Calendar Romano-Catolic - 4 februarie 2018

[altmariustotal catolic]

Duminică, 4 februarie 2018 

Sfântul Andrei Corsini

episcop

Andrei, din nobila familie florentină Corsini, s-a născut în anul 1301, când Dante Alighieri era exilat de către oraşul său, divizat şi turbulent. Mama sa, înainte de a-l aduce pe lume, a spus că l-a văzut în vis pe fiul său sub forma unui lup, transformat apoi în miel. În tinereţe Andrei pare să fi fost într-adevăr "un cap înfierbântat", un lup, sau, mai bine spus, un tânăr leu, cum s-ar spune astăzi pentru a defini acel tip de tânăr arogant, cheltuitor şi inactiv. Andrei, deşi în larma veselei şi certăreţei Florenţe, a auzit suflul Duhului, care s-a tradus într-o chemare irezistibilă spre mistica pace a Carmelului.

Unui unchi care încerca să-l readucă acasă, plănuindu-i o căsătorie excelentă, îi răspundea: "Ce voi face cu aceste bunuri, dacă apoi nu voi avea pacea inimii?". Andrei ascundea sub rasă un ciliciu, încă păstrat, plin cu vârfuri de fier, şi mergea din poartă în poartă pentru a cere pomană, fără a evita acele case în care altă dată se ducea pentru a face petrece cu prietenii. După sfinţirea sa ca preot, a fost trimis pentru a-şi completa studiile la universitatea din Paris.

S-a întors după şederea la Paris mai întărit nu numai din punct de vedere cultural, ci şi în duh. În timpul călătoriei de întoarcere, povestesc biografii săi, a făcut câteva vindecări miraculoase. S-a întors la Florenţa când deja bântuia epidemia de ciumă, descrisă de Boccaccio. A fost ales superior provincial al ordinului în anul 1348 şi, după doi ani, murind de ciumă episcopul de Fiesole, Andrei a fost chemat să-i succeadă. A căutat să se sustragă de la înalta însărcinare, de care se considera nevrednic, mergând să se ascundă într-un loc retras îndepărtat, dar ascunzişul său a fost descoperit de un copil.

Andrei a interpretat acel episod ca o invitaţie la ascultare şi a acceptat numirea. Timp de douăzeci şi patru de ani a condus Dieceza de Fiesole, nu întotdeauna cu blândeţea mielului, pentru că rigoarea sa ascetică şi absoluta sa dăruire faţă de ministerul pastoral nu erau întotdeauna plăcute celor care nu dovedeau un zel excesiv în slujba Domnului. De caritatea sa au beneficiat mai ales săracii. Din opera sa de împăciuitor au tras avantaj nu numai războinicii comuni toscani, ci şi oraşul Bologna, unde papa Urban al V-lea l-a trimis să facă pace între cetăţeni, aţâţaţi de cei din familia Visconti, care l-au compensat chiar cu închisoarea. A murit la 6 ianuarie 1373, iar trupul său a fost înmormântat în biserica florentină "Del Carmine". A fost canonizat în anul 1629.

(Text preluat din cartea Sfântul zilei de Mario Sgarbossa şi Luigi Giovannini 
Edizioni Paoline, 1978. Traducere de pr. Iosif Agiurgioaei)