La 30 de ani: Accidentul de pe Valea Uzului

[altmariusistoric]

http://www.ercis.ro/actualitate/viata.asp?id=201808084

S-au împlinit 30 de ani de la accidentul de pe Valea Uzului în care au murit 27 de persoane (19 din Faraoani, 4 din Valea Mare şi 4 din Orbeni). Duminică, 19 august 2018, ora 18.00, PS Aurel Percă a fost prezent în cimitirul din Faraoani pentru a participa la Liturghia de comemorare a decedaţilor. Pr. Augustin Bărbuţ, unul dintre supravieţuitori, a rostit predica. Pentru a înţelege evenimentele redăm un articol publicat în "Ziarul Lumina" din 29 august 2008 şi apoi pe ercis, adus la zi şi completat. De asemenea, adăugăm fotografii de la funeraliile de acum 30 de ani.

* * *

S-au împlinit 30 de ani de la accidentul care a avut loc pe Valea Uzului. Mai mulţi credincioşi ortodocşi şi romano-catolici din Faraoani (19), Valea Mare (4) şi Orbeni (4) din jud. Bacău şi-au găsit sfârşitul în seara duminicii de 21 august 1988 în timp ce se îndreptau cu un camion şi cu o remorcă spre jud. Harghita la recoltatul cartofilor. După trecerea unui pod, pe la ora 19.10, pe drumul forestier Dărmăneşti-Covasna, malul râului s-a surpat, remorca cu bagaje a derapat, apoi s-a răsturnat şi a antrenat în cădere prăbuşirea întregii maşini în albia râului. Unii s-au înecat sub lada maşinii răsturnate, alţii au fost striviţi de obloane. Din cele 63 de persoane, 27 au murit. Majoritatea erau adolescenţi şi tineri: 13-17 ani. Era în timpul comunismului. Mergeau să câştige o bucată de pâine.

Morţii au fost duşi la morga din Bacău, răniţii la spitalul din Moineşti. Parohul de Moineşti de pe vremea aceea, pr. Ioan Purcaru, care a mers la spital pentru a-i îngriji, îşi aminteşte: "Am intrat în salonul mare unde i-am spovedit şi i-am împărtăşit pe toţi... În salon erau bărbaţi şi femei în jurul vârstei de 50-60 ani, dar şi tineri între 13 şi 17 ani, cu feţele arse de soare, crăpate, palmele pline de bătături, privirea pierdută şi neîncrezătoare. În timp ce scriam lista cu numele lor, o fată cu mâinile în semn de implorare şi cu vocea tremurândă mi-a adresat această întrebare - strigăt de durere a unui copil inocent... «Unde este mama mea? N-aţi auzit de cutare?... Unde este?...» Am rămas pentru o clipă perplex, dar imediat am adăugat: «O voi căuta...»... Nu mai era printre cei vii".

Mulţi îşi amintesc şi astăzi cum în urmă cu 30 de ani de pe fiecare uliţă veneau oamenii cu sicriele. Au fost aşezate în semicerc în faţa bisericii. Oamenii plângeau şi se rugau. Mulţi îşi conduceau copii pe ultimul drum.

"Îmi amintesc înmormântarea de parcă a fost ieri: 23 de sicrie erau în semicerc, lângă biserică, iar lângă ele rudele. Pe drum spre biserică văzusem deja fluviul de procesiuni de pe toate uliţele. Au fost multe familii care au pierdut atunci pe cineva... Pentru mine a fost foarte greu să le spun oamenilor ceva în acele momente. Mi-a venit ideea să le vorbesc despre suferinţa mai mare a unui nevinovat, Isus.".., a spus PS Petru Gherghel, care a oficiat înmormântarea acum 30 de ani. Cei patru ortodocşi decedaţi au fost înmormântaţi separat la Orbeni.

Satul Faraoani fusese împresurat cu securişti în civil, de teamă să nu izbucnească vreo revoltă. În zilele precedente înmormântării au adus în sat zahăr şi ulei. Evident, în ziarele vremii nu s-a scris nimic. Erau notate accidentele din Occident, tinerii care mureau din cauza alcoolului sau drogurilor din SUA. La noi era totul bine. Nu trebuia să transpară ideea că oamenii sufereau de foame şi, în căutarea de lucru, munceau până şi copii.

La comemorarea de acum zece ani, ca şi la comemorarea de anul acesta, printre participanţi a fost şi Augustin Bărbuţ, preot carmelit, supravieţuitor al accidentului. Avea 15 ani când s-a întâmplat tragedia. La finalul Liturghiei a mulţumit lui Dumnezeu pentru că i-a dat şansa de a rămâne în viaţă şi pentru că l-a chemat să devină preot şi să le vorbească oamenilor despre adevărata viaţă care se găseşte în Cristos.

De ce se pune accentul pe a nu uita cele întâmplate? m-am întrebat. De ce e nevoie ca oamenii să mai răscolească amintirile dureroase?

Este mai întâi un motiv care vine din credinţă. Trebuie să ne amintim de cei dragi care au plecat înaintea noastră. Cu puţin timp înainte de a trece la Domnul, Monica i-a cerut fiului său Augustin să-şi amintească de ea la altarul Domnului. Oamenii îşi vor aminti de rudele şi de cunoscuţii lor la altarului Domnului în cadrul unei sfinte Liturghii. În plus, în lumina lecturilor din Cartea Sfântă şi a cuvântului de învăţătură al episcopului, cei prezenţi vor avea ocazia să reflecteze din nou la faptul că Dumnezeu are un plan al său, pe care noi nu îl înţelegem de fiecare dată, că viaţa noastră e în mâinile lui şi că are importanţă cum o trăim.

În al doilea rând, comemorarea ajută la a ţine conştiinţa trează cu privire la o epocă apusă, sperăm, pentru totdeauna. Pentru a înţelege momentele prin care au trecut semenii noştri, aceia care au trăit în acele timpuri tulburi şi de mizerie, trebuie să ne amintim măcar din când în când de asemenea evenimente.

Conform mărturiei supravieţuitorilor, majoritatea celor care erau în maşină au murit rugându-se. La 30 de ani au fost amintiţi în rugăciune cei care azi în majoritate ar fi avut în jurul a 45 de ani. Dumnezeu să le facă parte cu drepţii din ceruri.

Pr. Cornel Cadar

* * *

Lista cu victimele accidentului de pe Valea Uzului (21 august 1988)

• Faraoani
  1. Andrei Angelica
  2. Andrei Margareta
  3. Antal Ion
  4. Antal Margareta
  5. Antal Mihai
  6. Bortoş Maria
  7. Cancel Maria
  8. Cancel Marin
  9. Ciceu Ciprian
  10. Farcaş Antonina
  11. Farcaş Carol
  12. Farcaş Varvara
  13. Frâncu Ion
  14. Iştoc Eronim
  15. Patraşc Cristian
  16. Patraşcu Adrian
  17. Roca Cornelia
  18. Roca Varvara
  19. Sabău Cristian
• Valea Mare
  1. Duma Daniel
  2. Ghiurca Verona
  3. Patraşcu Luţa
  4. Farcaş Hulubaru Magda
• Orbeni
  • 4 persoane

* * *

Mărturia unui supravieţuitor

Pentru mine personal, care am concelebrat la aceasta Liturghie, a fost un moment foarte emoţionant să văd în faţa mea părinţii, rudele şi cunoscuţii celor implicaţi în acel tragic accident. Evocând numele celor decedaţi, îmi aminteam de fiecare în parte, de chipul lor, de personalitatea lor şi de călătoria noastră către acel loc de muncă la care nu am mai ajuns.

Era ceva normal în acei ani ca în timpul vacanţelor să dăm o măna de ajutor bugetului familial şi să ne căutăm de muncă. Şi erau mai multe echipe care plecau în judeţele Harghita sau Covasna la strâns de cartofi, pentru că se plătea mai bine şi beneficiam de cartofi pentru iarnă.

În ziua de 20 august 1988 s-a zvonit că urma să vină o maşină care să-i transporte pe oameni la locul de muncă. Zvonul s-a răspândit repede şi toţi cei 60 eram gata de plecare în ziua de duminică, 21 august 1988, în jurul orei 15.00, de pe strada Moghioruş. Eram mulţi adolescenţi, tineri şi persoane mai în vârstă. Toţi plini de viaţă şi cu bucuria de a trăi şi de a realiza ceva bun, util familiei. Nu era un autobuz, ci era un camion care încă mai avea pe podea resturi de paie cărate în zilele dinainte, dar cu câteva bănci prinse de podea şi transformat în mijloc de transport persoane, iar în remorcă erau bagajele noastre. Am urcat câţi am încăput, urmând ca ceilalţi să meargă cu trenul. Plecam toţi bucuroşi că ieşim din sat şi mai vedem lumea.

Pe drum, se glumea, se rădea, persoanele mai în vârstă spuneau rozariul, totul părea normal, până când am ajuns la Valea Uzului. După ce am trecut de tabăra Valea Uzului, intrând în pădure, din sens opus veneau două maşini marca Dacia, una galbenă şi una neagră, cu cea neagră s-a întâlnit chiar pe pod şi camionul în care eram noi a tras prea pe dreapta, iar după pod, drumul fiind mai îngust şi având o treaptă, cum a trecut cu roţile din spate, a derapat şi cu greutatea maşini s-a răsturnat în apă cu roţile în sus. Remorca maşini s-a agăţat de pod şi apoi a intrat în maşină. Era în jurul ore 19.15.

Erau doar ţipete şi urlete de sub maşină. În timpul răsturnării, o parte dintre noi, cei care erau în partea stângă a maşinii, au fost aruncaţi afară, pe alţi aruncaţi i-a prins din nou sub maşină. Eu eram în partea dreaptă, pe a doua bancă din faţă. Am rămas sub maşină puţin lovit şi, după ce au deschis oblonul din balamale, m-au scos afară, eram ud de motorina care curgea din rezervor. Persoanele din acea Dacie galbenă s-au oprit şi s-au întors şi ne-au fost de mare ajutor, chiar dacă nici până azi nu ştiu cine au fost şi ţin să le mulţumesc şi aş dori să îi cunosc ca să le mulţumesc personal pentru ajutorul acordat.

Cei răniţi au fost întinşi pe cealaltă parte a drumului şi înveliţi cu păturile noastre, căci fiecare avea cu el şi pătură. De la apropiata tabără au venit în ajutor medici şi câţiva elevi mai mari care ne-au ajutat să mergem la tabără, lăsând în urmă gemetele acelora care nu puteau fi scoşi. De la tabără, noaptea târziu, cei care eram mai bine am fost duşi cu o maşină la spitalul din Moineşti. Aici toată noaptea, din jumătate în jumătate de oră, persoane civile ne trezeau şi ne puneau să povestim cum a fost.

În dimineaţă următoare a venit pr. Ioan Purcaru cu sfintele taine, luând numele celor din spital şi transmiţând părintelui Ştefan Vacaru. Cei care au putut fi externaţi au fost duşi la morga din Bacău pentru a-i recunoaşte pe cei decedaţi, iar de acolo acasă.

În sat era mare jale, toată lumea era îndurerată. În toate părţile satului era un defunct, rude sau vecini şi tot satul era în doliu.

La 25 august a avut loc înmormântarea celor 23 de persoane din Faraoani şi Valea Mare, celebrare prezidată de Monseniorul Petru Gherghel care ne-a adresat cuvinte de încurajare şi îmbărbătare. La sfânta Liturghie au luat parte mulţi preoţi şi foarte multă lume din toate părţile. Printre mulţime din păcate şi multă Securitate, pentru că se temeau de vreo mişcare în masă, dar lumea era închisă în durere şi suferinţă.

Despre acest accident nu s-a scris şi nu s-a spus nimic prin mijloacele mass-media ale acelei perioade, totul a fost ţinut ascuns, dar în memoria comunităţii acest eveniment nu poate fi şters şi aceste persoane care şi-au pierdut viaţa în acest accident nu pot fi uitate niciodată.

Pr. Augustin Bărbuţ, OCarm.

* * *

Mai jos puteţi urmări două reportaje realizate în anul 2008 despre accidentul de pe Valea Uzului, realizate de Cătălin Cojocaru pentru 1TV Bacău.

Reportajul difuzat la 21 octombrie 2008