altmarius

cultură şi spiritualitate

DUMINICA A XXIX-A DE PESTE AN

LECTURA I

Dacă îşi va da viaţa ca ispăşire, servitorul Domnului îşi va vedea urmaşii.

Citire din cartea profetului Isaia (53,10-11)

Domnul a voit să-l zdrobească pe servitorul său prin suferinţă. Dar dacă îşi va da viaţa ca ispăşire pentru păcate, îşi va vedea urmaşii, îşi va prelungi zilele şi voinţa Domnului se va împlini prin el. După ce sufletul său va fi trecut prin suferinţe, el va vedea lumina şi această lumină îl va copleşi de bucurie. Prin suferinţele sale, cel drept, servitorul meu, va îndreptăţi mulţimile; va lua asupra sa fărădelegile lor.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 32,4-5.18-19.20 şi 22 (R.: 22)

R.: Fie, Doamne, mila ta asupra noastră, precum şi speranţa noastră este în tine.

Drept este cuvântul Domnului
şi în toate lucrările sale se arată adevărul.
El iubeşte dreptatea şi adevărul,
pământul este plin de bunătatea Domnului. R.

Iată, ochii Domnului sunt îndreptaţi
spre cei care se tem de dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila lui,
ca să-i scape de la moarte
şi să-i hrănească în timp de foamete. R.

Sufletul nostru îl aşteaptă pe Domnul,
pentru că este ajutorul şi apărătorul nostru.
Fie, Doamne, mila ta asupra noastră,
precum şi speranţa noastră este în tine. R.

LECTURA A II-A

Să ne apropiem cu încredere de tronul harului.

Citire din Scrisoarea către Evrei (4,14-16)

Fraţilor, în Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, avem un mare preot care a străbătut cerurile; să ţinem, prin urmare, cu tărie credinţa pe care o mărturisim. Noi nu avem un mare preot care să nu poată suferi împreună cu noi slăbiciunile noastre, căci el a fost încercat în toate, asemenea nouă, afară de păcat. Să ne apropiem deci cu încredere de tronul harului, ca să dobândim îndurare şi să primim har spre ajutor la vreme potrivită.

Cuvântul Domnului

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mc 10,45)
(Aleluia) Fiul Omului a venit să-i servească pe alţii şi să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea tuturor. (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiul Omului a venit ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (10,35-45)

În acel timp, Iacob şi Ioan, fiii lui Zebedeu, s-au apropiat de Isus şi i-au spus: „Învăţătorule, am vrea să ne împlineşti o rugăminte”. El le-a zis: „Ce aţi vrea să fac pentru voi?” Ei i-au răspuns: „Dispune ca noi să stăm unul la dreapta ta şi altul la stânga ta, atunci când vei veni în mărire”. Isus le-a zis: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul pe care îl voi bea eu şi să primiţi botezul pe care îl voi primi eu?” Ei i-au răspuns: „Putem!” Isus le-a zis: „Paharul pe care îl voi bea eu îl veţi bea şi voi şi botezul pe care îl voi primi eu îl veţi primi şi voi, dar eu nu pot dispune ca cineva să şadă la dreapta sau la stânga mea, pentru că aceste locuri sunt ale acelora pentru care au fost pregătite”. Ceilalţi zece au auzit şi au fost cuprinşi de indignare din cauza lui Iacob şi Ioan. Isus i-a chemat şi le-a spus: „Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.

Cuvântul Domnului

sau forma scurtă:

VERSETUL LA EVANGHELIE (Mc 10,45)
(Aleluia) Fiul Omului a venit să-i servească pe alţii şi să-şi dea viaţa pentru răscumpărarea tuturor. (Aleluia)

EVANGHELIA

Fiul Omului a venit ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Marcu (10,42-45)

În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: „Voi ştiţi, conducătorii îşi subjugă popoarele; cei mari îşi fac simţită puterea. Dar între voi să nu fie aşa. Dimpotrivă, cel care vrea să fie mare între voi să fie servitorul vostru; cel care vrea să fie primul între voi să fie sclavul tuturor. Căci Fiul Omului n-a venit să fie servit, ci ca să servească şi să-şi dea viaţa ca răscumpărare pentru cei mulţi”.

Cuvântul Domnului

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor