Recomandarea bibliotecarului. Alexandru Vlad și Radu Țuculescu

[altmarius]

Publicat in: 16 Feb 2018

http://radiocluj.ro/2018/02/16/ce-mai-citim-recomandarea-biblioteca...

Alexandru Vlad

Pentru cei mai mulți dintre noi, literatura română se termină cu ce am învățat și citit în liceu, cu lista obligatorie pentru BAC, la care se mai adaugă uneori, dar numai uneori, și ceva lecturi suplimentare.
Totuși, dorința de a ne cufunda într-o poveste spusă de un scriitor contemporan ne determină câteodată să citim și ce se mai publică astăzi.

Romanul lui Radu Țuculescu, Mierla neagră, este o variație pe o temă dezvoltată de mai multă vreme la autor, aceea a talentului risipit, a talentului de muzician, cu ajutorul personajului principal Anghel Radu, clarinetist al cărui destin este întrerupt la 17 ani, acuzat de o crimă comisă în internatul liceului de muzică. Urmează anii de închisoare, momentul 1989, încercarea de a-și regăsi un loc în această lume, în fine, în paginile ultime ale romanului, voința personajului de a-și asambla din nou clarinetul.
Este biografia unui muzician al cărui destin este cuprins de ratare încă înainte de a-și începe cariera, pentru care se pregătea intens; un nefericit accident– inelucidabil.

Protagonisul romanului, studiază clarinetul la Liceul de muzică din Marele Oraş. Surprinzător însă, lumea internatului, fascinant univers în miniatură, ascunde nu doar chicoteli şi farse camaradereşti, ci şi o crimă oribilă, pentru comiterea căreia el este învinovăţit pe nedrept şi condamnat la închisoare. Experienţa carcerală îi schimbă fundamental viaţa, privându-l de o carieră muzicală de excepţie şi aruncîndu-l într-un vîrtej de drame şi întâmplări cu final neaşteptat.
Este o poveste vie, pasionantă despre imprevizibilul şi frumuseţea vieţii, nu doar un roman captivant, ci mai ales o carte despre simţuri. Cinematografică şi ingenios construită, alcătuită din sunete şi imagini, din mirosuri şi culori, zugrăveşte o lume aparent banală, pe care bucuria estetică o transformă în spectacol.
Vinovatul moral al crimei care îi schimbă viața lui Anghel este pedagogul Prada, o sinteză a cinismului și a indolenței, personajul cheie din acea şcoală de muzică. El era inginerul de suflete, care le transmite elevilor prima lecţie de viaţă. Ea nu există în regulamentul şcolar, există doar în propria persoană. Aşa se face că într-o societate în care omul nu contează, justiţia funcţionează pe nişte principii paralele cu ceea ce gândim noi că ar trebui să fie. Aşa că personajul cărţii ajunge să fie condamnat, fără să ştie de ce.
Dacă personajul principal nu ar fi avut această uşă, care e arta, ar fi înnebunit la Gherla. Un om normal şi-ar fi pierdut ritmul, să ştie că e închis pentru ceva ce nu a făcut. Un artist nu. Pentru el lumea are alt sens. Descoperă că arta poate să existe nu doar pentru el.

Radu Țuculescu

Romanul lui Țuculescu insistă pe o simbolistică a muzicii și a abisului, aduce câteva personaje puternice, acțiune și o carte admirabil construită, totul constituind o identitate a romancierului.
Proza lui, ajunsă la deplinătatea maturităţii, este remarcabilă prin combinaţia dintre intriga alertă, bine strunită şi atent pusă în scenă, şi o poezie care cuprinde totul, de la atmosferă până la numele personajelor şi dialogurile acestora.

Optzeciştii au fost o generaţie interesantă prin felul în care au mixat temele citadine şi rurale în cărţile lor, ei au avut ocazia să vadă şi să simtă pe propria piele dramele, crizele de identitate produse de transmutările de la sat la oraş şi invers.

Prozator ardelean optzecist, Alexandru Vlad, a cărui scriitură cizelată și poetică, făcea figură aparte încă din anii ’80, îşi urmează temele sale şi după ’90, în noul context socio-politic.
În Ploile amare, evenimentele se petrec într-un sat transilvan, în anii ’70, în vremea inundaţiilor care au devastat Ardealul. Într-o perioadă în care totul pare pus între paranteze, existenţa cu gesturile sale cotidiene, timpul, relaţiile dintre oameni, în care totul e încetinit, scos din făgaşul obişnuit de ploile care nu se mai opresc, în sat se descoperă o crimă veche de douăzeci de ani, înfăptuită în anii ’50, în primul şi violentul deceniu al instaurării comunismului în România.
O fată de o frumuseţe ieşită din comun, Anca, fata Floricăi, care îi obsedase pe toţi bărbaţii din sat şi care dispăruse odată cu moartea activistului de partid venit să se ocupe de colectivizarea satului, e descoperită moartă. Odată cu această descoperire, o serie de alte relaţii ambigue dintre personajele cărţii se limpezesc – cu deosebire povestea lui Alexandru, şeful comunităţii locale, preşedintele de colectiv.
Alexandru Vlad urmăreşte cu mână de maestru toate aceste mişcări interioare ale personajelor – fiindcă abundenţa apelor forţează recluziunea, în casă şi în propriul interior –, propunând o galerie de personaje greu de uitat, unite prin fire narative multiple, într-un du-te-vino între trecut şi prezent.
Satul, fiind aşezat la capăt de şosea, în urma unui şir de ploi fără de sfârşit, a fost izolat. La momentul când apele au închis satul, din localitate lipseau mai multe persoane, profesori navetişti, chiar şi preotul care fusese plecat la o adunare episcopală.
Acum satul aparţine de o comună în care preşedinte este Alexandru Rogozan, fiu al satului. El a făurit viitorul localităţii. După reîmpărţirea administrativă a ţării, tot el a rămas şef. Acum se luptă cu apele. Apele astea par că vor să comunice că în localitate, de fapt, nu s-a schimbat nimic. Doar preotul lipseşte. A rămas însă „de veghe” pastorul penticostal, Ilie Papuc. Fratele său, Zaharie, beţivul satului, care trăieşte numai din furt, folosindu-se de căruţa şi caii comunali pe care preşedintele Rogozan îi lasă la”dispoziţia” lui.
Pe aici s-au perindat şi alte persoane ciudate. Ca să umbli pe uliţele satului pline de apă şi noroi îţi trebuie curaj. Unii mai umblă, ca Pompiliu, cadru didactic, redactorul gazetei de perete unde a şi publicat, inspirat de intemperii, poezia „Ploile amare”. El locuieşte în gazdă chiar la şeful satului, care are femeie luată oarecum cu forţa, Marta, şi doi copii. Cum Rogozan Alexandru lipseşte cu nopţile de acasă, Pompiliu nu doarme, iar Marta îl iniţiază în ale amorului sătesc. Mai mişcă personaje foarte bine conturate: Toma Buric, paznicul satului şi, mai ales, brigadierul de la ferma de găini, Gabriel Brodea, fost preot, fost deţinut politic, ajuns aici din întâmplare, acceptând să facă orice muncă, numai ca să supravieţuiască şi să fie lăsat în pace. Cartea lui Alexandru Vlad e un roman al disperării şi degradării umane, un roman al ruginirii sufleteşti.
Nu vă trebuie decât ceva mai multă răbdare şi mai mult răgaz pentru a gusta frumuseţea inegalabilă a acestui roman, cu o temă veche, a „obsedantului deceniu”, tratată adesea de prozatorii anilor ’70, un roman masiv, de anvergură, bogat în registre stilistice, descripţii, personaje şi subtilităţi de analiză, o carte lentă şi copleşitoare precum viaţa însăşi cuprinsă între paginile ei.

Cărțile le puteți găsi la Biblioteca Județeană, atât la Sediul Central, la Secția de Împrumut pentru Adulți și Artă, cât și la filialele noastre de cartier.

 

Rodica Uifălean, Biblioteca Județeană ”Octavian Goga” Cluj