cultură şi spiritualitate
În serile de joi, 15 și vineri, 16 martie 2018, de la ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu", condusă de dirijorul rus Valentin Urypin, va avea în program Variațiunile cinematografice, de Dumitru Capoianu, Concertul nr. 2, op. 21, în fa minor, pentru pian și orchestră de Frédéric Chopin și Simfonia nr. 2, op. 73, în re major de Johannes Brahms. Solistă va fi pianista Dana Borșan, pentru care concertul va avea o semnificație deosebită: în luna februarie a anului 1979, cu această partitură, pianista a urcat pentru prima oară pe scena Ateneul Român.
"Maestrul Ion Voicu mi-a acordat șansa de a debuta alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii "George Enescu" pe scena Ateneului Român, cu Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră, op. 21, în fa minor de Frédéric Chopin, când eram încă studentă. Acest lucru nu-l voi uita niciodată, a fost momentul care a marcat afirmarea mea în viața de concert din București și din țară. Muzica lui Chopin se află mereu și pretutindeni în topul preferințelor publicului, datorită melodicității unice, încărcăturii și sensibilității inconfundabile. Cantilena sa melancolică și nostalgică merge direct la suflet, alături de izbucnirile ardente tipice "revoluționarului" polonez. Chopin presupune o calitate a sunetului de 24 de carate, o mare suplețe a frazării și a pianisticii. Sala mare a Ateneului Român este, cu adevărat, una dintre cele mai frumoase și mai apreciate săli de concert din lume, este somptuoasă, într-un cadru elegant și are o acustică foarte bună. Ocazia de a concerta pe aceasta scenă este o bucurie și o responsabilitate", ne-a mărturisit pianista Dana Borșan.
Joi 15 și Vineri, 16 martie, ora 19, Ateneul Român
Orchestra simfonică a Filarmonicii "George Enescu"
Dirijor: Valentin Uryupin
Solistă: Dana Borşan
Program:
Biletele se pot procura de la Casa de Bilete a Ateneului Român.
Program: Marti - Vineri 12:00 - 19:00
Telefon: 021.315.68.75
Pentru rezervari accesati site-ul www.fge.org.ro
Interpretă cu o putere de expresie deosebită, artistă de o desăvârşită muzicalitate, Dana Borşan şi-a câştigat un loc binemeritat în elita pianisticii româneşti. Născută la Cluj, licenţiată a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti şi beneficiară a unei burse a Comunităţii Europene, la Hochschule der Künste din Berlin, Dana Borșan a fost discipolă a maeştrilor Gabriel Amiraş şi Georg Sava. În străinătate, a urmat cursuri de măiestrie cu Hans Leygraf, la Mozarteum- Salzburg, şi Helene Boschi, la Weimar.
Un moment decisiv în cariera sa l-a constituit dobândirea Premiului II şi a Medaliei de argint la una dintre cele mai importante competiţii internaţionale, Concursul "Robert Schumann" de la Zwickau. Interpretarea aleasă, controlul emoţional, construcţia arhitecturală au fost câteva dintre calităţile ce i-au adus aceast premiu, la vârsta de 19 ani, propulsând-o în viaţa de concert internaţională. Ulterior a revenit ca invitată în Festivalul Internațional "Robert Schumann" de la Zwickau.
Dana Borșan are peste 900 de apariții în concerte și recitaluri pe scene de prestigiu din Berlin, Dresda, Stuttgart, Essen, Paris, Bruxelles, Varsovia, Viena, Sydney, Budapesta, Oslo, Hong-Kong, Bologna, Assisi, Aberdeen, Cork etc. Cea mai consecventă şi susţinută prezenţă concertistică a artistei se înscrie în spaţiul german. Repertoriul pianistei include peste 50 de concerte pentru pian și orchestră, precum şi programe consistente de recital şi de muzică de cameră. Dana Borşan a încheiat în anul 2006 un proiect deosebit - Integrala Concertelor pentru pian şi orchestră de W.A. Mozart, eveniment în premieră în viaţa muzicală românească, concretizat în concerte susţinute alături de Orchestra de Cameră Radio şi o serie de 8 CD-uri editate de "Casa Radio". Discografia pianistei se completează cu cinci CD -uri produse de casele germane de discuri KU Classics și Eterna, și un disc la Electrecord.
În paralel cu activitatea artistică, Dana Borşan susţine şi o activitate didactică remarcabilă. Este profesor universitar doctor la Universitatea Națională de Muzică București unde, din 1990, conduce o clasă de pian. Studenţii săi au obținut numeroase premii la concursuri naţionale şi internaţionale și s-au afirmat în viața de concert din România și din străintătate: Toma Popovici, Rebeca Omordia, Csiki Boldizsar, Maria Selena Pop, Amalia Bonciocat, Silvia Ciorbaru, Daniel Dascălu, Alexandra Costin, Cătălin Dima… A susținut cursuri de măiestrei la universitățile din Viena, Paris, Weimar, Stuttgart, Nurenberg, Cork, Oslo, Wuppertal, Catania. A fost membru în juriile concursurilor internaționale de la București ("Enescu"), Oslo ("Edward Grieg") Hong Kong, Guerande / Franța.
