Expozițiile consacrate unor secțiuni ale istoriei civilizațiilor se numără printre cele mai apreciate dintre numeroasele manifestări pe care Muzeul Metropolitan le „pune în scenă“ cu regularitate. Analizând în egală măsură aspecte ale vieții materiale și spirituale, acestea reprezintă o sumă a cunoștințelor actuale despre timpul și spațiul circumscrise. Cele mai recente au fost consacrate unor zone relativ adiacente – Armenia și Orientul Mijlociu – în perioade însă diferite.
Intitulată Armenia!, expoziția, prezentată exclusiv la New York, a fost probabil cea mai importantă dedicată vreodată acestei civilizații, explorând arta și cultura Armeniei medievale de-a lungul unei perioade care se extinde din secolul al IV-lea – când regele Tiridate al III-lea a proclamat creștinismul ca religie de stat, Armenia devenind astfel primul stat creștin din istorie – și secolul al XVII-lea. Organizatorii nu s-au limitat doar la opere de artă produse la poalele emblematicului munte Ararat, ci au inclus o multitudine de exponate demonstrând modul în care armenii și-au păstrat și îmbogățit tradițiile pe acele meleaguri îndepărtate unde și-au deschis și menținut vreme de secole avanposturi comerciale și comunități distincte. Tocmai această a doua categorie de creații artistice este cea pe care a fost pus un accent deosebit. Armenia medievală este prezentată ca ceea ce a fost încă din Antichitate: o placă turnantă aflată la încrucișarea unor trasee comerciale integrate în așa-numitul „Drum al mătăsii“. Poziția Armeniei, între Vest și Est nu este doar geografică ci și spirituală. Civilizația armeană este văzută aici îmbrățișând diversitatea culturală a lumii cu bogățiile și contradicțiile ei inerente și nu preocupată neapărat de păstrarea propriilor tradiții – ele însele născute dintr-un amalgam cultural. Într-un manuscris din secolul al XIII-lea, veșmântul unui episcop este împodobit cu un dragon chinezesc. Păsări și semiluni – elemente tipice ale artei islamice – decorează o pereche de cercei din secolul al XI-lea. Chipuri ce apar în ilustrații mai târzii prezintă nu numai însemnele Bizanțului ci și pe acelea ale Renașterii italiene.
Majoritatea exponatelor au fost aduse din muzeele Armeniei, cu împrumuturi excepționale din patrimoniul Catedralei Ecimiadzin, la care se adaugă o seamă de lucrări legate de centrele Diasporei armenești, de la Ierusalim la Veneția. Curatorii s-au străduit să ofere o varietate cât mai mare de exemple – țesături, cruci din piatră decorate cu basoreliefuri, bijuterii, modele arhitecturale, ceramică – ale modului în care cultura armeană și-a definit propriul limbaj vizual. Armenia! este dominată însă de o serie de manuscrise ilustrate, de un colorit uimitor. Imagini canonice sunt îmbogățite cu altele provenind din repertoriul acelor civilizații cu care armenii au intrat în contact dar și cu plăsmuiri proprii ale creatorilor ( al căror nume a fost de cele mai multe ori păstrat). Provenind din Cilicia, un evangheliar datat 1262, ilustrat de T’oros Roslin – cel mai important autor de inluminuri din spațiul medieval armean – include un dublu portret al donatorilor, un cuplu princiar îmbrăcat în mantii din mătase de o remarcabilă opulență dar, în același timp, subtil colorate… O imagine a Bunei Vestiri, făcând parte dintr-un evangheliar restaurat în 1378 de către Grigore din Tatev (1346-1409) înlocuiește fântâna tradițională cu un vas plasat într-o nișă din centrul compoziției ce separă Fecioara de arhanghelul Gabriel… Un manuscris complet al Bibliei realizat în Constantinopol la începutul secolului al XVII-lea propune o abordare neobișnuită a reprezentării Genezei, cu întâmplările celor șase zile ale creației descrise în mici rondeluri plasate în marginea unei pagini cu benzi orizontale care narează povestea lui Adam și a Evei.
Cea mai recentă dintre expozițiile de mari dimensiuni de la Metropolitan este și ea legată de diseminarea artistică de-a lungul unor rute comerciale. „O lume între imperii: Artă și identitate în Orientul Mijlociu Antic“ este dedicată perioadei 100 î.C. – 250 d.C., un răstimp în care o bună parte a vestului Asiei a fost o zonă de frontieră între Imperiile Roman și Part. Manifestarea evocă drumul caravanelor transportând mirodenii din sud-vestul Peninsulei Arabice, traversând deșertul prin regatul Nabateenilor, continuând spre coasta mediteraneană a Iudeii și Feniciei și apoi, prin Siria, spre Mesopotamia. Scoțând în evidență aspecte ale artei și religiei din importante puncte de răspântie de pe aceste trasee – Petra, Tir, Baalbek, Palmira, Dura-Europos, Babilon – cele circa 180 de exponate stau mărturie pentru modul în care identități locale au reușit să transcendă influența marilor imperii. Este vorba de un proces evolutiv care, la fel ca și în cazul civilizației armene de mai târziu, a fost departe de a pune accentul pe izolare, favorizând, din contra, o integrare cât mai deplină a multiplelor surse de inspirație. Exemplele sunt abundente… Un mic templu aflat la Roma și dedicat unei perechi de zei din Palmira, împodobit cu inscripții în greacă și aramaică, îi prezintă pe cei doi alături, în veșminte romane și, respectiv, parte. În general, multe dintre zeitățile locale sunt reprezentate cu atributele celor grecești sau romane… Un atelier yemenit, izolat în deșert, produce o statuie de bronz reprezentând un cal care are toate caracteristicile naturalismului greco-roman. În aceeași sală a expoziției, un cap de femeie din alabastru, cu ochi proeminenți și un zâmbet cuceritor este foarte departe de canoanele artei imperiale romane. Pentru locuitorii Orientului Mijlociu de la începutul mileniului precedent, unitatea de stil nu pare să fi fost o preocupare importantă… Dura-Europos, o localitate aflată pe malul Eufratului care a fost abandonată în secolul al III-lea, a fost nu numai un punct de convergență dintre multiple culturi ci și unul caracterizat de o remarcabilă toleranță religioasă. Lăcașuri de rugăciune pentru evrei și creștini au fost construite în proximitatea unor clădiri similare destinate unor zei locali. Artiști pictând în aceeași manieră au fost angajați de politeiști sau monoteiști pentru a decora pereți cu subiecte corespunzătoare. Secțiunea expoziției care este dedicată orașului include o friză cu un zeu arab („Arsu“) călare pe o cămilă, componente ceramice din tavanul sinagogii, un fragment de pictură care poate fi cea mai timpurie reprezentare a lui Isus Christos („Crist călcând pe apă“) ca și cópii de mari dimensiuni ale unor fresce reprezentând scene biblice pictate de echipa de arheologi a Universității Yale în 1932, înainte ca frescele din sinagogă să fie mutate la Muzeul Național din Damasc.
Expozițiile pe care Muzeul Metropolitan le dedică istoriei civilizațiilor încearcă de obicei să evite orice referințe contencioase la istoria mai mult sau mai puțin recentă. De exemplu, niciunul dintre comentariile din catalogul la Armenia! care se referă la exponate legate de Mânăstirea Narek (un important centru de educație de pe malul sudic al Lacului Van) nu face referință la faptul că mânăstirea a fost abandonată în 1915 și distrusă mai târziu pentru a eradica un semn al prezenței armenești în estul Anatoliei. „O lume între imperii“ oferă însă o abordare diferită a ingerințelor contemporane în universul analizat. În punctul central al expoziției, a fost amplasată – într-o sală întunecată, lipsită de orice decorații, referință eficace la crimele recente împotriva patrimoniului cultural – o instalație video ce prezintă trei interviuri cu experți în arheologie care discută distrugerea monumentelor istorice din Siria și Irak și eventuala lor restaurare. Deschizând cutia Pandorei, curatorii și politicienii de la Metropolitan au încercat însă să-i pună rapid capacul la loc. Blamând, pe bună dreptate, Statul Islamic pentru distrugerile din ultimii ani, ei n-au abordat defel distrugerile de mai mici proporții din Yemen provocate de aliați ai Statelor Unite și nici, menționând eradicarea unei mari părți a zonei arheologice Palmira, n-au pomenit defel faptul că remarcabila colecție de portrete funerare de aici aflată în colecția Metropolitanului a fost probabil alcătuită în urma unor excavații ilegale de la începutul secolului al XX-lea!
Ultima vitrină a expoziției pune în lumină o camee dăltuită cu mare delicatețe la sfârșitul secolului al III-lea și împrumutată din cabinetul de medalii al Bibliotecii Naționale a Franței. Subiectul reprezintă capturarea împăratului roman Valerian de către Shapur I, conducătorul sasanizilor ( noua putere orientală înlocuind parții) în urma bătăliei de la Edessa din 260. Shapur I este înfățișat învingându-l pe Valerian cu mâna goală chiar dacă cel din urmă avea sabia trasă. Cameea, un simbol al civilizației greco-romane, este folosită de propaganda Imperiului Sasanid pentru a sublinia o schimbare radicală în echilibrul de forțe din Orientul Apropiat.
Istoria – veche sau nouă – este mereu rescrisă. Și acum 2000 de ani și astăzi.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius