Gândul zilei - 12 septembrie 2018

[altmariustotal catolic]

12 septembrie 2018 Motivul oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuşi Din Învăţăturile sfântului Dorotei, abate (Înv. 7, Despre autoacuzare, 1-2: PG 88, 1695-1699) Fraţilor, să încercăm să vedem de unde vine faptul că, atunci când cineva aude un cuvânt dispreţuitor, adesea îl lasă să treacă fără să reacţioneze în vreun fel, ca şi cum nu l-ar fi auzit, iar altă dată, îndată ce l-a auzit, se tulbură şi se consumă. Mă întreb, care este moti­vul acestei diferenţe? Acest fapt are una sau mai multe explicaţii? Îmi dau seama că există multe explicaţii şi motive, dar este una care stă înaintea celorlalte şi dă naştere la toate celelalte, după cum a spus cineva: Aceasta derivă din starea diferită în care se află cineva la momentul respectiv. De fapt, cel care se află în rugăciune sau în contem­plaţie îl suportă cu uşurinţă pe fratele său care îl insultă şi rămâne impasibil. Uneori, aceasta se întâmplă dato­rită iubirii prea mari pe care o are cineva faţă de fratele său. Datorită acestei iubiri, el suportă cu multă răbdare orice din partea fratelui său. De asemenea, aceasta poate să derive din dispreţ. Atunci când cineva dispreţuieşte sau îşi bate joc de cel care a voit să-l insulte, nu-l învredniceşte nici măcar cu o privire sau cu un cuvânt sau, vorbind cu cineva, nu aminteşte de insultele şi vorbirile sale de rău, considerându-l ca cel mai demn de dispreţ dintre toţi. De aici, aşadar, poate să derive faptul, după cum am spus, ca cineva să nu se tulbure, să nu se chinuiască dacă este dispreţuit sau să nu ia în considerare lucrurile care îi sunt spuse. În schimb, se întâmplă ca cineva să se tulbure şi să se chinuiască din cauza cuvintelor unui frate atunci când se află într-o stare foarte critică sau când îl urăşte pe fratele său. Totuşi, există multe alte cauze ale acestui fenomen, care sunt prezentate în mod diferit. Dar, dacă facem o cercetare atentă, primul motiv al oricărei tulburări este că nimeni nu se acuză pe sine însuşi. De aici izvorăsc toate molestările şi tulburările, acesta este motivul pentru care nu avem niciodată puţină pace. Şi nu trebuie să ne mirăm, deoarece am învăţat de la oamenii sfinţi că nu există pentru noi altă cale în afară de aceasta pentru a ajunge la linişte. Că lucrurile stau în felul acesta, putem să constatăm din foarte multe cazuri. ªi noi, inactivi şi iubitori ai liniştii, ne facem iluzii şi credem că am ales calea cea dreaptă atunci când suntem de nesuferit în toate, neacceptând vreodată să ne învinovăţim pe noi înşine. Aşa stau lucrurile. Oricâte virtuţi ar avea omul, chiar să fie nenumărate şi infinite, dacă el se îndepărtează de această cale, niciodată nu va avea pace, ci va fi mereu chinuit sau îi va chinui pe ceilalţi, şi se va osteni în zadar.