Despre Constantin Brâncuşi, ca şi despre Eminescu, avem o impresionantă bibliografie a scrierilor despre aceşti doi titani ai spiritualităţii româneşti şi universale. De la primul studiu, semnat de V.G. Paleolog despre „Sculptorul Brâncuşi” („Arhivele Olteniei”, 1937) şi până la recenta carte a lui Paul Rezeanu, „Brâncuşi. Tatăl nostru” (Craiova, Edit. Autograf, MJM, 2012), brâncuşologi români şi străini i-au atestat genialitatea şi i-au fixat locul în istoria artei universale.
Să reamintim doar câţiva: F.T. Bach, Edith Balas, Barbu Brezianu, Elisabeth Brown, Zenovie Cârlugea, M. Cimpoi, Anna Chave, P. Comarnescu, Mircea Deac, Serge Fauchereau, Sidney Geist, Ştefan şi Sorana Georgescu-Gorjan, Carola Giedion-Welcker, Dan Grigorescu, I. Jianu, Doina Lemny, I. Mocioi, Peter Neagoe, G. Oprescu, P. Pandrea, I. Pogorilovschi, Nina Stănculescu, G. Uscătescu, Radu Varia, C. Zărnescu etc., etc.
Regretatul academician Victor Crăciun, preşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni şi al Congresului Spiritualităţii Româneşti, a publicat un braţ de cărţi, aducând contribuţii esenţiale în brâncuşologia actuală. Numai enumerarea titlurilor cărţilor scrise de Victor Crăciun despre titanul de la Hobiţa demonstrează varietatea, profunzimea şi pasiunea pentru opera acestuia, pentru cunoaşterea şi recunoaşterea universală a celui care a revoluţionat sculptura modernă: „Brâncuşi văzut de Miliţa Pătraşcu, C. Antonovici, V.G. Paleolog” (2001), „Procesul «Pasărea Măiastră» sau Brâncuşi împotriva Statelor Unite” (2004), „Brâncuşi şi Biserica Ortodoxă din Paris” (cu C. Târziu, 2007), „Brâncuşi. Zece desene necunoscute” (2007), „Estetismul teologal brâcuşian” (2008), „Brâncuşi, împăratul măiestrelor” (2009), „Măiestrele şi Brâncuşi” (2010), „Brâncuşi în căutarea formelor” (2011), „Brâncuşi. «Monumentul Rugăciunii»” (2011), „Portretul-autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi” (2011).
„Borna/Piatră de hotar”
Victor Crăciun a avut invidiatul privilegiu de a fi cunoscut-o pe celebra sculptoriţă Miliţa Pătraşcu, eleva lui C. Brâncuşi, pe care a cultivat-o, făcând-o, astfel, mai bine cunoscută... în ţara noastră. Sculptoriţa este, ca şi Victor Crăciun, basarabeancă (s-au născut amândoi în aceeaşi maternitate!) şi, în convorbirile dintre cei doi, se aduc reale contribuţii cel puţin biografice. L-a cunoscut pe Brâncuşi în 1919, prin intermediul pictorului Survage, care a vizitat-o în atelierul său: „Am pornit spre o piaţă să-mi cumpăr o tejghea de lemn masiv pentru sculptură. În aceeaşi zi, mi-a pus ciocanul şi dalta în mâini. Şi astăzi păstrez ciocanul la care el i-a fixat atunci o dârjală de lemn”. Ucenică şi colegă întru sculptură, Miliţa Pătraşcu avea să-şi desăvârşească artă, dar să şi consemneze unele mărturisiri ale Maestrului, cum este cea despre Borna / Piatră de hotar, operă care reprezintă „protestul în faţa răpirii din nou a Basarabiei de către ruşi”, fiind, în acelaşi timp, „un gest prietenesc faţă de mine pentru că sunt româncă basarabeancă, la fel ca şi tine (Victor Crăciun). Este tot o creaţie cu tâlc. Şi nu singura cu tâlc direct naţional. Este vorba de readucerea, după atâţia ani, vreme în care n-o făcuse, a Sărutului ca model de înfrăţire. Va să zică Brâncuşi că sărutul lui frăţesc nu cunoaşte graniţe, că tocmai Borna este o legătură de neam”. O copie a acestor opere brâncuşiene se află în curtea fostei Şcoli de Arte de Meserii (azi Colegiul Naţional „C. Brâncuşi”) din Craiova.
„Portretul” a devenit „Autoportret”
La rândul ei, Miliţa Pătraşcu, drept recunoştinţă pentru maestrul său, a vrut să-i facă lui Brâncuşi un portret, cerinţă insolită, cunoscând fiind faptul că autorul „Porţii Sărutului” nu pozase pentru nimeni. În cazul Miliţei, sculptorul a depăşit aşteptările: nu numai că a pozat, dar chiar el şi-a modelat propriul chip, mai ales părul şi barba, astfel încât Portretul a devenit Autoportret: „Aşadar, Bustul C. Brâncuşi din anii 1937-1938, cea dintâi sculptură care îl reprezintă pe cel mai de seamă deschizător al noii perioade din arta modernă, este o creaţie în care însuşi cel reprezentat a colaborat, punându-şi pecetea pe finisarea operei, sculptură evocatoare şi autoportret, caz unic în creaţia de acest gen al lumii”.
Ca moştenitor universal al Miliţei Pătraşcu, Victor Crăciun a făcut gesturi generoase: după ce a donat Craiovei, Muzeului de Artă, copia în gips a acestei opere, cu prilejul Zilelor Marin Sorescu, în prezenţa academicienilor Eugen Simion, Maya Simionescu, Serge Faucherau, Viorel Mărginean etc., va oferi curând Băniei acest Portret-Autoportret Brâncuşi, turnat în bronz şi care va fi amplasat în Piaţa C. Brâncuşi (fosta Piaţa Gării), acolo unde copilul Brâncuşi trudea în cârciuma fraţilor Spirtaru. Acelaşi cap a fost deja amplasat la Bucureşti şi Chişinău, Craiova fiind al treilea oraş al lumii care se bucură de această realizare.
„Un român desţărat, dar nedesrădăcinat”
De ceva vreme, opinia publică este tulburată de o idee năstruşnică: aducerea osemintelor lui C. Brâncuşi de la Paris la Hobiţa sau Târgu-Jiu. Se pare că se strâng şi bani pentru acest „demers”, care va fi soldat nu numai cu un eşec total, dar şi de o batjocură a presei culturale franceze. În primul rând, C. Brâncuşi a fost cetăţean francez, conform cererii sale olografe, publicată de Victor Crăciun. „Era, în felul acesta, un român desţărat, dar nedesrădăcinat, un român trăitor de o jumătate de secol la Paris, devenit cetăţean francez, parizian, trăitor în atelierul său şi înmormântat în apropierea acestuia. Ca artist toată viaţa a expus ca «sculptor român». Oriunde şi oricând” (Paul Rezeanu). Este exclus, deci, ca oficialităţile pariziene să-l cedeze.
În al doilea rând, în Montparnasse, Brâncuşi este vizitat de turişti din întreaga lume. Dinu Săraru citează un discurs al preşedintelui mexican, care anunţa decizia sa de a duce trupul neînsufleţit al celebrului scriitor Carlos Fuentes la Paris, spre a fi „în văzul lumii”. Se compară Hobiţa sau Târgu Jiu cu Parisul?
În al treilea rând, avem noi drumuri moderne (fără gropi), autostrăzi ca-n Occident pe care să călătorească potenţialii turişti? Nu avem, nici la Hobiţa, nici la „Coloana Infinitului”, toalete civilizate spre a-i întâmpina cum se cuvine pe turişti sau pe brâncuşologii străini.
Sunt şi alte criterii spre a demonstra că aducerea osemintelor lui Brâncuşi nu e un act de patriotism. Asta îmi amintește de anii imediat postdecembrişti când statul român (şi opinia publică a fost manipulată) a angajat avocaţi străini spre a depista conturile lui N. Ceauşescu şi a rămas cu banii daţi. Păcat că domnul prim-ministru a fost „învăluit” cu aceste cerinţe absurde. Sfatul specialiştilor în acest sens este absolut obligatoriu. Ridicarea unui cenotaf este o soluţie. C. Brâncuşi trebuie să rămână la Paris, „în văzul lumii”.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius