altmarius

cultură şi spiritualitate

Un articol de: Pr. Nicolae Dascălu - 01 Apr, 2020

În același an cu lansarea buletinului oficial de informație religioasă Praxis, Arhiepiscopia Râmnicului lansa o a doua publicație periodică: Martyria. Primul număr apărea în luna iunie 2016 la Râmnicu Vâlcea.

Martyria este o revistă de teologie și spiritualitate ortodoxă, de format academic. Apare de două ori pe an, uneori însă se adaugă un al treilea număr, așa cum a fost în Anul Centenar 2018.

Conținutul revistei este orientat spre dialogul dintre credința ortodoxă și cultura românească de inspirație creștină, fiecare număr având o temă centrală. Astfel, numărul de debut al publicației vâlcene se deschide cu trei studii reprezentative: „Misiunea Bisericii din perspectiva cuvintelor Sfântului Pavel Noi avem mintea lui Hristos” (IPS Dr. Irineu, Mitropolitul Olteniei), „Mărturisirea dreptei credințe ca lucrare culturală” (IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului), „Mircea cel Mare, în perspectiva unei comemorări” (Dan Zamfirescu). Numărul 2 al revistei Martyria din anul 2016 este dedicat personalității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Textele cuprinse în primele două secțiuni sunt abordări teologice și culturale asupra persoanei și operei sfântului comemorat de întreaga Biserică la 300 de ani de la mutarea sa martirică la veșnicie.

Secțiunea STUDIA THEOLOGICA cuprinde articolele: „Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, mărturisitor al dreptei credințe și reper al culturii românești” (IPS Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului), „Iconologia Ethosului moral în opera Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul - despre profetism cultural” (pr. conf. dr. Constantin Necula), „Sfântul Mitropolit Antim Ivireanul - ctitor al Mănăstirii Tuturor Sfinților, ctitor de artă românească” (prof. dr. Mihaela Palade). În secțiunea STUDIA HUMANITAS din același număr sunt publicate perspective culturale asupra personalității Sfântului Antim, având ca autori pe: Dan Zamfirescu, Dan Berindei, Dinu Săraru, Dan Ciachir, Oana-Mădălina Popescu, Nae Georgescu.

Pe lângă cele două secțiuni care apar constant în fiecare număr, Martyria cuprinde alte două secțiuni dedicate teologiei și spiritualității, VERBA PATRUM, cu traduceri inedite din operele Sfinților Părinți ai Bisericii, și COLLOQUIUM, o rubrică de interviuri cu părinți duhovnicești de la Muntele ­Athos și din alte centre monahale renumite. Culturii creștine îi sunt rezervate secțiuni speciale: THEATRUM și POEMATA, cu publicarea textelor unor piese de teatru și poezii.

Cele trei numere publicate în Anul Centenar 2018 sunt dedicate rolului Bisericii Ortodoxe Române în păstrarea unității de neam prin activitatea domnitorilor mărturisitori și apărători ai valorilor creștine, prin cuvântul rostit și tipărit al ierarhilor, monahilor și preoților cărturari, ctitori de biserici și de cultură românească.

Colegiul Director al revistei Martyria este condus de IPS Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, președinte fondator, iar responsabilitatea editorială a fost încredințată pr. dr. Ștefan Zară, consilierul cultural al eparhiei vâlcene. Colegiul de redacție este format din intelectuali și teologi din București și din alte centre universitare, la numele deja menționate mai sus adăugându-se alte personalități cunoscute pentru contribuția la dialogul dintre credință și cultură: Constantin Bălăcea­nu-Stolnici, Bogdan Tătaru-Cazaban, Octavian Gordon, Ioan Pintea, Ioan Scurtu. Fotografiile care ilustrează numerele revistei sunt realizate de Laurențiu Tătulescu, iar conceptul grafic și tehnoredactarea aparțin ­Atelierului de grafică „Litera”. ­

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor