Biografia zilei: Stefan Luchian (IV)

[altmariusart]

Cronologie

Viața

Anemone [1911 - 1913]

• 1868—Ștefan Luchian s-a născut pe data de 1 februarie 1868 în Ștefănești, în județul Botoșani în familia maiorului moldovean Dimitrie Luchian (prieten cu Alexandru Ioan Cuza) și al Elenei Chiriacescu de origine muntenească. Ștefan a mai avut un frate Anibal, mai mic cu doi ani;^[139][140]
• 1873—Ștefan se mută cu familia în București pe strada Popa Soare nr.15;^[7][140]
• 1875 - 1879—urmează cursurile școlii primare din Tabaci;^[140]
• 1877—pe data de 26 noiembrie moare tatăl său Dimitrie;^[140]
• 1880 - 1883—face liceul la Liceul Sfântul Sava din București;^[139][140]
• 1885—Refuză să urmeze o carieră militară și se înscrie la cursurile Școlii de belle-arte din București avându-i ca profesori pe Theodor Aman și Gheorghe Tattarescu. Urmează în paralel cursuri de flaut la Conservatorul din București.^[140]
• 1889—Obține medalia de bronz cu două lucrări Cap de expresie și Studiu după natură, astăzi dispărute. Odată cu venirea toamnei pleacă la München și urmează timp de un an cursurile Academiei de Arte Frumoase din München ca bursier. Are ca profesori pe Kaspar Herterich și Ludwig Herterich. Aici, pictează copii după mari maeștri ca Rembrandt și Correggio.^{[7][139][140]}
• 1890—Revine în țară și participă la prima expoziție a Societății Cercul artistic cu patru lucrări.^[139][140]
• 1891—la începutul anului pleacă la Paris la Academia Julian la clasa profesorului William-Adolphe Bouguereau și frecventează expoziții și muzee, urmărind astfel îndeaproape viața artistică din Franța.^{[140][141][141]}
• 1892—Luchian se întoarce-n România din cauza decesului mamei sale.^{[140][141][142]}
• 1893—Luchian se instalează la noua sa adresă din strada Aristide Briand unde-și amenajează un atelier. În toamna lui 1893 participă la expoziția Societății Cercul artistic cu patru lucrări.^[141][142]
• 1894—participă la Expoziția artiștilor în viață făcând parte din juriu cu lucrarea Ultima cursă de toamnă (premiată cu o medalie), lucrare în care se poate vedea influența pe care Edgar Degas a avut-o în acea perioadă. În luna noiembrie expune din nou la Cercul artistic zece lucrări. În același an participă la concursul pentru ocuparea postului catedrei de pictură de la Școala de belle arte din Iași. Cu această ocazie protestează împotriva nepotismului practicat de către comisie și se retrage din concurs.^[141][142]
• 1895—împreună cu Titus Alexandrescu organizează o expoziție la atelierul său. Este ales vicepreședinte al Societății Cercul artistic și pictează portretul Safta florăreasa. Participă la expozițiile Cercului artistic și la Expoziția artiștilor în viață.^[141][142]
• 1896—împreună cu pictorul Constantin Artachino, Alexandru Bogdan-Pitești și Nicolae Vermont organizează o expoziție ce s-a vrut a fi un manifest împotriva abuzurilor în organizarea Salonului oficial. Astfel, Luchian împreună cu alți colegi de breaslă înființează Expoziția artiștilor independenți manifestând pentru o artă liberă. La inaugurare participă și Nicolae Grigorescu.^[141][142]
• 1897—are dificultăți financiare și ca urmare se mută în strada Popa Tatu după care în strada Știrbei Voda. Împreună cu Constantin Artachino pictează biserica din Tulcea. În acest an participă la organizarea Societății artistice Ileana.^[141][142]
• 1898 -- împreună cu Constantin Artachino și Constantin Pascali^[7] pictează Catedrala ortodoxă din Alexandria. Participă la expoziția societății Ileana cu 21 de tablouri.^[141][142]
• 1899 -- expune la Expoziția artiștilor în viață și deschide o expoziție personală împreună cu Nicolae Vermont, cu care a fost coleg de școală.^{[7][141][142]}
• 1900 -- pleacă la Paris la Expoziția universală unde participă cu două pasteluri. Împreună cu același Artachino pictează biserica Brezoianu din București.^{[7][139][142]}
• 1901 -- expune 11 lucrări la Ateneul Român cu ocazia unei expoziții colective. Grav bolnav se mută pe strada Atelierului și se internează la Spitalul Pantelimon sub directa observare a neurologului Gheorghe Marinescu.^[7][139]
• 1902 -- fiind internat la spital participă cu 8 lucrări la prima expoziție a Societății Tinerimea artistică, din ai cărei membri fondatori, Luchian a făcut parte. Se împrietenește cu Virgil Cioflec pe care-l întâlnește la Govora. După Govora, merge la rude în Ialomița unde începe să picteze din nou.^[7][139]
• 1903 -- în Casa Assan expune 39 de tablouri într-o expoziție personală. În același an expune la Tinerimea artistică cu 13 lucrări. Locuiește în strada Povernei și pictează la Filipeștii de Pădure.^[7][139]
• 1904 -- participă cu 18 lucrări la expoziția Tinerimii Artistice și își petrece vacanța de vară la Techirghiol și în Bărăgan. Deschide o expoziție personală la Ateneu împreună cu desenatorul Nicolae Petrescu-Găină.^[7][139]
• 1905 -- Pictează tabloul manifest La împărțitul porumbului. Expune la Tinerimea Artistică și la Expoziția artiștilor în viață, participând cu 16 lucrări. Singurul cumpărător a fost Nicolae Grigorescu și plata pentru chiria sălii Ateneului a constat în cedarea prin compensație a tabloului Vechiul meu atelier care a ajuns ulterior la Pinacotecă. Trăiește în București într-o sărăcie cruntă și este evacuat din casă în casă pentru că nu-și poate plăti chiria. Desenul Mahalaua Dracului a rămas ca amintire a acestei perioade.^[7][139]
• 1906 -- Expune la Tinerimea Artistică 12 lucrări. În timpul verii este bolnav.^[7][139]
• 1907 -- cu ocazia expoziției Tinerimea artistică trimite 9 lucrări printre care se regăsește și tabloul intitulat Un zugrav. Execută o serie de lucrări inspirate din răscoalele țărănești folosind tehnici diverse de exprimare plastică și organizează o expoziție personală în luna decembrie la Ateneu împreună cu Oscar Späthe și Kimon Loghi. Aici expune pe Moș Nicolae Cobzarul, Cheful și Sălciile de la Câmpina. Locuiește în Grozăvești la Filantropia.^[139]
• 1908 -- expune Anemonele împreună cu alte 11 lucrări la Tinerimea artistică. Lucrările pe care le-a realizat în vara acestui an la Brebu, organizează în luna octombrie la Ateneu o expoziție personală. Printre lucrări se pot enumera Moara de la Poduri, Hahamul din Moinești, La Nămiezi și Pe dealul Hânganilor.^[7][139]
• 1909 -- trimite 11 pânze la expoziția Tinerimea artistică. Vara pictează la Moinești și se mută pe strada Romană nr. 76. Se retrage cu lucrările pe care le trimisese ca participant la Expoziția artiștilor în viață.^[7][139]
• 1910 -- participă cu 16 tablouri realizate la Brebu și Moinești la Expoziția tinerimii artistice. La Ateneu, organizează iarna o mare expoziție personală cu 84 de tablouri. Boala avansează.^[139]
• 1911 -- locuiește pe strada Ferari nr 28 și nu mai participă la nicio expoziție.^[7][139]
• 1912 -- locuiește în casa de pe strada Primăverii și expune trei tablouri cu flori la Tinerimea artistică. Începe să picteze tabloul Lăutul.^[7][139]
• 1913 -- la Tinerimea artistică trimite 6 lucrări. Participă la a XI-a expoziție internațională de la München.^[7][139]
• 1914 -- boala sa avansează. Participă cu trei tablouri cu flori la Tinerimea artistică. Împreună cu pictorul Nicolae Dărăscu, expune în luna februarie la Ateneu.^[7][139]
• 1915 -- trimite pentru ultima oară la Expoziția artiștilor în viață opt lucrări mai vechi. I se conferă Medalia cl. I. Paralizia îi cuprinde și mâinile.^[7][139]
• 1916 -- În noaptea de 27 spre 28 iunie, pictorul Ștefan Luchian se stinge din viață în casa sa de pe strada Primăverii, după o îndelungă suferință la vârsta de 48 de ani. Pe 30 iunie este înmormântat la Cimitirul Bellu.^[7][139]

Evenimente post-mortem[modificare | modificare sursă]

Caricatură realizată de Nicolae Petrescu-Găină în 1904, apărută în revista Furnica cu comentariul: Pictorul Lukian care în momentul de față a deschis o admirabilă expoziție la Ateneu, ceea ce dovedește că Frumosul poate fi foarte bine reprezentat printr-un urât.

• 1928 -- La expoziția jubiliară „Tinerimea artistică” i se consacră o sală.^[7]
• 1920 -- Expoziția grupării „Arta română”, pusă sub numele lui Luchian, prezintă și opere ale acestuia.^[7]
• 1923 -- Se deschide expoziția „Andreescu-Luchian”, a III-a expoziție de studiu organizată de Fundațiile Culturale "Principele Carol", sub îngrijirea prof. I.D. Stefănescu.^[7]
• 1924 -- Lucrări de Luchian sunt prezente la Bienala internațională de artă de la Veneția. Apare prima monografie consacrată pictorului, semnată de Virgil Coflec.^[7]
• 1925 -- La Muzeul Jeu de Paume din Paris se deschide „Expoziția de artă românească veche și modernă”, în care sunt prezente și opere de Luchian.^[7]
• 1926 -- La împlinirea a zece ani de la moarte, revista „Universul literar” îi consacră un număr special îngrijit de Nicolae Tonitza.^[7]
• 1927 -- Lucrările sale figurează în „Expoziția retrospectivă a artei plastice românești” de la Ateneul român și în Expoziția de artă românească organizată cu prilejul Congresului presei latine de la București.^[7]
• 1928 -- Expoziția jubiliară "Tinerimea artistică" , București.^[7]
• 1929 -- Expoziția internațională de la Barcelona.^[7]
• 1930 -- Virgil Cioflec donează colecția sa care cuprinde și opere de Luchian, luând astfel ființă Pinacoteca „Virgil Cioflec” din Cluj. Lucrări de Luchian figurează în "Expoziția de artă românească" de la Bruxelles, Haga, Amsterdam.^[7]
• 1932 -- Cu prilejul inaugurării Fundației „Ion I. Dalles” se organizează expoziția "Andreescu-Grigorescu-Luchian". Luchian este reprezentat prin mai multe lucrări de pictură și pastel.^[7]
• 1937 -- Figurează cu lucrări la Expoziția internațională de la Paris.^[7]
• 1939 -- Expoziția retrospectivă la Sala Dalles, organizată de Virgil Cioflec și Jean Alexandru Steriadi, sub auspiciile Academiei Române.^[7]
• 1946 -- Retrospectiva „Luchian” la sala Căminul Artei, cu prilejul împlinirii a 30 de ani de la moarte.^[7]
• 1948 -- Este desemnat membru post-mortem al Academiei Române.^[129]
• 1955 -- Expoziția retrospectivă „Luchian” la București.^[7]
• 1956 -- Lucrări de Luchian fac parte din expoziția „Tezaurul restituit”.^[7]
• 1957 -- Expoziția retrospectivă „Luchian” organizată de Muzeul Național de Artă al României.^[7]
• 1966 -- Cu prilejul împlinirii a 50 de ani de la moarte, Muzeul Național de Ară al României organizează expoziția „Florile în opera lui Ștefan Luchian”.^[7]
• 1968 -- Comemorare a centenarului nașterii lu Luchian prilej cu care Muzeul Național de Artă al României organizează expoziția „Peisajul și compoziția în aer liber în opera lui Luchian”, iar Muzeul Municipiului București deschide expoziția „Luchian înnoitorul”.^[7]
• 1989 -- La Ștefănești (Botoșani), locul nașterii artistului, se inaugurează o expoziție permanentă cu lucrările sale.^[7]

Controverse, neclarități și incertitudini[modificare | modificare sursă]

Acuzația de plagiat[modificare | modificare sursă]

Tudor Arghezi a menționat un proces intentat de Take Ionescu, prin 1915/1916, în care Luchian a fost acuzat de escrocherieși „plagiat admis de autor și în colaborare”. Acuzația s-a referit la tablourile pictate împreună cu colaboratori de-ai săi în ultimii ani ai vieții, după ce paralizia sa devenise aproape completă. În urma acuzațiilor, Luchian ar fi fost pus sub arest la domiciliu, procesul încheindu-se ca urmare a morții artistului.

„Între comparatori era un puternic om politic, pe cât de inteligent pe atât de crud în funestul lui egoism, și de aprig în lăcomia lui, generoasă cu lăutarii. El a născocit fabula plagiatului admis de autor și în colaborare, și a depus la Parchet o plângere de excrocherie împotriva pictorului Stefan Lukian. Ceva mai monstruos - s-a găsit un procuror, un tânăr procuror, care s-a transportat la locuința artistului, ca să-l aresteze, și care găsindu-l pus în fiare de Dumnezeu, s-a mărginit să-l declare arestat în pat... Fără această intervenție și ofensă a Justiției în ultimele zile de viață ale artistului, Lukian putea să mai trăiască un timp.^{[82]:pp.239-240}”

—Tudor Arghezi, Ștefan Luchian''

Neclarități privind starea materială precară[modificare | modificare sursă]

Luchian s-a născut într-una din familiile foarte bogate ale României. Bunicul său din partea mamei, Iamandi (zis și Mandache) Chiriacescu avea moșie mare în satul Poenaru-Bordea și agonisise o avere considerabilă pe care a lăsat-o copiilor.^[143]Aceiași avere a permis lui Iamandi I. Chiriacescu - fratele mamei și unchiul lui Luchian - să fie ales senator în Colegiul I, al marilor proprietari, în 1889 (la numai 31 de ani!), colegiu în care intrau doar cei mai bogați oameni ai Regatului României.^[144]

Dinspre partea tatălui, familia și-a permis să achiziționeze o casă în București (cea din strada Popa Soare)^[9] și să-l țină pe Ștefan la Paris aproape un an de zile,^[7] după care cu cei opt mii de lei care i-au revenit ca parte după lichidarea casei materne de pe Popa Soare, a plecat din nou la Paris în 1892. În ultimii ani ai secolului XIX a făcut nenumărate împrumuturi, ceea ce nu l-a împiedicat să cumpere o casă „la Șosea” (pe Kiseleff), unde s-a și mutat (casa i-a fost vândută ulterior în 1899). ^[11]

În 1912 Luchian a achiziționat o casă în Primăverii (azi, str. Mendeleev 29