Dana Borşan este, din anul 2000, solist concertist al Orchestrelor si Corurilor Radio. Artista a fost distinsă cu premiile Uniunii Criticilor muzicali (1991şi 2006) şi al revistei "Actualitatea muzicală"(1998),cu Ordinul "Meritul Cultural" în grad de cavaler (2011) și Ordinul "Meritul pentru învățământ" (2004) acordate de Președinția României.
Valentin Uryupin, absolvent al Conservatorului din Moscova, s-a afirmat ca unul dintre cei mai versatili tineri muzicieni ai generației sale. Laureat al concursurilor internaționale de clarinet de la Geneva, München - ARD, Beijing, Pretoria și Ghent, Valentin Uryupin este și un apreciat dirijor, afirmat atât în domeniul operei cât și în repertoriul simfonic. După ce a câştigat Premiului III în cadrul prestigioasei competiţii internaţionale de dirijat "Gustav Mahler", în 2017, a câștigat Concursul Internaţional de Dirijat "Sir Georg Solti" de la Frankfurt. A fost invitat să dirijeze la Teatro Real din Madrid, RTE Symphony Orchestra din Dublin, la Ostrava Philharmonic în Republica Cehă, precum și la importante instituții din Rusia, Ucraina, Belarus și Kazahstan. În 2015 a asigurat acompaniamentul secțiunii vioară din cadrul Concursului Internațional "Ceaikovski" de la Moscova. Este dirijor permanent al Teatrului de Operă și Balet din Perm și al orchestrei MusicAeterna. Este de asemenea dirijor invitat permanent al Operei din Novosibirsk, al Orchestrei Simfonice de Stat "New Russia" și al Orchestrei Radio din Minsk (Belarus). În 2015 a devenit dirijor principal al Orchestrei Simfonice din Rostov. Valentin Uryupin este fondator al Orchestrei de cameră "Arpeggione" din Moscova, cu care a efectuat numeroase turnee în Asia și a concertat în Sala Mare a Conservatorului "Ceaikovski" din Moscova. A colaborat cu Valery Gergiev, Anne-Sophie Mutter, fiind și asistentul lui Vladimir Jurowski.
Numar de steaguri: 273
Record vizitatori: 8,782 (3.04.2011)
16,676 (3.04.2011)
Steaguri lipsa: 33
1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)
1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)
1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)
2 state au peste 20,000 clickuri (Italia, Germania)
4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, Ungaria, Spania,, Marea Britanie,)
6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia, Canada, )
10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia, Australia, Irlanda, Israel, Grecia, Elvetia , Brazilia, Suedia, Austria)
50 state au peste 100 clickuri
20 state au un click
1.EDITURA HOFFMAN
https://www.editurahoffman.ro/
2. EDITURA ISTROS
https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/
3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI
https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1
4.ANTICARIAT UNU
https://www.anticariat-unu.ro/wishlist
5. PRINTRE CARTI
6. ANTICARIAT ALBERT
7. ANTICARIAT ODIN
8. TARGUL CARTII
9. ANTICARIAT PLUS
10. LIBRĂRIILE:NET
https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452
https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top
14. ANTICARIAT NOU
https://anticariatnou.wordpress.com/
15.OKAZII
https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150
16. ANTIKVARIUM.RO
17.ANTIKVARIUS.RO
18. ANTICARIAT URSU
https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home
19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS
20. EDITURA SPANDUGINO
21. FILATELIE
22 MAX
http://romanianstampnews.blogspot.com
23.LIBREX
https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom
24. LIBMAG
https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/
https://www.libris.ro/account/myWishlist
http://magiamuntelui.blogspot.com
27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/
28.RADIO ARHIVE
https://www.facebook.com/RadioArhive/
29.IDEEA EUROPEANĂ
https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/
30. SA NU UITAM
31. CERTITUDINEA
32. F.N.S.A
https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html
Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ
1. Radu Sorescu - Petre Tutea. Viata si opera
2. Zaharia Stancu - Jocul cu moartea
3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi
4. Ioan Slavici - Inchisorile mele
5. Gib Mihaescu - Donna Alba
6. Liviu Rebreanu - Ion
7. Cella Serghi - Pinza de paianjen
8. Zaharia Stancu - Descult
9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte
10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani
11. George Calinescu Cartea nuntii
12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…
Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.
© 2024 Created by altmarius. Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius