altmarius

cultură şi spiritualitate

Pocainta de talhar, credinta de sutas

Patimile si rastignirea Mantuitorului trebuie sa fi fost o "piatra de poticnire" nu numai pentru oamenii de rand (iudei si romani) care au luat parte la ele, cat si pentru Apostolii si ucenicii Mantuitorului. Privite din perspectiva pur omeneasca acestea sunt nimic altceva decat imagini pline de cruzime si suferinta ca preambul al mortii. Dupa ce aflam despre Petru ca s-a lepadat de Hristos, cu siguranta, si multi altii dintre cei care primisera invatatura Sa, trebuie sa fi fost mistuiti, in acele zile, de indoiala.

In Evanghelii, Hristos ne este prezentat intr-un pogoramant maxim fata de creatura. Este batut, ironizat si torturat fara mila de "lucrul mainilor” Sale. Pentru carturari, farisei si saduchei acesta a fost momentul prielnic de a demonstra falsitatea lui Hristos, astfel incat, in timp ce Acesta se afla pe cruce, ei nu au ezitat sa spuna "Tu, Cel ce darami templul si in trei zile il zidesti, mantuieste-Te pe Tine Insuti! Daca esti Fiul lui Dumnezeu, coboara-Te de pe cruce!”. (Matei 27, 40)

Dar tot acest context, nu a fost prielnic numai lepadarii si ironizarii. Evangheliile ne confirma ca au existat si persoane care au marturisit credinta in Hristos - in dumnezeirea Sa - in aceste clipe. Nu au fost nici Apostolii, nici Femeile Mironosite si nici alte persoane care sa mai fi fost pomenite pana atunci in relatarile biblice. Ci doua persoane anonime, una aflata pe crucea din dreapta lui Hristos, iar cealalta la picioarele crucii lui Hristos. Un talhar si un sutas aveau sa afirme credinta in Imparatia lui Hristos, respectiv credinta in dumnezeirea Sa, ca Fiu al lui Dumnezeu.

Sfantul Evanghelist Luca ne spune cu privire la talhar: "Iar unul dintre facatorii de rele rastigniti, il hulea zicand: Nu esti Tu Hristosul? Mantuieste-Te pe Tine insuti si pe noi. Si celalalt, raspunzand, il certa, zicand: Nu te temi tu de Dumnezeu, ca esti in aceeasi osanda? Si noi pe drept, caci noi primim cele cuvenite dupa faptele noastre; Acesta insa n-a facut nici un rau. Si zicea lui Iisus: Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni in imparatia Ta. Si Iisus i-a zis: Adevarat graiesc tie, astazi vei fi cu Mine in rai" (Luca 23, 39-43).

Talharul ne invata ca nu este niciodata prea tarziu pentru pocainta. Fericitul Augustin ne arata insa cum nu trebuie sa intelegem pilda talharului, spunand: "Multi pacatuiesc si nadajduiesc ca se vor pocai inainte de moarte, aratand spre pilda talharului intelept. Dar cine este in stare de o nevointa asemenea lui? Domnul l-a pomenit pe talhar in ultima clipa, pentru ca nimeni sa nu deznadajduiasca. Dar numai pe unul singur, ca nimeni sa nu nadajduiasca prea mult in milostivirea Sa”.

Sutasul a ramas, de asemenea, consemnat in Evangheliile sinoptice (Matei, Marcu, Luca) pentru ca, dupa ce Hristos si-a dat duhul, "vazand cutremurul si cele intamplate” a rostit: "Cu adevarat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!". Este cea mai uimitoare marturisire a dumnezeirii lui Hristos.

Sfantul Apostol Petru atunci cand a spus "Tu esti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu", Il avea pe Hristos inaintea ochilor sai, iar Sfantul Apostol Toma cand a spus "Domnul meu si Dumnezeul meu", Il avea inainte pe Hristos inviat. Dar ostasul, paradoxal, a marturisit dumnezeirea unui mort.

Sfantul Ioan Gura de Aur, in Omiliile la Matei, ne spune ca "atat de mare era puterea Celui rastignit, ca dupa atata bataie de joc, dupa atata batjocura, sutasul si multimile s-au pocait. Unii spun ca sutasul acesta, intarindu-se mai pe urma in credinta, a murit mucenic". Potrivit Traditiei, acest sutas s-a numit Longhin, fiind praznuit pe 16 octombrie.

Talharul si sutasul au ramas pilde vii pentru noi, peste veacuri, ca unii ce au "propovaduit" alaturi de Hristos, credinta in Imparatie si in dumnezeirea Sa. Mai mult decat atat, amandoi au aratat cu fapta, ca au inteles sensul celor petrecute sub ochii lor, adica al patimilor si jerfei Mantuitorului, pocaindu-se.

Noi rostim de multe ori in "Simbolul de credinta", cu usurinta, toata iconomia mantuirii de la crearea lumii pana la viata veacului ce va sa fie. Marturisim, ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu si ca S-a rastignit pentru noi. Dar nu este de ajuns, daca nu insotim marturisirea credintei cu faptele pocaintei. Este trist daca toata iconomia mantuirii, toata purtarea de grija a lui Dumnezeu fata de noi, nu reusesc sa ne schimbe launtric.

Radu Alexandru

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor