Meditatia zilei - 29 mai 2020

[altmariustotal catolic]

Fap 25,13-21; Ps 102; In 21,15-19

În Faptele Apostolilor găsim, exprimată de un procurator roman, sinteza predicării lui Paul: cei care îl acuzau „aveau cu el unele probleme privitoare la un oarecare Isus, mort, despre care Paul susţinea că este încă viu”. Şi în evanghelie îl vedem pe acest Isus, care era mort şi care acum este viu, manifestându-se discipolilor săi cu un trup uman adevărat, cu o inimă umană care doreşte să fie iubită. „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti?” Isus ne adresează această întrebare şi nouă, pentru că doreşte iubirea noastră. „Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Cunoaştem răspunsul lui Petru, un răspuns modest. El nu poate nega iubirea care-i umple inima, acum nu se mai încrede în sine. Trista experienţă a renegării l-a făcut să înţeleagă că nu se poate baza pe sine şi că el trebuie să se sprijine de acum înainte numai pe Isus: „Tu ştii că te iubesc”. De trei ori este exprimată, din ce în ce mai tare, siguranţa că Domnul ştie, că Domnul cunoaşte inima lui Petru. Şi Isus îi pune apostolului, pentru a-i încredinţa Biserica, această singură condiţie: iubirea faţă de el. Nu-i cere lui Petru capacitate de administrator, pentru a-i administra Biserica sa, să fie bun organizator, sau să fie suficient de puternic pentru a rezista adversarilor... Numai: „Mă iubeşti tu mai mult decât aceştia?” Apostolatul este fondat pe această legătură intimă cu Isus, şi nu are alt fundament pentru că trebuie să fie o propagare a iubirii Domnului: se naşte din iubirea faţă de Domnul şi conduce la iubirea sa.

Petru ştie că izvorul iubirii nu este înăuntrul lui, ştie că atunci când Isus îl întreabă: „Mă iubeşti?”, el, care este izvorul carităţii, vrea să-i dăruiască această iubire. Isus pune această întrebare pentru că vrea ca noi să-i cerem acest dar minunat. În noi există o mare dorinţă de a-l iubi pe Domnul, dar această dorinţă ne descurajează pentru că suntem slabi, fragili, incapabili de o adevărată fidelitate şi răspunsul nostru ar fi întotdeauna plin de ezitări şi dubii. Dar Isus însuşi e cel care ne ajută să-i putem răspunde: „Tu ştii că te iubesc. Te iubesc nu pentru că sunt perfect, pentru că mă simt tare, generos, ci pentru că tu, o, Doamne, eşti generos cu mine şi mă faci capabil să te iubesc puţin şi apoi zi după zi, din ce în ce mai mult”.

Evanghelia ne spune unde ajunge iubirea generoasă a Domnului; ultimul său cuvânt este: „Urmează-mă”, şi apoi anunţă martiriul lui Petru. Acest „urmează-mă” corespunde unui episod petrecut mai înainte de pătimire, când Isus, lui Petru care îl întrebase: „Doamne, unde mergi?”, i-a răspuns: „Unde merg eu acum tu nu poţi să mă urmezi; mă vei urma mai târziu”. Şi Petru s-a revoltat: „De ce nu pot să te urmez acum? Îmi voi da viaţa pentru tine!” Domnul este primul în iubire: el trebuia să iubească până la sfârşit, dându-şi viaţa, mai înainte ca discipolii săi să-l poată urma cu o iubire care vine din inima sa divină. După ce a pătimit şi a înviat, Isus îi face apostolului său marele dar, spunându-i: „Urmează-mă”, chiar până la moarte. Spune într-adevăr evanghelia: „Aceasta a spus-o pentru a-i arăta cu ce moarte îl va preamări Petru pe Dumnezeu”. I-a dat perfecţiunea iubirii: de a-şi de viaţa pentru Domnul.

Să ne deschidem acestei iubiri a Domnului cu o mare încredere, căci e fundamentul oricărei generozităţi.