cultură şi spiritualitate
02.02.2018, Iași (Catholica) - La Editura Sapientia a apărut recent cartea Capitolul al optulea al exortației apostolice post-sinodale Amoris Laetitia, scrisă de Cardinalul Francesco Coccopalmerio și tradusă în limba română de pr. dr. Mihai Pătrașcu. Cartea apare în colecția „Tratate de teologie”, în formatul 11×17, are 54 pagini și poate fi procurată de la Librăria Sapientia (www.librariasapientia.ro), precum și de la celelalte librării catolice din țară la prețul de 7 lei. Iată cum își prezintă chiar autorul lucrarea.
Capitolul al optulea al exortației apostolice post-sinodale Amoris laetitia este intitulat în mod semnificativ „A însoți, a discerne și a integra fragilitatea”. Această parte a documentului nu este foarte amplă, pentru că este compusă numai din douăzeci și două de numere, de la nr. 291 la nr. 312, dar este foarte densă și de aceea prezintă dificultăți mai mari de analiză și de înțelegere. La aceasta trebuie să se adauge o anumită non-organicitate, adică o înșiruire a temelor tratate care nu este întotdeauna ordonată. Din cauza conținutului, precum și a formei, acest capitol a fost evaluat ori cu o anumită contestare, ori măcar cu oarecare rezervă. Pentru acest motiv, a fost, într-un anumit fel, pus deoparte, mai puțin examinat, deci mai puțin supus exegezei atente și analitice.
Intenția acestor pagini ar fi în schimb să se ia în considerare textul prețios al capitolului al optulea pentru a încerca să îi percepem bogatul mesaj doctrinal și pastoral. Oricum, cred că este util să oferim aici nu o reflecție teoretică pornind de la textele din exortație, ci o lectură a textelor înseși, care să ne permită, pe de o parte, să desfășurăm o reflecție teoretică asupra diferitelor puncte ale documentului și, pe de altă parte, să cunoaștem în formă directă și de aceea să gustăm în original textele documentului însuși. Așadar, lectura textelor va fi ghidată, totuși va urma nu ordinea numerică a paragrafelor din capitolul al optulea, ci înșiruirea temelor pe care le-am specificat mai jos. Însă, înțeles fiecare text în logica temelor, va fi probabil mai ușor să se citească după aceea și să se înțeleagă după ordinea numerică.
Spuse fiind acestea, mi se pare util să se distingă și să se prezinte șase teme: 1. Expunerea învățăturii Bisericii referitoare la căsătorie și familie; 2. Atitudinea pastorală a Bisericii față de acele persoane care se află în situații iregulare; 3. Condițiile subiective sau condiții de conștiință ale diferitelor persoane în diferitele situații iregulare și problema unită a admiterii la sacramentele Pocăinței și Euharistiei; 4. Relația dintre doctrină, norma generală și fiecare persoană aflată în situații deosebite; 5. Integrarea, adică participarea la viața Bisericii, precum și la ministerialitatea Bisericii din partea persoanelor care se află în situații iregulare; 6. Hermeneutica persoanei în Papa Francisc.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius