altmarius

cultură şi spiritualitate

BISERICA REFORMATĂ DIN SĂLARD, JUDEȚUL BIHOR

Biserica Reformată din Sălard, Județul Bihor, Provincia Crișana:


https://provinciacrisana.wordpress.com/
Această Biserica Reformată este situată în localitatea Sălard, aflată la întâlnirea dintre regiunea Văii Ierului şi cea a Munților Şes, respectiv Dealurile Oradiei unde a fost construită ca biserica unei mănăstiri franciscane şi este în regiune monumentul de arhitectură gotică, cu cele mai multe elemente păstrate dintre cele ce datează din secolul al XV-lea. Acest lăcaș de cult în primul secol şi jumătate de existență, a fost strâns legată de istoria familiei Csáki, ctitorii ai mănăstirii. Familia Csáki s-a ridicat sub domnia regelui Sigismund de Luxemburg, printre baronii care reprezentau pătura superioară a aristocrației. Ei au organizat în comitatul Bihor, un domeniu întins cu centrul la cetatea Adrian. Cea mai importantă localitate a domeniului Adrianului, dobândită ca donație în anul 1395, a fost tocmai Sălardul, ce figura în documentele secolului al XIV-lea ca oppidum. În condițiile evoluției urbane şi economice ale localității, se explică inițiativa lui Nicolae Csáki, comite a mai multor comitate, jude al cumanilor, de a înființa în centrul domenial o mănăstire mendicantă dedicată Sfintei Fecioare Maria. Csáki în calitate de comite de Timiş, cunoştea de aproape activitatea franciscanilor din sudul regatului, invitându-i să-şi exercite prozelitismul printre rândurile populației păgâne sau eretice. În bula emisă la 1 martie 1400, papa Bonifaciu al-IX lea, a acordat unele drepturi, celor care făceau donații pentru construirea mănăstirii, iar la 1 mai al aceluiași an papa îi recomandă pe monahi episcopului orădean, cerând sprijinul acestuia. Drepturile menționate au fost reînnoite prin bulele emise la 18 ianuarie şi 12 februarie 1402. Textul formulat în stereotipii al bulelor menționează spațiile vieții monahale: biserica, refectoriul, turnul, chiliile călugărilor, ţintirimul. Călugării aparțineau ramurii radicale a franciscanior, care a înființat în anul 1448 o provincie independentă observantă. Mănăstirea a fost subordonată la început vicariatului bosniac, iar mai târziu custodiei de Ineu. În documentul de partajare a bunurilor familiei Csáki emis în anul 1421, dreptul de patronat asupra mănăstirii rămâne în proprietate comună, iar în anul 1468, congregația provinciei observante din Regatul Ungar s-a ținut la Sălard. Biserica mănăstirii servea în acelaşi timp şi ca loc de înmormântare a membrilor familiei Csáki, astfel în anul 1468 au fost înhumați aici Francisc Csáki, comite al secuilor şi fiul acestuia, Benedict. În anul 1533, sub conducerea gvardianului Kamonczi Tamás congregația provinciei hotăreşte amenajarea unei săli pentru bolnavi, din vechea cameră destinată bolnavilor respectiv din trei chilii şi din sala bibliotecii. În anul 1535, mănăstirea era locuită de 22 de călugări. Activitatea mănăstirii a fost pecetluită tot de un membru al familiei Csáki: adepții lui Csáki Farkas trecuți la protestantism devastează aşezământul, ucigând şi pe guardianul Váradújlaki Ferenc. De atunci biserica funcționează că lăcaş de cult reformat. Primul preot reformat cunoscut a fost Kolozsvári Igaz Kálmán (1620-1667), peregrin în Țara de Jos, expulzat din Cluj datorită puritanismului său. Se pare că primul lăcaş de cult al mănăstirii să fi fost mai modest sau unul provizoriu, deoarece biserica actuală are elemente ce pot fi datate mai târziu, spre cea de-a doua treime a secolului al XV-lea. Nava flancată de contraforți, corul cu terminație poligonală, spațiul adosat laturii nordice a corului precum şi turnul au fost ridicate într-o singură etapă. Edificiul a fost construit aproape exclusiv din cărămidă şi doar ferestrele, portalurile şi bolțile corului au fost realizate din piatră. Atât nava cât şi corul au tavane drepte, nava nu a fost boltită nici în evul mediu. Fațada vestică prezintă cea mai răspândită variantă a arhitecturii franciscane, şi anume cea cu trei ferestre înalte, grupate în jurul axului (cea din mijloc este înzidită). Profilul portalului vestic cu lintou drept este compus din baghete şi cavete. Un alt portal, cu terminație în arc în acoladă servea pentru accesul călugărilor dinspre mănăstirea aflată la nord. O fereastră de dimensiuni mai mici respectiv retragerea suprafeței parietale pe latura vestică indică existența unei tribune medievale vestice. Dintre ferestrele gotice ale bisericii doar una şi-a păstrat integral aspectul original, cea de pe latura nord-estică a corului, cu menoul profilat şi muluri trilobate. Celelalte îşi păstrează doar ambrazurile din piatră. La ultima renovare au ieşit la iveală, amprentele bolții corului şi consolele ciuntite ale acesteia. Cele şase piese deteriorate ale consolelor lasă să se contureze soluții de reprezentări geometrice dar şi figurale. Nervurile bolții cu două travei aveau profilul trapezoidal, cu câte o cavetă. În capătul sud-estic al corului a ieşit la iveală o sedilie cu trei nişe şi un pastoforiu, toate cu terminații semicirculare. Accesul spre parterul turnului se făcea dinspre cor printr-un portal cu terminație de arc în acoladă, iar de aici înspre sala boltită adosată laturii nordice a turnului se accedea printr-un gol fără ancadrament, cu terminație în segment de arc. Această sală boltită a fost împărțită pe verticală în secolul al XVIII-lea sau XIX-lea printr-o boltă cilindrică, astfel că spațiul inferior a devenit o pivniță. După înlăturarea bolții, au devenit vizibile mai multe elemente medievale: consolele gotice ale sălii, dintre care trei sunt decorate cu capete umane, şi două nişe cu terminații semicirculare, ce serveau ca tabernacol şi loc de depozitare a bunurilor necesare oficierii slujbei. Nervurile profilate cu cavete se întâlnesc într-o cheie de boltă decorată cu blazonul familiei Csáki. Sala era luminată prin cele două ferestre înguste gotice de pe latura estică, cu muluri trilobate, iar spațiul avea destinația de capelă privată.  Segmentul de coridor cuprins între capelă şi cor a fost acoperit cu o boltă cilindrică, care însă a fost demolată ulterior. Încăperile superioare, situate deasupra coridorului, erau accesibile doar dinspre vest, printr-o scară de lemn exterioară, astfel că etajele puteau fi izolate în caz de amenințare, jucând şi rol defensiv. Parterul turnului avea un planșeu superior din grinzi, cele două etaje aflate peste parter erau boltite cilindric iar cele trei superioare aveau tavane drepte. Încăperile inferioare erau luminate de ferestre înguste şi mici, cu ambrazuri oblice iar ultimul etaj dispunea de trei ferestre mai mari, cu terminații semicirculare. Corul a dobândit o șarpantă nouă în anul 1719, iar nava în anii 1734–1736, la inițiativa lui Csáki Zsigmond. Până la înălțimea de 20 m turnul îşi menține înfățișarea medievală, însă suferă de intervenții în anii 1740 şi 1820, respectiv este supraînălțat în anii 1840–1844. În anul 1820, se construiește porticul sudic, în anul 1830 de modifică portalul vestic şi se realizează un tavan casetat. Singura fereastră nordică a navei a fost practicată în zidărie în anul 1872. Dintre elementele mobilierului se remarcă coronamentul amvonului, realizat în anul 1797 în stil rococo. Stranele şi băncile clasicizante au fost introduse în anul 1802, orga a fost instalată în anul 1850 iar strana în stil neoempire datează din anul 1890. Pe peretele nordic şi sudic al corului, au ieşit la iveală cu ocazia ultimei renovări picturi murale constând din trei scene: una reprezentând-o pe Sfânta Fecioară cu pruncul Iisus tronând, încadrată de Sf. Rege Ştefan şi Sf. Emeric respectiv de Sf. Ecaterina cu împăratul Maxentius la poalele ei şi un sfânt episcop, o scenă cu un subiect neidentificat şi scena Înălțării Preasfintei Fecioare Maria cu suita apostolilor adunați în jurul catafalcului. Ciclul mariologic, în strânsă legătură la Sălard şi cu patronul bisericii, a constituit un subiect predilect pentru franciscani. Iconografia scenei sudice a fost impusă probabil de ctitori. Așezarea laolaltă a celor doi regi sfinți respectiv a Mariei cu pruncul ne evocă inerent concepția Regnum Marianum, legând tema mariologică cu cultul național al regilor sfinți. 

439_1355399895_01-szalard-8https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_01-szalard-8.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />439_1355399895_02-szalard-6https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_02-szalard-6.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />439_1355399895_03-szalard-4https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_03-szalard-4.jpg?w=112 112w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 225w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />439_1355399895_05-szalard-28229https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_05-szalard-28229.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />439_1355399895_06-szalard-3https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_06-szalard-3.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />439_1355399895_08-szalard-5https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895_08-szalard-5.jpg?w=150 150w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 300w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 768w, https://provinciacrisana.files.wordpress.com/2017/10/439_1355399895... 800w" sizes="(max-width: 474px) 100vw, 474px" />


Biserica Reformată din Săcueni, Județul Bihor, Provincia Crișana:

Vizualizări: 177

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor