Există în artă o simplitate care, cu cât este mai săracă în trimiteri la concretul senzorial, cu atât ne îmbogățește realitatea interioară cu neașteptate înțelesuri. Este cazul simplității pe care o ilustrează și creațiile pictorului Marcel Bunea. Ele conțin adevăruri despre om și frământările lui, exprimate clar, simplu, fără nici o urmă de pedanterie. Solid construită și bine articulată, arta lui Marcel Bunea este concepută intenționat în contrast cu tendințele heterodoxe actuale, care încearcă să instaureze o viziune globalizatoare la nivelul limbajului vizual, dar mai ales al demersului teoretic. Artistul a ajuns acum într-un moment de relevare a concluziilor sale estetice, rezultat al unor cercetări de peste două decenii, materializate printr-un număr impresionant de lucrări și evenimente expoziționale, în urma cărora a reușit să-și confirme sau să-și restructureze, după caz, parte din ansamblul unui proiect vizual amplu și deopotrivă riscant prin elitismul pe care acesta în mod deliberat îl presupune.
Pictor în sensul adânc al cuvântului, Marcel Bunea are un parcurs relativ simplu dar încărcat de semnificații. Fiecare etapă a creației sale are/prezintă un suport și un produs diferit. De aceea, pentru a înțelege discursul actual, este necesară o anamneză a etapelor sale creative. Încă de la debutul furtunos al artistului cu ciclul Nefârtaților și până la actualele forme geometrice, în pofida unei aparente discrepanțe stilistice, este relevată o coerență a gândirii sale artistice, care a trecut prin mai multe forme de expresie vizuală, pentru a se înțelege pe sine și, nu în ultimul rând, pentru a se putea raporta permanent la un fenomen în mișcare, așa cum este arta contemporană. Neliniștea specifică vârstei debutului precum și direcția dominantă în arta tânără din anii 1980, neoexpresionismul, au fost pentru tânărul pictor un mod firesc și, mai ales, adecvat din punct de vedere stilistic pentru a-și exprima propriile-i neliniști și revolte specifice vârstei și epocii. Bad painting-ul a fost expresia cea mai comună cu care puteai adera la acea generație, la crezul artistic al acesteia. Nu succesul ciclului care l-a făcut remarcat de la prima sa manifestare l-a determinat pe artist să abandoneze această cale aparent ușor cucerită. Ceea ce și-a propus Marcel Bunea încă de atunci a fost să găsească un drum mai puțin ofertant ca vizibilitate, acela al exercițiului laborios în vederea obținerii unui purism pictural.
Dotat cu o bună gândire artistică, de tip reflexiv, el a înțeles riscul unui succes prematur, care poate demotiva un tânăr să își continue cercetările. La începutul deceniului următor, după 1989, fascinat de oportunitatea unei libertăți aproape totale, așa cum se înțelegea ea în rândul breslei, pictorul își „abandonează“ uneltele pentru a se livra cu entuziasm în zona experimentului vizual, cu precădere cel alperformance-ului și al instalațiilor. În această perioadă, relativ scurtă, de doar câțiva ani, a realizat câteva proiecte prin intermediul cărora a reușit să comunice un tip de atitudine asupra realităților social politice pe care societatea românească le traversa atunci. În 1992 realizeazăPâinea și vinul, care s-a desfășurat în două etape, una în Germania, cealaltă, mai amplă, la Sala Rondă de la Teatrul Național București și instalația-performance La moartea unui prieten, în memoria criticului de artă Andrei Pintilie. Ele au rămas singulare în creația sa, așa cum, de altfel, este și creația sa în ansamblul peisajului artistic de la noi. În pofida succesului la public de care s-au bucurat cele două manifestări, impactul social a fost minim, motiv pentru care, dezamăgit, a decis să se întoarcă la pictură. „Am fost naiv. 2000 de oameni care au venit laPâinea și Vinul meu n-au fost de ajuns ca să poată schimba România mai repede. Ceea ce am făcut eu atunci a fost în zadar. Poate fi și motivul pentru care am revenit la pictură“ va afirma artistul într-un interviu.
Noul său discursul pictural este total restructurat pe coordonatele unui sincretism care îl situează la nivel formal în contrapunct cu visceralitatea neoexpresionistă inițială. Asumându-și parcursul greu al artei, el a înțeles că a opta pentru cursa cu obstacole, antrenându-te la preluarea copy-paste a unor rețete de succes, înseamnă de fapt pierderea pe termen lung a pariului cu propria ta identitate artistică. Obișnuința, acceptarea pasivă a unor valori, fără a le trece prin filtrul propriei tale gândiri estetice, îți anihilează curiozitatea, dorința de căutare, elemente esențiale pentru orice tip de supraviețuire culturală. O înțelegere proprie a realității epocii în care trăiești este determinantă în procesul de creație, conferindu-i acesteia tușa personală care o individualizează.
Pornind într-un fel, asemenea Suprematiștilor, de la o înțelegere a artei ca renunțare la reprezentarea convențională a obiectelor, în favoare afirmării unei sensibilități exprimată prin intermediul discursului nonfigurativ, Marcel Bunea își concentrează acum cercetarea pe acest tip de expresie. Trecerea de la un realism de factură neoexpresionistă la studierea formelor abstracte de factură geometrică, cred că a fost o decizie premeditată în dorința de a-și structura, în modul cel mai propriu din punct de vedere vizual, gândirea artistică. Debutul acestui ciclu coincide cu perioada maturității sale, când prioritare devin aprofundarea formei plastice, relațiile cromatice și mai puțin discursul de tip epic.
Îmbinările seriale la care apelează în prezent generează structuri bazate pe combinații geometrice, dar și pe variații care sugerează improvizația, opunându-se organizării stricte, egale. Modulele sunt imaginate pe principiul de asociere /alăturare/compunere capabil să genereze o formă multiplicabilă la infinit. Aceste îmbinări, în care entități cromatice paralele formează sursa primară de inspirație, au devenit un concept valid și aplicabil în orice situație, fiind utilizate pentru a crea noi structuri, chiar megastructuri. Marcel Bunea își coordonează lucrările, atât la nivel formal cât și cromatic, unui anume ritm și unor vibrații vizuale pe care intenționează să le obțină. Într-un anume sens, el se apropie de ceea ce Malevici încerca să teoretizeze: „Prin Suprematism înțeleg supremația sensibilității pure în artele plastice“. Același mod de golire a cadrului în favoarea unei expresivități lineare, susținute prin juxtapunerea unei game de monocromii rafinate, aplică și Marcel Bunea în discursul său actual a cărui aspirație spre abstracție este generată de opțiunea pentru o artă cât mai epurată de balastul unei încărcături epice inutile sau a unei palete cromatice cu efecte decorative. Ceea ce contează pentru el în această etapă nu sunt valorile practice sau de reprezentare, ci valorile spiritualității și sensibilității, depozitate în fiecare dintre piese.
Prin Marcel Bunea, pictura poate fi cunoscută în forma sa cea mai pură, aceea a culorii mai presus de orice: desen, subiect, temă, cutumă sau nuanță. Nimic nu este conjunctural în creația artistului. Geometriile sale, în bună măsură subiective, delimitează părți ale aceluiași întreg, pe care dimensiunile fizice ale lucrărilor nu îl pot captura și nici cuprinde. Așadar, relațiile cromatice subtile, precum și rezolvările surprinzătoare sunt reunite sub egida unui sistem de gândire vizuală deopotrivă personal, coerent atent supravegheat și totuși, intuitiv. Acolo unde alții ar căuta secțiunea de aur sau locul geometric al unor puncte, linii ori elipse speciale, artistul are soluții care țin de alte rațiuni decât cele binare. Totul este clar și armonios, fără ca acest fapt să răpească aura de mister ci, dimpotrivă, inducând sentimentul purificării prin intermediul discursului artistic.
Spațiul de expunere nu este un element întâmplător în economia evenimentului pentru că în raport cu această matrice imuabilă artistul își articulează intervenția. Pe îmbinarea celor două registre vizuale ( spațiu și lucrări) se structurează de fiecare dată conceptul expozițional care propune, la fiecare manifestare, o nouă mise-en-scène. În acest sens, cea mai recentă expoziție a sa, Tăceri articulate, deschisă la Muzeul de Artă Craiova, este un discurs exemplar asupra efortului spre perfecțiune, și a vârstei mature la care a ajuns pictura sa
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius