altmarius

cultură şi spiritualitate

Petre RĂILEANU | Meridiane

05 Iunie 2011
Jean Clair despre „iarna culturii“

(apărut în Dilemateca, anul VI, nr. 61, iunie 2011)

http://www.dilemaveche.ro/sectiune/dilemateca/articol/jean-clair-ia...

Jean Clair, membru al Academiei Franceze, critic de artă, a condus mai multe muzee din Franţa şi din Statele Unite ale Americii, a fost directorul Bienalei de la Veneţia cu ocazia centenarului acesteia. A organizat expoziţii de mare anvergură, învestite cu toate particularităţile unor exegeze personale. Este autorul a numeroase eseuri consacrate artei şi situate, de cele mai multe ori, în răspăr cu nonconformismul dominant şi chiar oficializat. L’hiver de la culture/Iarna culturii (Editura Flammarion, 2011) este o reflecţie asupra condiţiei culturii de azi şi o critică fără menajamente a artei contemporane.

De la cultura cultului la cultul culturii

Timpurile vechi practicau cultura cultului: biserici, altare, liturghii, pompa solemnă a slujbelor. Timpurile moderne au instalat progresiv un cult al culturii. Realităţile corespunzătoare acestei noi paradigme sînt muzeele, „instalaţiile“, expoziţiile, tîrgurile de artă etc. Cultura ar fi, din această perspectivă, un succedaneu diminuat al cultului rezultat printr-un proces de alunecare şi transfer, de la efigiile sacre ale divinităţilor la simulacrele artei profane, de la operele de artă la simulacrele artei contemporane, trecînd prin „deşeurile“ avangardelor. În ultimii 50 de ani, lumea a căzut în cultural, dovadă – multiplicarea ocurenţelor în care „cultural“ apare ca adjectiv în sintagme ce denumesc domenii, funcţii, programe, poziţii ale nomenclatorului administrativ: turism cultural, afaceri culturale, produse culturale, activităţi culturale, animatori culturali, gestionari de organizaţii culturale, directori de dezvoltare culturală şi chiar directori de marketing cultural. Această inflaţie a culturalului îşi are prelungirile ei în cotidian: cultură de întreprindere, cultură de management, cultura înfruntării (într-o grevă), cultura insecurităţii (Partidul Socialist – din Franţa, se înţelege), cultura relaţiilor sociale (într-o uzină), cultura terenului plat (în fotbal). De sute de ori invocat, cuvîntul nu mai e decît un jingle, ne avertizează Jean Clair. O situaţie care ar îndreptăţi identificarea epocii actuale cu stadiul estetic de care vorbea Kierkegaard. Pentru filozoful danez, stadiul estetic nu este etapa cea mai evoluată spiritual în dezvoltarea unui individ, ci ar reprezenta doar primele bîlbîieli, bolboroseala spontană, rudimentară, dinaintea formulării armonioase. Cu obişnuita lui predilecţie pentru un catastrofism etanş cînd e vorba de contemporaneitate, Jean Clair dă următorul conţinut acestui stadiu estetic: un timp caracterizat prin obscenitatea unui ego atotputernic care face din plăcerea pură a simţurilor un scop în viaţă, fără nici o preocupare morală (ce e rău şi ce e bine) şi care cultivă indiferenţa, hedonismul, elanul cupid sau concupiscent. „Iată unde am ajuns, în cele din urmă, după trei secole de Lumini“, exclamă imprecator Jean Clair, îmbrăcînd pentru o clipă toga lui Tertullian. Scriitorul şi teologul roman de origine maghrebină din secolul al II-lea denunţa vehement turbulenţele şi pasiunile vulgare ale epocii sale, cînd spectacolele, luptele de gladiatori, obscenităţile din teatre şi circuri ocupau două sute de zile pe an în viaţa concetăţenilor săi. Cam tot atît, precizează Jean Clair, cît consacră televiziunii contemporanii noştri.

Deşi el însuşi conservator general al patrimoniului şi fost director de muzeu, „autor“ al unor expoziţii care au devenit repere importante în domeniu (Duchamp, 1977; Les Réalismes, 1980; Vienne, L’Apocalypse joyeuse, 1986; L’âme au corps, 1993; Mélancolie, 2005; Crime et Châtiment, 2010), reflecţiile din cartea de faţă sînt focalizate pe o critică a condiţiei instituţiei numite muzeu, în evoluţia căruia Jean Clair vede aceeaşi curbă descendentă ca şi aceea care conduce de la sacru la profan, de la autentic la fals, de la învestirea cu sens a unor acte, edificii, obiecte pînă la evacuarea sensului ca semn distinctiv al epocii post human. Dar muzeul n-a fost niciodată un templu consacrat vreunui cult. Iar cînd s-ar generaliza practicile semnalate în anume locuri – oameni care vin să se închine şi să se roage în faţa unor opere de artă, precum ruşii în faţa Trinităţii lui Andrei Rubliov de la galeria Tretiakov din Moscova, sau vizitatorii Muzeului de Etnologie din Mexico în faţa obiectelor expuse –, muzeele ar trebui reinventate. Proasta dispoziţie a acestui istoric şi subtil comentator al artei (şi, în această calitate, produs prin excelenţă al muzeului) se explică, pînă la un punct, prin „simultaneitatea dintre muzeu şi beton“. Pentru că, explică Jean Clair, înfiinţarea unui muzeu înseamnă „a pune speranţă în perenitatea unor obiecte, un fel de imortalitate laică şi republicană a operelor“. În anii 1970, Franţa s-a umplut de ecomuzee, „expresie muzeografică a timpului şi a spaţiului“, menite să conserve şi să valorifice patrimoniul material. Cam tot atunci, mai precis în 1971, Consiliul Internaţional al Muzeelor a stabilit şi omologat noţiunea de ecomuzeu, în aceşti termeni: „Instrument interdisciplinar de transmitere a memoriei“. Perenitate, imortalitate, memorie – această serie de termeni se află în contradicţie flagrantă cu „decrepitudinea“ accelerată, previzibilă şi chiar programată a betonului, materialul cel mai curent în construcţiile recente. Prilej pentru autorul eseului de a efectua un raid pe teritoriul arhitecturii contemporane pentru a condamna modelul american care s-a impus aici, ca şi în alte domenii, şi care nu ar fi decît o „infinită promulgare a identicului“. Cît despre muzeele americane, crescute din nimic, înconjurate de lanuri de grîu sau de cîmpuri de sonde, toate au aspect de turnuri fortificate din beton, ridicate împotriva asalturilor spaţiului din jur sau ale Istoriei. Masificarea culturii este un alt simptom care alimentează verva neagră a autorului. Cohortele de vizitatori ai muzeelor sînt „automate ambulatorii“ fără acces la sensul şi finalitatea operelor expuse. Jean Clair detestă mulţimile aduse la expoziţii în autobuze climatizate, „indivizi nonşalanţi şi de fapt indiferenţi, zgomotoşi, vulgari, stupizi în credinţa lor că ar putea avea acces la comorile din muzee“. Spirit reacţionar, cum se defineşte el însuşi, melancolic atrabiliar „mereu în întîrziere cu o indignare“, Jean Clair nu crede că forţează nota cînd spune că „muzeele sînt locuri de cult pentru persoane inculte“, şi proclamă fără să clipească: „Democraţia culturală este o ameninţare, o poartă deschisă distrugerii operelor de către mase“.

Non-arta contemporană sau „dezordinea scatologică“

Teza dezvoltată de Walter Benjamin în legătură cu pierderea aurei operei de artă într-o civilizaţie care a inventat mijloacele de reproducere tehnică a avut drept punct de plecare statutul special al icoanelor în religia ortodoxă şi cultul acestora într-un loc precis. Ducînd mai departe acest raţionament, Jean Clair este de părere că o operă deplasată la muzeu îşi pierde sensul. Din această perspectivă, muzeele încep să funcţioneze ca maşini de transformare în falsuri a operelor adevărate pe care le conţin: „Muzeele sînt depozite de falsuri în care pot fi văzute, decolorate şi fără altă destinaţie decît o vagă satisfacţie estetică, opere care altădată aveau capacitatea de a semnifica ceva şi care îşi propuneau cu graţie să ne servească“. Critica îndreptată împotriva muzeelor nu e un fenomen nou: de la arheologul Quatrem?re de Quincy (1755-1849) la Duranty (Louis Emile Edmond, apărător la mijlocul secolului al XIX-lea al realismului), cel care, după o vizită la Luvru în 1856, voia să dea foc acestei „catacombe“, de la Kropotkin, savant rus anarho-comunist pentru care muzeul era un magazin de curiozităţi, la Marinetti şi futuriştii italieni, de la Proudhon la Malevici şi futuriştii ruşi, fără a-l uita pe „tandrul, savantul“ Paul Valéry, numeroşi au fost cei care au visat să lichideze Luvrul, Accademia de la Veneţia sau galeria Uffizi de la Florenţa. Pe lîngă toate inconvenientele acumulate de-a lungul timpului, muzeele îşi înscriu astăzi la activ un păcat încă şi mai grav: „...din puterea sa taumaturgică, muzeul îşi trage acum pretenţia de a consacra operele contemporaneităţii. Şi e vorba, aşa cum s-a mai spus, de operele cele mai mediocre, cele mai vulgare.“

De la urinoarul botezat Fontaine al lui Marcel Duchamp, datînd din 1917, la tubul de SHIT al lui Paul McCarthy – artist american (n. 1945) care, în cadrul acţiunii purtînd titlul You Tube, proiectează pe un zid o serie de pete maronii care nu lasă nici un dubiu asupra naturii lor, chiar dacă proiecţia video nu poate permite identificarea prin miros –, „non-arta contemporană“ (sintagma îi aparţine lui Jean Clair) s-a angajat într-o veritabilă „antropologie a excrementelor“. Dejecţia ultimă a corpului uman, a viului constituie materia şi conţinutul unic al operei, semnificat şi semnificant, într-un gest de glorificare a derizoriului abject şi de condamnare la perpetuitate a clipei. Lucio Fontana şi Louise Bourgeois, Andrés Serrano şi Robert Gober, Mark Quinn şi Orlan, Wim Delevoy şi Gasiorowski îşi construiesc operele din materii precum păr, unghii, sînge, urină, secreţii, puroi, spermă, excremente. Relicve ale viului fără nici o idee de transcendenţă. Corpul uman, adesea chiar cel al artistului, este exibat, mutilat, torturat, iar viţelul tăiat în două longitudinal şi scufundat în formol, expus de Damien Hirst, a devenit un „clasic“ al artei contemporane. Printre numele amintite se află artiştii cei mai cotaţi ai timpului, operele lor obţin preţuri astronomice în vînzările la licitaţii, după logica produselor financiare cunoscute sub numele de subprimes. Muzeele sau locurile prestigioase – Luvru şi Centrul Pompidou la Paris, Palazzo Grassi şi Bienala din Veneţia, Schaulager din Basel şi altele – sînt adesea retrogradate la funcţia de show room (spaţiu de prezentare a produselor ce urmează a fi vîndute) sau utilizate pentru a furniza o improbabilă omologare respectivelor produse. Exemplul cel mai recent este acela al Palatului Versailles care a primit, printre aurării, oglinzi, candelabre de cristal şi mobile preţioase, purceluşii roz ai lui Jeff Koons.
 În faţa unei asemenea „dezordini scatologice“ de o amploare fără precedent, Jean Clair îşi asumă toate riscurile unei acţiuni puţin simpatice, de ecarisaj artistic şi moral. Cu metodă, stil şi erudiţie, animat uneori de o rea-voinţă tot atît de mare şi de implacabilă ca şi expresivitatea care o susţine.

