ctitorul bisericii din Ţibeni; în 1894 a început colectarea de fonduri în Bucovina, având un delegat, Lörincz Adam, care a făcut colecte în Ungaria; a depus un efort deosebit pentru finalizarea bisericii; sărbătoarea veche a satului (hramul) era la Rusalii, însă, după sfinţirea bisericii la 12 septembrie 1898, a fost mutată pe 9 septembrie; a murit la 25 februarie 1914 în Istensegits. Are o placă de marmură în biserică aşezată la 28 ianuarie 1934 de preotul Elekeş Deneş (ultimul preot maghiar de la Ţibeni, slujitor între 1928 şi 1941), pe cheltuiala sa şi a corului; în aceeaşi zi, 28 ianuarie 1934, Elekeş Deneş i-a făcut o slujbă de pomenire la mormânt unde i-au fost amintite eforturile pentru ridicarea bisericii. Rămâne cu prima ocazie să fie fotografiată şi această placă.

Voievodeasa

Voievodeasa a fost odinioară parohie, se numea Fürstenthal (Valea Prinţesei). Începuturile ca parohie sunt la 19 aprilie 1821; s-a desfiinţat odată cu plecarea germanilor în anul 1940. În perioada comunistă biserica şi casa parohială au fost luate de credincioşii ortodocşi, fiind recuperate după 1990, mai precis la 27 aprilie 1995. Aici s-a născut (12 iunie 1846) Iosif Weber, arhepiscop auxiliar de Lemberg, acela care a sprijinit zidirea bisericii din Cacica, precum şi pelerinajul de aici. A studiat la Lemberg şi Roma. La 7 iunie 1873 a fost sfinţit preot. A fost vicar la Lemberg, prefect, spiritual şi rector la Seminar, canonic al catedralei. La 2 decembrie 1895 este nimit episcop de Temnus; a fost consacrat la 29 decembrie 1895 în catedrala din Lemberg; la 15 aprilie 1898 este numit episcop auxiliar de Lemberg; la 15 aprilie 1901 este numit arhiepiscop de Darni-Derna; la 26 mai 1906 renunţă la funcţia de arhiepiscop auxiliar şi la 24 iunie 1906 intră în Congregaţia Resurecţioniştilor, unde depune voturile la 2 februarie 1907. Până în iunie 1908 a activat la Roma în cadrul congregaţiei, apoi pleacă în Canada, unde este maestru de novici (1909-1914). La 24 august 1917 deschide un centru de noviciat la Chicago. A murit şi a fost înmormântat la Chicago (SUA) la 24 martie 1918 (Ioan Şmid,op.cit., p. 288-292). Nu demult, la în cimitirul din Voievodeasa s-a găsit piatra de mormânt a tatălui arhiepiscopului.

L-am întrebat pe pr. Eduard Ferenţ dacă există vreun mormânt al unui preot în această localitate. Mi-a vorbit despre ctitorul bisericii, pr. Ignaz Seidel, înmormântat în cimitir, dar mormântul nu se mai ştie unde este. În lucrarea sus-citată (p. 278-279), autorul menţionează că s-a născut în anul 1808, fiind hirotonit în 1834. A murit la 20 septembrie 1884, în vârstă de 77 de ani. A slujit la Fürstenthal 41 de ani. A construit biserica, aceasta fiind sfinţită după moartea lui în zilele de 28-29 august 1887, de către episcopul Kozielko Puzyna. La 24 noiembrie 2013 Ioan Şmid, care a trimis şi fotografiile din cimitir, mi-a scris: "Din păcate încă nu a fost identificat mormântul, întrucât după Al Doilea Război Mondial cimitirul catolic a fost vandalizat, multe cruci şi pietre funerare fiind furate. După căderea regimului comunist cimitirul a fost îngrădit şi curăţat. Bucăţi din pietre funerare au fost adunate lângă crucea mare din cimitir. Creştinii care trăiesc la Voievodeasa intenţionează să construiască un fel de memorial al tuturor celor înmormântaţi în acest cimitir".

Pr. Cornel Cadar

* * *

Vizualizări: 202

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor