Acest an a fost închinat de Biserica Ortodoxă Română celor care au zugrăvit frescele, icoanele și picturile ce împodobesc catedralele, mănăstirile și bisericile Patriarhiei Române, un reprezentant de seamă al acestor pictori fiind și Iosif Keber, un nume de mare rezonanță pentru pictura veacului al XX-lea, mai ales în cea de-a doua parte a acestuia.
Iosif Keber s-a născut la 30 iulie 1897 în oraşul Târgu Jiu. Provenea dintr-o familie care își avea obârșiile la Trier, în Flandra şi a emigrat în Transilvania în prima jumătate a veacului al XVIII-lea. Născut în ținuturile Gorjului, a fost sensibilizat, de timpuriu, de pitorescul acestor locuri, de munţi, poieni, flori și chipuri luminoase.
După ce a învățat la o școală particulară româno-germană și la Gimnaziul îTudor Vladimirescu”, avea să-și înceapă cariera de pictor. Era elev în anul al IV-lea la gimnaziu, când, la o expoziție organizată în Iași, a fost premiat cu medalia de aur pentru un tablou realizat în cărbune, ce reprezenta un cap de bătrân. Juriul a fost impresionat și a realizat că are în fața sa opera unui (viitor) artist.
Amintindu-și de o întâmplare petrecută în tinerețe, Iosif Keber spunea: În vara lui 1908, am început să pictez în culori de apă. Era o zi fierbinte de vară și m-am dus cu părinții la scaldă, la Jiu. Pe atuncea era așa de limpede, de puteai număra pietrele pe fundul apei. Am căutat un adăpost departe de ochii oamenilor. Am găsit o buturugă de salcie. Eu nu știam să înot. Nici părinții nu știau să înoate. Însă apa, tot lungul Târgu Jiului, este iute de mers. După aceasta, după buturugă, era și un hop de nu am mai dat de pământ. Era gata să mă înec. Norocul a fost că locul nu era mare și, luat de apă, imediat am atins pământul cu picioarele. Dar eu nu îmi mai dam seama că mă înec... De acasă, când plecasem, lăsasem un tablou început, în acuarele... Și parcă mă aflam la tabloul acela, continuând să lucrez mai departe. Unde era o lumină frumoasă. Era foarte frumos. Culorile...
A urmat Școala de Arte Frumoase din București, unde s-a specializat în pictură, artă decorativă și gravură. I-a avut profesori pe Frederic Storck, C. Demetrescu Mirea, Dimitrie Paciurea, Gabriel Popescu, Costin Petrescu și I.D. Ștefănescu.
A avut calificative foarte bune, chiar excepționale, fiind printre puținii reprezentanți ai ținutului Gorjului care au studiat artele frumoase în perioada respectivă în cadrul acestei şcoli de prestigiu.
Atras fiind, mai întâi, de tehnica peisajului și de îndemnurile cunoscutului profesor Frederic Storck, a început să realizeze și portrete. Urmărea originalitatea, realizând picturi, desene, acuarele și mai târziu pictură monumentală de o rară frumusețe. Talentul și strădania pe care le-a depus în acei ani l-au așezat între elevii de frunte ai vestitei Școli de Arte.
A obținut în perioada respectivă peste 20 de premii, între care și Distincția Academică Lecomte Du Nouy pentru pictură, în anul 1922.
În timpul vieții a realizat peste 500 de lucrări, multe dintre ele fiind prezentate în cele 50 de expoziții organizate în decursul celor peste 70 de ani de activitate.
Constantin Brâncuși, care l-a cunoscut personal pe Iosif Keber, la sfârșitul anilor â30, când sculptorul își definitiva lucrările la Ansamblul Calea Eroilor, l-a caracterizat a fi înnoitor al picturii monumentale românești, un Puvis de Chavannes al nostru.
Preocupat fiind de pictura bisericească, a devenit unul dintre marii cunoscători ai picturii în tehnică fresco. Se spune că puțini dintre pictorii mari știu secretul pregătirii frescei, iar acest lucru s-a întâmplat, în mod minunat, în cazul pictorului Iosif Keber, care a realizat mii de metri pătrați de pictură bisericească, începând cu anul 1923, la multe catedrale și biserici din țară și din străinătate, între ele aflându-se și catapeteasma bisericii de la Reprezentanța Patriarhiei Române din Ierusalim.
Prietenia pe care a avut-o cu apreciatul și cunoscutul pictor Costin Petrescu i-a influențat stilul. Iosif Keber avea să împrumute de la acesta un remarcabil simț al decorativului, al frumosului și al umbrelor.
Despre o amintire legată de maestrul Costin Petrescu, Iosif Keber spunea: Nu știu cât timp a trecut. Când a venit patriarhul, sunt mulți ani de atunci... Când s-a oficiat slujba bisericii fără pictură. Venind patriarhul, cel care a fost înaintea mea a luat inițiativa să picteze biserica. Eram angajat la Mitropolia din Sibiu să termin lucrarea acolo. Costin Petrescu, maestrul de... Îl știți pe Costin Petrescu? Cel mai mare pictor al nostru, decoratorul. A fost și la Școala de Arte frumoase. Pentru artele decorative, lui îi datorez toate cunoștințele mele. De vitrou, de cunoștințe de teatru. Am decorat sala de intrare de la Arhiepiscopie... N-am apucat să termin tabloul și acolo, a căzut bolnav, paralizat. Bătrân, s-a dus acasă, iar după două săptămâni și-a dat sfârșitul. Ar fi apelat la mine, dar eu eram angajat la Sibiu. Ca fost elev al lui... Și l-a ajutat elevul meu. Deci elevul elevului vine, Rudeanu.
În ultimul an, la Arte frumoase, a durat șapte ani, familia Rudeanu, din neamul lui Șuțu, a cerut un preparator pentru acest Rudeanu. Costin m-a numit pe mine. Să predau desenul. Doi ani de zile, el nu putea să meargă la școală și din cauza asta a și murit. Și avea ceva la șira spinării, că numai în corset a stat. Un element de valoare. A fost și la Paris. Deci, Rudeanu l-a ajutat să picteze fresca de la Ateneu. Și tot la el a apelat acuma, să ajute la fresca aceasta de la intrarea în Patriarhie. Nu știu, în sfârșit... (va urma)
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius