Epitaf pentru Dan Hăulică

[altmariusideea]

Autor: Geo ŞERBAN | Categoria: In memoriam 

http://www.observatorcultural.ro/Epitaf-pentru-Dan-Haulica*articleID_30657-articles_details.html

E greu să acceptăm astăzi şi nu va fi mîine deloc mai uşor să găsim vreo noimă disfuncţiunilor care au măcinat în cîteva luni fiinţa lui Dan Hăulică pînă ce cordul a încetat să-l mai slujească. A privit în faţă ravagiile suferinţei fizice şi sufleteşti, păstrîndu-şi intactă demnitatea convingerii că deasupra temerilor şi surpărilor lăuntrice, derivate din fragilitatea existenţei, stă puterea credinţei în armonia suverană a raporturilor fiecăruia cu o lume permanent înnobilată prin consecvenţa plasării în ordinea valorilor incoruptibilei frumuseţi (sus, vraja cerului spuzit de stele, iar pe pămînt, consensul severelor aspiraţii morale!).

Dispare cu Hăulică un cărturar de aleasă sorginte. Venea de la Iaşi, încărcat de prestigiul acelor tradiţii intelectuale care privilegiau studiul, rigoarea, înălţimea gîndului îngemănat cu rafinată sensibilitate. Putea fi mîndru de mediul formării sale academice, chiar oleacă trufaş la începutul carierei extrem de promiţătoare, în spiritul fascinantei efervescenţe călinesciene, o vreme doar de tatonări şi izbăvitoare maturizare sub adieri de elegant-discret scepticism, pe filiera virtuoasei cumpătări etalate în aforismele domnului Ibrăileanu.

Sînt peste cincizeci de ani de cînd fiul Moldovei se stabilea în Capitală, ca un cuceritor conştient de aptitudinile de a dobîndi perspectiva departe răzbătătoare asupra simetriilor hermeneutice de natură să stimuleze interferenţele dintre fenomenele literare şi cele artistice, transferul prolific de experienţe culese din aria muzicii, a dansului sau arhitecturii. S-a distins imediat prin refuzul separărilor rutiniere dintre teritoriile creaţiei şi îmbrăţişarea flexibilă a dezideratelor modernităţii. N-a avut dificultăţi în a fi recunoscut şi primit în elita comentatorilor cu statornică autoritate, alături de Eugen Schileru, Ion Frunzetti, Petru Comarnescu sau Ionel Jianu. Publicul larg a luat act de noua personalitate datorită excelentelor sale emisiuni de radio şi televiziune (organizate în tandem cu Ruxandra Garofeanu), concepute în aşa fel încît să transmită în premieră mesaje de la creatori contemporani din Occident implicaţi în revoluţionarea practicii şi a înţelegerii artelor: Picasso, Dali, Hartung, Chagall, Calder, concomitent cu memorabilele seriale TV consacrate explorărilor în perimetrul patrimoniului clasic al Italiei sau Franţei. Se păstrează intacte ecourile expoziţiilor de anvergură (la Muzeul Naţional de Artă, în aripa dinspre Stirbei Vodă a fostului Palat Regal, la Dalles şi la diverse galerii ale UAP) vernisate de critic cu obiectivul generos de a furniza viziunea proprie, integratoare asupra eforturilor de exprimare originală din partea artiştilor plasticieni ajunşi pe diferite trepte ale cristalizărilor creatoare, de la Margareta Sterian la Ligia Macovei sau Geta Brătescu, de la Alin Gheor­ghiu la Ion Nicodim, Viorel Mărgineanu, Pacea, Bernea, Flondor, Sorin Dumitrescu, Neculai Păduraru şi cîţi alţii. Peste toate înfăptuirile de acest gen, trebuie menţionată marea retrospectivă-eveniment Brâncuşi. Între timp, investigaţiile interpretative ale lui Dan Hăulică erau grupate în volume, sub titluri emblematice precum: Geografii spirituale (1973), Nostalgia sintezei (1984), apte să dea măsura capacităţilor unui distins spirit catalizator, pe care şi l-a exercitat aproape trei decenii în calitatea sa de conducător al echipei chemate să realizeze revistaSecolul 20. Aici marea performanţă a constat în omologarea strategiilor eficiente în a depăşi obstrucţiile cenzurii şi recursul la manevre abile pentru pararea tentativelor de intimidare, de intruziuni piezişe pe filiera organelor propagandistice. Nu o dată, revista a riscat, dacă nu suprimarea abuzivă, tergiversarea de la distribuire a anumitor numere, şi doar certul succes la nivel european izbutea magia salvării. A mai contribuit, oportun, recunoaşterea meritelor redactorului ei şef, ales în fruntea forumului internaţional al criticilor de artă (AICA). Contactele stabilite de la o asemenea altitudine profesională vor fi determinat autorităţile culturale de după răsturnarea politică din 1989 să-i încredinţeze lui Dan Hăulică răspunderea de ambasador al ţării noastre pe lîngă UNESCO. A fost o funcţie care i se potrivea ca o mănuşă; nimeni altcineva nu dispunea de o reţea de relaţii atît de consistente în selectele medii intelectuale occidentale şi nimeni nu avea impulsul mai viu al dezvoltării raporturilor personale în serviciul intereselor de reprezentare a tezaurului de valori specific româneşti şi de înscriere a lor în competiţia universală.

 

Contrar aşteptărilor, ajuns la senectute, Hăulică n-avea să-şi diminueze capacitatea de a-şi mobiliza generoasele resurse spirituale şi de a se dărui unei cauze superioare. Cu deosebită osîrdie omagială, înfiinţa la Putna (2007) Fundaţia „Credinţă şi Creaţie. Acad. Zoe Du­mitrescu-Buşulenga – Maica Benedicta“. Loc chibzuit ales pentru reflecţie şi schimburi prolifice de idei, concretizate în colocvii ce şi-au aflat oglidirea, rînd pe rînd, în substanţialele Caiete de la Putna. Chiar de pe patul de spital, Hăulică a trasat cadrele ultimului colocviu în jurul temei „Jertfă şi creaţie“, ce ar fi trebuit să se desfăşoare, ca în toţi anii anteriori, către finele lunii august. Îşi pregătise propria intervenţie, cînd moartea  s-a grăbit să-l răpească. Rămîne să medităm la simbolica potrivire din sintagma simbiozei Jertfă şi Creaţie, pentru ca un gînd posibil să însoţească în eternitate amintirea dragului nostru Dan Hăulică.

 

 

 

Dan Hăulică în 2011

 

 

Echipa revistei Secolul 20, în 1977

 

 

Dan Hăulică împreună cu Chagall, în 1967