Ectenia – forme si semnificatii

[altmariustotal ortodox]

Ectenia - vechimea si locul ei in cultul ortodox

Ecteniile se numara printre cele mai vechi rugaciuni si totodata cele mai importante ale Bisericii. Ele sunt intalnite intre rugaciunile comune din cadrul mai multor slujbe ale cultului divin ortodox.

Ectenia vine de la cuvantul grecesc εκτενηςs, ες - ectenis (intins, prelungit, sarguincios) si ευχη - efhi (rugaciune), inseamnand rugaciune prelungita, staruitoare sau indemn staruitor la rugaciune.

Ectenia reprezinta rugaciunea de cerere cea mai completa rostita in numele poporului, o sinteza a cererilor Bisericii in cadrul Liturghiei Ortodoxe. (“Cu pace Domnului sa ne rugam...", “Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule... rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste"); Ea formuleaza dorintele, nevoile si cererile spirituale si materiale ale intregii adunari, in zeci de formule stabilite de Biserica.

Ectenia, isi are temeiul in insasi fiinta Bisericii si in indemnul Sfantului Apostol Pavel: "Va indemn deci, inainte de toate sa faceti cereri, rugaciuni, mijlociri, multumiri, pentru toti oamenii"(1 Timotei 2, 1).

Parte integranta a cultului crestin, inca din epoca apostolica, ectenia este atestata de Sfintii Parinti, in secolele urmatoare. Sfantul Iustin Martirul zice in aceasta privinta, in prima sa apologie, ca toti crestinii se roaga in adunarile lor pentru toti, pentru frati si pentru dusmani, pentru imparati, pentru servitorii lor, pentru stat si pace. In acelasi sens, Tertulian marturiseste: “Noi ne rugam pentru imparati, pentru dregatorii si autoritati, pentru buna stare a veacului, pentru linistea lucrurilor si pentru intarzierea sfarsitului”

Insa marturia cea mai puternica pentru vechimea ecteniilor ne-o dau ecteniile bisericii celei vechi, ca liturghia din cartea VIII a constitutiilor apostolice, Liturghia lui Iacob, a Sfantului Marcu si a Sfantului Vasile etc.

Forme ale ecteniei

Ectenia este de mai multe feluri:

Ectenia mare (cuprinde mai multe cereri), care se rosteste la inceputul Laudelor mari, la Sfanta Liturghie, Sfintele Taine, ierurgii principale (Aghiasma mare);

Ectenia mare este o rugaciune atotcuprinzatoare care imbratiseaza intreaga lume, este rugaciunea lui Hristos insusi catre Tatal Sau daruita noua, descoperind rugaciunea Bisericii ca "lucrare de obste" (liturghie) in cuprinsul ei cosmic si universal. Ea ne scoate din particular si ne introduce in constiinta eclesiala (bisericeasca) ajutandu-ne sa ne detasam de egoism potrivit poruncii lui Hristos: "sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti"(Matei 22, 39)

Ectenia mare ne invata ierarhia crestina a valorilor indemnandu-ne sa ne rugam mai intai pentru dobandirea Imparatiei lui Dumnezeu (pacea de sus si mantuirea sufletului) si pentru Biserica. Ea ne indemna sa ne rugam din tot sufletul si pentru alte lucruri: nu numai pentru Biserica si pentru stapanire, pentru carmuitorii bisericesti si cei lumesti, pentru cei ce sunt in primejdii, in necazuri si in nevoi, ci pentru toti oamenii din toata lumea.

Ne rugam nu numai pentru cele sufletesti, ci si pentru bunurile materiale de care avem nevoie: pentru buna intocmirea vazduhului, pentru imbelsugarea roadelor pamantului, ca sa ne aducem aminte ca Dumnezeu este izvorul si datatorul a toate si ca numai spre El sa ne indreptam privirea.

Ectenia mica se numeste astfel comparativ cu ectenia mare deoarece reprezinta o prescurtare a ei.

Ectenia intreita (staruitoare), in cadrul Sfintei Liturghii, se rosteste de obicei dupa citirile biblice (“Sa zicem toti din toi sufletul... Doamne, Atotstapânitorule, Dumnezeul parintilor nostri, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste. Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, rugamu-ne Tie, auzi-ne si ne miluieste..."');

Prin ectenia intreita intelegem invocarea staruitoare a milei lui Dumnezeu printr-un sir de cereri pe care diaconul (sau preotul) le adreseaza lui Dumnezeu, poporul continuand rugaciunea prin raspunsul "Doamne miluieste!" rostit de cate trei ori.

Aceasta ectenie cuprinde un sir staruitor de cereri prin care se invoca mila lui Dumnezeu si ajutorul Lui pentru trebuintele generale ale vietii imbratisand intreaga comunitate bisericeasca, atat pe cei vii cat si pe cei adormiti.

Spre deosebire de ectenia mare care este o rugaciune atotcuprinzatoare ce imbratiseaza intreaga creatie, ectenia intreita reprezinta rugaciunea Bisericii pentru nevoile particulare ale omului. Ecteniei intreite i se pot adauga cereri speciale pentru diferite situatii si diverse categorii de credinciosi.

Ectenia pentru cei adormiti

Liturghierele romanesti si slave aseaza, dupa ectenia intreita, ectenia mortilor preluata din slujba panihidei. Asezarea ecteniei mortilor dupa ectenia intreita si ca o prelungire a acesteia este justificata de sensul ecteniei intreite de rugaciune a Bisericii pentru nevoile fiecaruia, inclusiv ale celor mutati de la noi. Ectenia mortilor este o cerere staruitoare, izvorata din dragoste, ca mila lui Dumnezeu sa se reverse si asupra celor adormiti. Rostirea ecteniei mortilor nu este obligatorie la fiecare Sfanta Liturghie ci, potrivit indicatiilor din Liturghier, numai atunci cand se face pomenirea mortilor.

Ectenia pentru catehumeni ("Rugati-va cei chemati Domnului... Cei credinciosi pentru cei chemati sa ne rugam, ca Domnul sa-i miluiasca pe dansii...");

Prima parte a Sfintei Liturghii se incheie cu o ectenie in care rugaciunea se concentreaza asupra celor care nu au primit botezul. Este vorba despre catehumeni, cei chemati sa devina crestini, care au dreptul sa participe la slujba numai pana in acest moment. Catehumenii sunt cei ce se pregatesc sa primeasca botezul .Textul liturgic romanesc traduce termenul de catehumeni prin "cei chemati". Asadar "cei chemati' pe care diaconul (sau preotul) ii indeamna la rugaciune sunt catehumenii. Ectenia catehumenilor s-a pastrat doar la Liturghiile Sfintilor Ioan Gura de Aur si Vasile cel Mare. Doar primul si ultimul indemn al ecteniei este adresat catehumenilor, aceasta ectenie fiind de fapt o rugaciune a comunitatii credinciosilor care isi exercita preotia imparateasca mijlocind pentru catehumeni. Ectenia catehumenilor este expresia caracterului misionar al Bisericii.

Ectenia cererilor (... de la Domnul sa cerem...", “Da, Doamne”). Se mai numeste sinapsis - legatura, unire, pentru ca se unesc de obicei mai multe cereri intr-o rugaciune; si eirinika - cu pace, caci contine mai multe cereri pentru pace (ex. "Cu pace Domnului sa ne rugam").

Dupa asezarea Cinstitelor Daruri pe Sfanta Masa diaconul, sau in lipsa acestuia preotul, cheama poporul prezent in biserica la rugaciune printr-o serie de indemnuri cunoscute sub numele de ectenia cererilor. Aceasta ectenie nu a fost de la inceput aici in forma de azi, dar a patruns destul de devreme, marturiile din secolul al VIII-lea dovedind prezenta ei. Practic ectenia este alcatuita, dupa formula introductiva, dintr-o cerere pentru daruri, trei indemnuri preluate din ectenia mare si ectenia cererilor propriu-zisa la care poporul se asociaza cu raspunsul "Da Doamne!”

Toate ecteniile se termina printr-un ecfonis.

Ectenia - impreuna slujire a clerului si credinciosilor

Ectenia ne uneste pe toti in slujirea lui Dumnezeu, este o impreuna-slujire a clerului si a credinciosilor. Preotul indeamna dintru inceput poporul la rugaciune, ca unul care e oranduit pentru aceasta, caci de aceea si sade el in fata poporului, dar si ca un imputernicit si mijlocitor al credinciosilor, pentru ca "rugaciunile lui staruitoare sa aiba multa putere", cum zice Sfantul Apostol Iacov.  In timpul slujbelor alterneaza dialogurile dintre preot si credinciosi in care preotul il reprezinta pe Hristos, cu rugaciunile in care preotul devine purtatorul de cuvant al comunitatii in fata lui Dumnezeu, credinciosii intarind cererile prin raspunsul "Doamne miluieste" si exprimandu-si totala adeziune prin cuvantul "Amin".

Sfantul Nicolae Cabasila, spune despre raspunsul credinciosilor, “Doamne miluieste” ca “aceasta e cererea unor vinovati, care cand nu mai au nici un cuvant de indreptatire, lipsiti de orice aparare, inalta acest ultim strigat catre judecatorul lor, nadajduind sa dobandeasca ceea ce cer, nu pentru meritele lor, ci prin milostivirea aceluia. E ruga unor oameni care recunosc cat de mare este bunatatea Judecatorului si cat de grea este vinovatia lor. Aceasta inseamna atat marturisire cat si recunoastere.”

"Amin"-ul rostit de comunitate ca raspuns la binecuvantare avand sensul de "asa sa fie", exprima participarea plina de bucurie a tuturor celor prezenti  in biserica. Este o marturisire a dorintei credinciosilor de a fi partasi Imparatiei lui Dumnezeu si a increderii ca se vor invrednici de aceasta bucurie. Dar "amin"-ul rostit ne si responsabilizeaza deoarece in Imparatia lui Dumnezeu nu intra nimic necurat sau intinat (Apocalipsa 21, 27; Efeseni 5, 5) si, ca urmare, cel ce vine la sfintele  slujbe se cuvine sa-i aduca lui Dumnezeu pocainta pentru pacatele sale. Acest lucru il intareste si Sfantul Nicolae Cabasila, spunand: "rugaciunea dreptului lucreaza atunci cand toti aceia pentru care se face dreptate si rugaciunea, aduc toate cele cuvenite din partea lor: curatia faptelor, rugaciuni, orice alta virtute care place lui Dumnezeu."

Sursa: CrestinOrtodox.ro