Meditatie - 27 iunie 2010

[altmariustotal ortodox]

Meditaţie-Duminica a XIII-a de peste an

Tema centrală a cuvântului lui Dumnezeu propus pentru duminica de astăzi este chemarea. Există o chemare fundamentală, comună, adresată tuturor oamenilor. Ce fel de chemare? Ne-o spune Conciliul II Vatican în LG 13: „Toţi oamenii sunt chemaţi să formeze un singur popor al lui Dumnezeu”. Acest popor al lui Dumnezeu este Biserica, ecclesia în greceşte, care tradus exact înseamnă „adunarea celor chemaţi”. Şi cum în noul popor al lui Dumnezeu, în biserică se intră prin botez şi credinţa în Cristos, putem spune că există chemarea fundamentală adresată tuturor oamenilor la credinţă şi la botez. Şi cum prin credinţă şi botez omul dobândeşte libertatea adevărată, cea interioară, dezrobirea de păcat, apostolul Pavel numeşte această chemare fundamentală, adresată tuturor oamenilor chemarea la libertate: „Fraţilor…, voi aţi fost chemaţi la libertate. Cristos ne-a eliberat ca să fim liberi. Nu vă plecaţi aşadar, din nou grumazul sub jugul sclaviei”. Şi cum eliberarea de păcat se numeşte sfinţenie, Conciliul II Vatican mai numeşte această chemare fundamentală adresată tuturor oamenilor, chemarea universală la sfinţenie. Dar pe lângă această chemare fundamentală adresată tuturor în sânul poporului lui Dumnezeu, în Biserică fiecare are o chemare specială. Le scrie sfântul Pavel Efesenilor: „Cristos pe unii i-a chemat să fie apostoli, pe alţii profeţi (adică vestitori ai cuvântului lui Dumnezeu), pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători…” (cf. Ef 3,11). Nu există în biserică vreun creştin care să nu aibă o chemare specială. Simplificând lucrurile, putem spune că unii sunt chemaţi la viaţa laică de familie, alţii sunt chemaţi la preoţie, alţii sunt chemaţi la viaţa consacrată, la viaţa de călugărie. Dacă în a doua lectură a liturghiei de azi, apostolul Pavel vorbeşte despre chemarea fundamentală adresată tuturor creştinilor, prima lectură şi Evanghelia vorbesc despre vocaţia specială adresată celor chemaţi să-l urmeze mai îndeaproape pe Cristos: chemarea la preoţie şi la viaţa consacrată. Din textele auzite rezultă clar ce aşteaptă Cristos de la cei care primesc o asemenea chemare. În primul rând, purtarea crucii pe urmele sale. Acceptarea suferinţei ca mijloc de mântuire a lumii. Am reţinut cuvintele cu care începe evanghelia de azi, cu chemările adresate de Isus: urmează-mă! „Isus şi-a îndreptat faţa hotărât să meargă la Ierusalim”. Se apropia ceasul să sufere, să moară şi să fie primit în cer. Şi le dă ucenicilor o lecţie practică de felul cum trebuie să accepte de bună voie suferinţa: nu le dă voie să coboare foc din cer spre a-i mistui pe samaritenii duşmănoşi şi răi care nu i-au lăsat să treacă prin teritoriul lor. În al doilea rând, ucenicul lui Isus nu trebuie să se aştepte la căpătuială, la vreo sursă de îmbogăţire; dimpotrivă, trebuie să renunţe la tot ce are şi să trăiască în sărăcie. Aşa cum el, Cristos, este mai lipsit decât vulpile şi decât păsările cerului; nu are un adăpost al său unde să se odihnească. Aşa cum făcuse Elizeu care şi-a ars plugul de lemn şi şi-a înjungheat boii ca să nu aibă la ce să se întoarcă. În al treilea rând, chemarea lui Isus nu suferă ezitări, tărăgănări, negocieri, jumătăţi de măsură, compromisuri: „Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor. Cine pune mâna pe plug şi se uită înapoi nu este vrednic de împărăţia lui Dumnezeu”. Ne reamintim în aceste momente de un moment precis din viaţa noastră, de momentul în care am auzit glasul lui Crisos: urmează-mă. Ne reînnoim răspunsul nostru cu cuvintele lui Samuel: „M-ai chemat. Iată-mă!” (1Sam 3,5). Ne reînnoim răspunsul nostru la chemarea universală la sfinţenie urmând îndemnul sfântului apostol Petru: „După cum cel care v-a chemat este sfânt, fiţi şi voi sfinţi în toată purtarea voastră” (1Pt 1,15).