Cred că este bine să aveţi în vedere, cei care vă apropiaţi de căsătorie, şi un alt aspect. Se vede că peste toate şi dincolo de toate este dragostea. Dragostea care nu se opreşte la înfăţişarea cuiva. Se sărăceşte foarte mult căsătoria, convieţuirea în căsătorie, relaţia care se creează în căsătorie, atunci când are o însemnătate specială înfăţişarea exterioară a omului. Mă gândesc că nu am luat niciodată seama la mama noastră dacă arată aşa sau altfel. Mai presus de orice este mama noastră. Asta ne este de ajuns. Ceea ce ne leagă de mama este dragostea ei, sinceritatea, autenticitatea, dragostea pe care o manifestă ca jertfă. Nu are nicio însemnătate înfăţişarea mamei sau ce înălţime are şi aşa mai departe. Poate să fie ceva, dar nu sunt importante. Când ne oprim la acestea, rrebuie să fiţi de acord cu mine, sărăcim foarte mult legătura cu mama. Această legătură provine din altă realitate, dincolo de ceea ce se vede. Acelaşi lucru simte cineva şi faţă de tatăl sau bunicul sau bunica sa.
Am citit într-o carte despre un mit pe care îl au indienii. Este un mit, desigur, dar are însemnătatea lui. O mamă, care îmbătrânind avea părul alb, avea riduri şi faţa ei se urâţise, nu se simţea confortabil în casă cu copiii ei şi a mers la un râu făcător de minuni. Cine intra în râul acela ieşea întinerit. A mers deci la râu, a intrat în râu şi s-a întors bucuroasă acasă pentru că i se schimbase înfăţişarea. Copiii ei, însă, nu au primit-o. Au zis că nu vor o mamă care să arate asa, care să fie tânără sau frumoasă, ci că o vor pe mama lor.
Consider că acest aspect nu numai că se poate aplica şi la căsătorie, ci mai ales acolo! Când vei găsi un om pe care să-l iubeşti si care să te iubească cu adevărat, s-a rezolvat totul. Toate celelalte, chiar şi defectele omului respectiv, dacă îl iubeşti, i le treci cu vederea. In căsătorie, aşa cum am spus duminica trecută, există preţuire, admiraţie, dragoste de o înaltă calitate. Când preţuieşti un om, îl admiri, îl iubeşti, dragostea aceasta nu se opreşte la aspecte secundare. Mai mult, chiar, toate celelalte, afundate în dragoste, ies de acolo altfel. Dacă însă băiatul sau fata se concentrează numai asupra lucrurilor exterioare şi se îndreaptă spre căsătorie numai datorită aspectelor şi datelor exterioare, căsătoria lor va fi foarte săracă. Le spun şi din puţina experienţă pe care o am.
Vezi, câteodată, o pereche în care soţul arată foarte bine şi soţia este încă si mai frumoasă. Dacă te uiţi mai bine, simţi un îngheţ, o răceală pe care nimic nu o poate topi. Poţi vedea, însă, o pereche care să nu arate la fel de bine pe dinafară, dar există între ei acel ceva care îi face fericiţi. Şi între ei, şi în faţa lui Dumnezeu sunt fericiţi.
O, suflete, cunoaşte-ţi valoarea ta!
Ceea ce vă spun acum nu sunt lucruri studiate şi prezentate intr-un fel anume. Sunt realităţi. Dumnezeu a pus în om ceva mai mult decât ce se vede. Şi dacă descoperi acel ceva întâi de toate tu însuţi, atunci se schimbă lucrurile. Mai ales dacă acel ceva este scăldat de lumina lui Hristos si de harul lui Hristos şi dacă îl descoperă şi celălalt, adică viitorul soţ.
Să-mi îngăduiţi să spun că fiecare dintre noi are un ceva. Şi are acel ceva intr-un fel în care nu-l mai are nimeni altcineva. Fiecare dintre noi avem câte ceva special şi acel ceva este făcut intr-un fel anume, încât de-ar căuta cineva în toată lumea, nu ar mai găsi la altcineva. Dumnezeu a făcut pe oameni în aşa fel încât nu seamănă unul cu celălalt, nu numai pe dinafară, dar şi pe dinăuntru. In plus, însă, toţi oamenii pot fi ai lui Hristos şi prin inimile tuturor poate să strălucească Hristos, să pulseze Hristos, să iubească Hristos.
Să trecem la alt aspect. Asceţii, pustnicii care trăiau în pustie, vedeau tot harul de care dispune omul căzut, acest împărat căzut. Vedeau harul unul în celălalt, dar şi fiecare în sine însuşi. Vedeau harul pentru că erau în Hristos. In afara lui Hristos, omul este gol de harul lui Dumnezeu. Ei ziceau: „O, suflete, cunoaşte-ţi valoarea ta!”
Cunoaşte valoarea pe care o ai, vezi valoarea pe care o ai! Este acel ceva care este comoara fiecăruia şi ferice de cel care o găseşte în Hristos Iisus şi o vede scăldată de lumina Lui. Ingăduiţi-mi să spun din nou că toate celelalte sunt sărăcăcioase, cele exterioare, la care se opresc astăzi oamenii. Când omul are lumina înăuntru, atunci această lumină se revărsă şi in afară, evident prin intermediul trupului, lucru pe care îl văd şi ceilalţi.
Mi-aduc aminte de un tânăr care era - mă iertaţi că spun - foarte urât. Dar avea un zâmbet de copil pe care nu l-am mai văzut niciodată la altcineva. Aceea era bogăţia lui. înainte de a zâmbi, era respingător. De îndată ce zâmbea, devenea altcineva. Mi-a făcut o impresie deosebită acest lucru şi mi-am spus înlăuntrul meu: „Ce pare a fi acest copil şi ce este de fapt!” Dacă te opreşti la prima impresie, la ceea ce se vede în afară, îl nedreptăţeşti.
Arhim. Simeon Kraiopoulos
Despre patimi si rugaciunea mintii, Editura Bizantina
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius