Meditatia zilei - 26 ianuarie 2017

[altmariustotal catolic]

2Tim 1,1-8 (sau Tit 1,1-5); Ps 88; Lc 22,24-30

 

Să ascultăm cuvântul lui Paul: „Îţi reamintesc: aprinde din nou darul lui Dumnezeu pe care l-ai primit”, darul B pentru noi B vocaţia creştină, prima verigă din lanţul de daruri ce se succed în viaţa noastră din partea lui Dumnezeu.

Aş vrea să meditez asupra acestui dar sub aspectul fraternităţii, pe care îl evidenţiază lecturile de astăzi, şi care are două dimensiuni: simplitatea fraternă şi fidelitatea fraternă. Simplitatea fraternă: a nu ne crede mai mari decât alţii, a nu fi ambiţioşi, prezumtuoşi, ci simpli şi capabili de a ne face mici în raport cu alţii: fraţi între fraţi: „Cel mai mare să se pună în slujba celui mai mic, cel care conduce să fie în locul celui ce slujeşte”.

Fraternitatea nu poate să se bazeze decât pe o egalitate fundamentală. Toţi trebuie să recunoaştem că suntem egali înaintea lui Dumnezeu, că toţi avem nevoie unul de altul; că nimeni nu are dreptul să se înalţe deasupra altora pretinzând că este mai mare decât ei.

Modelul nostru este Isus însuşi, care s-a făcut cu adevărat fratele nostru. El este Domnul şi putea să ne arate puterea sa, autoritatea sa: dar a voit să fie în mijlocul nostru ca unul care slujeşte. „Căci cine este cel mai mare: cel care stă la masă sau cel care slujeşte? Oare nu cel care stă la masă? Ei bine, eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte”. Isus a voit să ia asupra sa toate greutăţile noastre, toate dificultăţile noastre, toate slăbiciunile noastre, pentru a fi cu adevărat fratele nostru, cum o spune Scrisoarea către Evrei, şi nu se jenează să ne numească fraţii săi, deşi noi suntem inferiori lui. El s-a umilit cât de mult a fost posibil, aşa încât nimeni, se poate spune, nu putea fi mai jos de el.

Fraternitatea, simplitatea fraternă se exprimă şi printr-un afect fratern. Nu este vorba despre o egalitate juridică, ci de o solidaritate de afect pe care o vedem manifestată într-un mod atât de viu în sentimentele reciproce ale lui Paul şi Timotei: „Îmi amintesc de lacrimile tale (Timotei plânsese când Paul a plecat) şi am o dorinţă foarte vie de a te vedea, ca să mă pot bucura iarăşi din toată inima”. Sfântul Paul exprimă dorinţa de a fi iarăşi împreună, aşa cum le place să fie fraţilor ce se iubesc, pentru că unul dintre motivele bucuriei creştine este dat tocmai de posibilitatea de a trăi împreună în dragostea fraternă. În multe dintre scrisorile sale, Paul îl numeşte pe Timotei frate: „fratele nostru Timotei”, aici, în schimb, îl numeşte „copilul meu preaiubit”, deoarece pe el l-a născut la harul lui Cristos prin intermediul predicării şi al Botezului. Acestui aspect de egalitate, de simplitate fraternă, i se adaugă un aspect mai realist, mai exigent: fidelitatea fraternă. Nu este o problemă de instalare într-o stare de sentimente frumoase. Este vorba, mai degrabă, de a fi solidari unii cu alţii, în special atunci când lucrurile nu merg bine. Isus exprimă acest lucru atunci când spune: „Voi sunteţi cei care aţi perseverat cu mine în încercările mele”; numai acest lucru dă trăinicie fraternităţii. Un frate este cel care îl ajută pe propriul frate. Şi Isus este în mijlocul nostru ca un frate pentru a ne ajuta şi, în acelaşi timp, pentru a fi ajutat de noi, i-a plăcut să ne arate că are nevoie de ajutorul nostru fratern şi este mulţumit de ucenicii săi, apostolii care au rămas cu el în ciuda tuturor criticilor ce au fost lansate împotriva lui, în ciuda tuturor pericolelor care îl ameninţau. Ei au rămas fideli alături de dânsul până la pătimire; în acel moment, Isus s-a aflat singur, deoarece, în felul acesta, trebuia să împlinească planul lui Dumnezeu.

În acelaşi mod, sfântul Paul îi cere lui Timotei să pună în practică această solidaritate fraternă, această fidelitate: „Nu te ruşina, deci, să dai mărturie pentru Domnul nostru; nu te ruşina nici pentru mine, care sunt în închisoare pentru el”. Adevăratul spirit de fraternitate se arată în momentul încercării, când nu există nici un avantaj să te dovedeşti frate, soră pentru o anumită persoană. În acel moment se descoperă profunzimea inimii, care împărtăşeşte suferinţa, cu o solidaritate care este mai importantă decât orice alte manifestări exterioare superficiale: „Suferă şi tu împreună cu mine pentru evanghelie, ajutat de puterea lui Dumnezeu”. Toţi suntem chemaţi să suferim împreună cu Cristos, pentru a participa pe deplin la iubirea sa.

Această solidaritate fraternă trebuie să o simţim în special faţă de cei care au mai mari responsabilităţi; nu să-i lăsăm singuri când trebuie să-şi asume responsabilitatea, ci să fim alături de ei, să căutăm să înţelegem cu ei situaţia, să luăm partea noastră din povara comună, pentru binele tuturor.

Dacă Isus s-a făcut fratele nostru, acest lucru s-a întâmplat pentru că a voit să pună în noi acest spirit de fraternitate, fără care nu este posibil să trăim în iubire.