Vizualizări: 360

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 6, 2015 la 2:38pm

Nu cred ca am citit ceva mai aberant decat ce poate sa scrie acest individ!Si,cel mai grav este ca respectivul provine din lumea celor care ar trebui sa apere muzeele,nu sa le denigreze!Personajul nu este doar "reactionar",ci RETROGRAD de-a binelea!Cum poate sa afirme enormitati de genul:"muzeele sunt locuri de cult pentru persoane inculte" sau,si mai penibil:"democratia culturala e o amenintare" si "o poarta a distrugerii artei de catre mase"??Din contra,muzeele sunt o poarta pentru educarea si culturalizarea oamenilor,iar "masificarea culturii" este un lucru cat se poate de firesc si de necesar,nu o "amenintare" sau vreun mijoc de "distrugere".Cunoasterea artei de catre un numar cat mai mare de oameni ESTE VIITORUL ACESTEIA!Nu mai traim in Evul Mediu cand arta era accesibila unui numar destul de restrans de oameni(privilegiati) si nici nu ne mai putem intoarce acolo!Si este cel putin rau-voitor sa sustii ca toti sau marea majoritate a celor care vin sa viziteze muzeele(in autobuze sau nu) ar fi "vulgari,indiferenti si stupizi in credinta ca ar putea avea acces la comorile din muzee".Acesti oameni,pentru ca sunt OAMENI,nu altceva,CHIAR AU ACCES la comorile din muzee si le pretuiesc cum se cuvine,cel putin marea lor majoritate.Si chiar daca ar fi doar o parte dintre ei care sa faca acest lucru beneficiul pentru arta si cultura oricum ar fi INDISCUTABIL!Iar afirmatia ca "muzeele ar fi depozite de falsuri" e inca o mostra de stupizenie a unui individ care are alergie la muzee,lucru practic de neinteles,tinand cont de conditia lui.Tocmai ca muzeele fac arta si mai adevarata,popularizand-o si valorizand-o(daca anumite muzee nu sunt in stare sa faca asta cum trebuie,atunci ele trebuie reformate,nu condamnate MUZEELE in bloc) si,tocmai in muzee,admirata de intreaga lume,arta isi gaseste cu adevarat sensul.Si care e problema daca exista un "cult al culturii"??Foarte bine ca e asa!Poate respectivul ar prefera un cult al inculturii??Iar paralela cu "cultura cultului" nu e relevanta pentru ca,intr-adevar,muzeul nu e si nu a fost un loc de cult,similar cu cele religioase.Cat despre arta contemporana,nu sunt nici eu un mare fan al ei,dar,de multe ori,creatiile noi nu au fost privite prea favorabil de la inceput,daca nu au fost chiar respinse.Asa ca ar trebui sa mai asteptam chiar cateva sute de ani sa vedem cum va fi vazuta actuala arta contemporana atunci.

Comentariu publicat de altmarius pe Mai 6, 2015 la 3:54pm

Oricum, in aceasta retea noi promovam activitatea muzeelor, pe care le consideram purtatoarele culturii umane,

Articolul este din anul 2011  si este posibil ca autorul sa-si fi nuantat opiniile. Am publicat articolul, intrucit am considerat ca este relevant pentru opiniile occidentale asupra culturii contemporane.

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 12, 2015 la 7:43pm

Ar fi foarte trist ca asemenea "pareri" sa fie in vreun fel relevante pentru modul cum e vazuta cultura in occident.Cu siguranta imensa majoritate a occidentalilor nu percep cultura si modul de difuzare al ei in felul in care le vede acest personaj!

Iar tipul ale carui idei sunt citate in acest articol ar trebui nu doar sa-si nuanteze opiniile,ci sa si le schimbe radical pentru a avea o conceptie de bun-simt asupra culturii si viitorului ei.

Comentariu publicat de altmariusplus pe Mai 12, 2015 la 8:40pm

Cred ca ar trebui sa cititi mai atent ceea ce spune Jean Clair: am impresia ca numai diferenta de generatie impiedica o intelegere mai profunda a articolului. Este foarte adevarat ca in societatea contemporana se practica o extensie neavenita a cuvintului "cultura"; sunt de opinia scolasticilor care se retrageau in "turnul de fildes". Nu putem vorbi de cultura "fotbalului" sau a "sexului". Cultura este deasupra (sau in afara) vietii cotidianului; nu este obligatoriu sa intelegem (sau sa agream) cultura, dar nici nu putem sa o decadem din functiile ei. Democratizarea este buna, dar nu in viata de zi cu zi. Cultura trebuie sa fie... in pestera!

PS. Expozitia organizata de ICR la NewYork acum vreo trei ani (sub presedintia lui HRP) este o mostra in sensul celor spuse de Jean Clair (care, in paranteza fie spus, este membru al Academiei franceze)... 

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 14, 2015 la 2:17pm

Am citit FOARTE ATENT ceea ce spune acest personaj!Si va asigur ca inteleg profund articolul.De atlfel,cele scrise de mine in primul comentariu ar trebui sa va edifice asupra acestui lucru.Este posibil ca termenul "cultura" sa fie folosit uneori in mod neavenit,dar asta nu inseamna ca el e folosit in majoritatea timpului in mod gresit!Cultura transcende viata cotidiana,e adevarat,dar nu poate fi separata de ea.Si nu consider ca aveti dreptate:se poate vorbi de "cultura fotbalului" si de "cultura sexului" asa cum se poate vorbi,de exemplu,despre o "cultura a mancatului",care este un lucru extrem de prezent in viata cotidiana."Retragerea in turnul de fildes" NU E O SOLUTIE!Tocmai cele afirmate de respectivul arata o neintelegere a culturii si a viitorului ei si o decadere din functiile pe care ar trebui sa le indeplineasca.Si consider TOTAL GRESIT a se afirma ca "democratizarea este buna,dar nu in viata de zi cu si"!Atunci cand este buna??Numai cand ii convine cuiva??Din contra,democratizarea atunci este buna cand se manifesta in viata cotidiana.Iar cultura nu trebuie sa fie niciodata "in pestera" ci AFARA,la lumina,astfel incat sa poata fi cunoscuta de toata lumea si sa-si poata indeplini misiunea pentru care este menita.

Constat,cu regret,ca aveti o opinie la care nu ma asteptam dupa cele scrise in primul comentariu.Nu pot sa inteleg cum cineva poata sustina in ziua de astazi un asemenea punct de vedere in mod clar retrograd in privinta culturii si modului in care este ea pusa in valoare.

P.S.:faptul ca acest individ este membru al Academiei Franceze,nu face ca opiniile lui sa nu fie mai lipsite de bun-simt si mai nepotrivite cu rolul culturii si al artei.Oamenii cei mai inteligenti pot spune uneori cele mai mari prostii.

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 14, 2015 la 2:24pm

In plus,NU E DELOC NEVOIE ca doua persoane sa faca parte din aceeasi generatie pentru a-si putea intelege opiniile.Oricine are o conceptie de bun-simt in privinta culturii si rolului ei nu poate sa aprobe astfel de "pareri".

Comentariu publicat de altmariusclassic pe Mai 14, 2015 la 2:37pm

Stimate domn, 

Am impresia ca diferenta de generatie dintre noi isi spune cuvintul... Nu eu propun retragerea intr-un "turn de fildes" au facut-o ginditori mai profunzi decit mine, si in timpuri care tin de secole. Scolasticii apartin Evului Mediu, iar "pestera" a fost agreata de Platon! Este adevarat ca traim alte vremuri, dar valorile sunt perene! 

Reiau ce am scris in primul comentariu: apreciez activitatea muzeelor in cel mai inalt grad (ca bibliotecar, consider ca si o adevarata biblioteca este un  muzeu!), dar nu pot fi de acord cu falsa "democratizare" a culturii. Este falsa, fiindca inlocuieste valorile create de multe sute de generatii, cu valori care trimit la o societate primitiva... In lumina acestei "democratizari", Eminescu este demonetizat (si "demonizat"...), dar sunt ridicati in slavi Cartarescu (apropo: de ce iubim femeile???), pe care-l propunem nici mai mult, nici mai putin, pentru... Nobel! 

Imi place discutia in contradictoriu cu dumneavoastra: mi-ar placea sa urmariti intreaga activitate pe acesta retea, si sa va exprimati opiniile si la alte articole. 

Dar imi permit sa va dau un sfat: fiti mai putin contondent!. Faptul ca aveti o opinie in legatura cu un articol (care nu-mi apartine, a fost publicat in revista Dilemateca, revista cu orientare de dreapta) este extraordinar - dar dezbaterile presupun intotdeauna opinii pro si contra. 

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 16, 2015 la 2:20am

Nu stiu de ce aveti impresia ca e o problema legata de diferenta de generatii.Cum am mai spus,pentru a fi de acord cu punctul de vedere al altei persoane,NU E ABSOLUT DELOC NECESAR ca acea persoana sa faca parte din aceeasi generatie cu tine.Cred ca e o falsa problema.Apoi,daca nu ati propus dumneavoastra "retragerea in turnul de fildes"(nici nu am afirmat ca ati fi facut-o),v-ati exprimat acordul cu aceasta opinie,pe care nu o impartasesc.

Sunt de acord cu dumneavoastra ca si o adevarata biblioteca poate fi un muzeu,dar pentru aceasta ea ar trebui sa fie cat mai deschisa si accesibila tuturor,tocmai in spiritul "democratizarii" despre care vorbeam si care reprezinta VIITORUL SI MODUL CEL MAI BUN DE PUNERE IN VALOARE A CULTURII.Si tocmai aceasta democratizare e atacata in mod penibil in partea legata de cultura,muzee,etc. a articolului de mai sus.De acord ca o democratizare FALSA este nociva,dar tocmai pentru ca e falsa,nu reala!Cea reala nu are cum sa fie decat pozitiva!Iar valorile REALE create in timp de generatiile de care vorbeati nu pot fi cunoscute si apreciate decat printr-o popularizare cat mai adanca a culturii,nu printr-o ascundere a ei "in pestera"(folosesc termenul dumneavoastra) sau printr-o retragere in turnuri de fildes.Demonetizarea lui Eminescu e o mare greseala,dar si Cartarescu reprezinta o valoare,e adevarat mult mai putin in comparatie cu Eminescu.Despre propunerea lui Cartarescu pentru premiul Nobel e pentru prima data ca aud de asa ceva.

Insa nu inteleg cu ce am fost "contondent".M-am adresat cumva intr-un mod lipsit de respect sau cautand sa interzic exprimarea unei alte pareri??Nu cred.Cat despre articol am remarcat,bineinteles,ca nu va apartine(este precizat la inceput de unde l-ati preluat-cu toate ca nu prea vad relevanta orientarii respectivei reviste),dar nu retin sa fi sugerat pe undeva ca ar fi scris de dumneavoastra.De altfel,chiar autorul articolului din respectiva publicatie are,in cadrul lui,anumite remarci care sustin opinia mea despre ideile respectivului personaj.Opiniile diferite sunt ceva firesc intr-o dezbatere,dar o anumita opinie poate fi combatuta cu o alta opinie,la randul ei,mai ales atunci cand respectiva opinie este contrara fata de anumite idei si concepte care si-au dovedit valabilitatea si valoarea pozitiva.

Comentariu publicat de Bucuresti pe Mai 16, 2015 la 7:09am

Ei, de data aceasta sunt integral de acord cu opinia dumneavoastra. Cartarescu este de trei ani propunerea Romaniei pentru premiul Nobel pentru literatura. In anul 2013 a fost chiar pe lista lunga a propunerilor de la Stockholm, insa aceasta propunere nu a putut sa treca pe lista scurta. Totusi, cu o opera din care remarcabila nu este decit trilogia "Orbitor" nu poti candida la acest premiu!

PS. Nu va mirati ca de fiecare data va raspund de pe alt ID, dar va raspund de acolo unde sunt logat... Pe aceasta retea am multe ID-uri, in functie de tema pe care o tratez in diferite postari. Din acest punct de vedere, este o retea foarte permisiva. 

Comentariu publicat de ralfie drabcas pe Mai 24, 2015 la 2:29am

Intr-adevar,o opera cat mai solida si apreciata din punct de vedere literar ar trebui sa stea la baza acordarii unui premiu atat de prestigios.Insa,in acelasi timp,o lucrare deosebit de remarcabila,chiar daca e singulara in cadrul operei respective,ar putea sa fie suficienta pentru acordarea premiului Nobel,din moment ce,la urma urmei,acest premiu se acorda pentru respectiva lucrare,nu pentru intreaga opera.E adevarat,nu pare sa fie cazul lui Cartarescu.

Oricum,apreciez sa vad ca ati renuntat la a imi remarca asa-zisa "contondenta" care,repet,nu inteleg cum s-a manifestat.Nu am facut decat sa-mi sustin cu convingerile opiniile,fara a fi lipsit de respect fata de o anumita opinie a dumneavoastra,chiar daca nu am fost de acord cu ea.

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor