(articolul este împărțit în două părți din pricina lungimii și bogăției detaliilor)
De moment ce am realizat recent câteva cheotori puțin mai mari pentru un octoih slavon aflat în curs de restaurare, am zis să și documentez procesul.
Și de moment ce până și în manuale acest subiect este tratat fugitiv, am să încerc să fac o mică introducere teoretică, de dragul clarității.
Ce sunt cheotorile? Cheotoarea (chieotoare, chiutoare, chiotoară, etc) este un vechi termen folosit pentru închizătorile cărților vechi. De ce să folosim acest termen învechit? Pentru că desemnează o parte componentă a cărții vechi, nu a celor noi. E ca și cum ne-am întreba de ce să folosim termenul de ”spovedanie” și nu cel de ”psihoterapie”.. e mai precis și desemnează mai bine obiectul discuției.
Un alt termen pentru ele ar fi ”zăvor” sau ”ferecătură”, însă cel dintâi este maidegrabă întâlnit la mobilier iar cel de-al doilea este și mai general, deoarece se consideră că ferecăturile sunt construcții metalice complexe care îmbracă o carte în întregime (coperte metalice cu cotor și închizători) sau parțial (închizători, colțare și aplice centrale).
Cheotorile cărților din secolele XVII-XIX de care ne vom ocupa sunt compuse din trei secțiuni:
1. cureaua sau curelușa este partea flexibilă a cheotorii, realizată din aceaași piele ca și învelitoarea (eventual neșerfuită, din două straturi lipite pe partea moale sau chiar împletită) fixată cu cuie pe sub piele, în scoarța posterioară, petrecută printr-o fantă practicată la marginea pielii.
2. Copca, sponca, cârligul, ivărul sau limba este partea mobilă a cheotorii, în formă de protuberanță de formă regulată, care se introduce în partea fixă, țintuită de curea cu cuie nituite.
3. Placa, paftaua, scoaba sau urechea este partea fixă a cheotorii, cu o scobitură în care cârligul sau limba copcii poate intra și poate fixa întreaga cheotoare.
De menționat este că de-a lungul timpului, termenii au fost folosiți interschimbabil: scoaba este percepută atât ca o protuberanță care intră într-un orificiu, cât și o scobitură sau o firidă practicată într-un spațiu solid, iar copca este maidegrabă asociată cu orificiul, deși a fost folosit și pentru a desemna limba unui mecanism de închidere.
Pentru a evita confuzia, eu voi prelua termenii cei mai simpli, evitând slavonismele: partea mobilă va fi determinată prin ”limbă” iar partea fixă prin ”ureche”.
Însumând, vom spune Cheotori întregului ansamblu de încuiere, fiind format din trei părți distincte: urechea atașată coperții anterioare, cureaua atașată coperții posterioare și limba atașată curelei.
Acest sistem poate fi întâlnit și invers: partea mobilă este prevăzută în vârf cu un orificiu în care intră o protuberanță rotundă fixată în partea fixă. În acest caz, limba este partea fixă iar urechea este cea mobilă.
Deasemenea, cărțile mai prețioase aveau cheotori metalice în întregime realizate conform grosimii cărții ferecate, unde limba era articulată la scoarța posterioară cu o balama.
Există o întreagă ramură a studiului cărții vechi al cărui obiect este studiul și clasificarea acestor mecanisme, putând spune cu destul de multă precizie unde au fost fabricate și montate cheotorile unui volum, după design, decorațiune, material și complexitate .
partea a doua: Reproducerea
Imagini externe:
