cultură şi spiritualitate
Starea de dupa Judecata Universala
Adevarata problematica a starii de dincolo priveste starea de dupa judecata universala, pentru ca orice afirmatie sau orice negatie se masoara aici cu vesnicia.
Dogmaticile ortodoxe, sprijinite pe Sfanta Scriptura si pe Sfintii Parinti, arata ca dupa judecata universala vor continua sa existe vesnic raiul si iadul, si ca din starea care se va hotari atunci pentru fiecare, nu mai este intrevazuta nici o posibilitate de schimbare. Rasplata si pedeapsa vor fi proportionale cu faptele. Pentru cei drepti rasplata va insemna - dupa Sfantul Ciprian - o reintoarcere la paradisul terestru din care a fost izgonit omul la inceput. Dreptii vor vedea pe Dumnezeu si pe Iisus Hristos, iar martirii vor fi imbratisati si sarutati de Domnul. Vederea aceasta nu va fi insa o vedere a esentei divine, pe care o vede numai Fiul si Sfantul Duh,- dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur cu prilejul luptei sale impotriva anomeilor. Pe aceasta n-o vad nici profetii, nici arhanghelii, nici ingerii. Caci cum ar putea natura creata sa vada necreatul. Ei vor vedea insa fata lui Dumnezeu ca si ingerii, dupa cuvantul Mantuitorului din Matei XVIII, 10 si al Sfantului Pavel - I Cor. XIII, 12, si vor sta inaintea Tronului ceresc, intrand in bucuria Domnului (Matei XXV, 23). Aceasta bucurie este tot una cu impartasirea de fericirea integrala, dumnezeiasca, impartasirea de bucuria Treimei fata de perfectiunea intregii fapturi dumnezeiesti.
Precum starea din raiul provizoriu este privita din perspectiva desavarsirii, teologii cei mai multi cred ca si in raiul definitiv va avea loc un progres in desavarsire. Aceasta inseamna ca fericirea nu va fi egala pentru toti, dar Fericitul Augustin spune ca acest lucru nu va fi motiv de gelozie sau de teama. Alti Sfinti Parinti nu incearca sa dea definitii exacte, ale fericirii ceresti, reprezentandu-si-o doar ca stare de repaos perfect, nevinovatie, siguranta.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius