O apocalipsă cu nădăbăi

[Convergențe - Lumina]

CULTURĂ ȘI ARTĂ

https://convergente.ro/o-apocalipsa-cu-nadabai/

1

Alexandru Nădăban mi-a fost profesor de istoria Bisericii, așa că ne știm de niște anișori. Mereu a avut un spirit incisiv, treaz, sprințar, inteligent, ironic și plin de umor. Așa este și cartea pe care a scris-o, Apocalipsa pe neînțelesul tuturor. Era de așteptat, cred, să se apuce de scris și să publice; bine a făcut și sperăm să recidiveze.

În ea sunt reunite texte pe care le-a scris de-a lungul anilor și, chiar dacă ele par să trateze chestiuni diverse, acestea converg în aceeași temă mare a sfârșitului lumii și a raportării noastre… la acest sfârșit.

În carte sunt reunite texte pe care le-a scris de-a lungul anilor și, chiar dacă ele par să trateze chestiuni diverse, acestea converg în aceeași temă mare a sfârșitului lumii și a raportării noastre – a omului obișnuit și credincios sau credincios asumat – la acest sfârșit al vremurilor. Cu interpretările abuzive, anapoda, panicarde, care vin la pachet cu reacții generate de interpretări. Ceea ce arată preocuparea constantă a autorului față de subiectul acesta și față de felul în care creștinul își trăiește viața de acum în așteptarea celei viitoare.

Textele cuprinse în carte se întind de la sfera politică contemporană, la cea eclesială/ dogmatică, până la cea cotidiană și ele atrag atenția și mențin interesul prin umorul și detașarea cu care le tratează autorul, dar și prin discernământul pe care acesta îl aplică în evaluarea realităților descrise și a tiparelor de gândire pe care le taxează. În toate aceste sfere trăim și toate ne afectează viețile și reflecția. În toate, așadar, se răsfrânge și perspectiva omului asupra sfârșitului, asupra vieții, asupra înțelesului Apocalipsei lui Ioan.

Probabil aceasta ar fi o descriere bună a cărții lui Alex Nădăban: o văd ca pe o sancționare a deraierilor întâlnite în viața de zi cu zi, deraieri care ne dau de gol interesele ascunse, profunde, intime, pe care e posibil să nu ne dorim să le recunoaștem în mod conștient față de noi înșine, cu atât mai puțin față de ceilalți, dar care ne dau de gol oricum. Deopotrivă o sancționare și o invitație la reflecție, la punere în perspectivă atât logică, cât și spirituală atunci când ne întâlnim cu presupuse previziuni

Autorul specifică din capul locului că nu consideră că are Răspunsul (pe care îl așteaptă în general oamenii) cu privire la momentul și modul în care va veni sfârșitul și, în stilu-i umoristic, că apocalipsa suntem noi, iar sfârșitul e azi, de fapt, dacă e să judecăm după gravitatea realității în care trăim. Unele dintre texte pornesc de la articole publicate pe diverse pagini de internet, unde erau anunțate cu precizie sfârșituri care n-au mai apucat să vină. Altele pornesc de la situații generale, naționale sau internaționale.

Un fragment care ilustrează această idee și care mi-a atras atenția:

O campanie electorală de câteva sute de milioane de euro a fost plătită cu numai circa cinci milioane. Am fost o țară fără premier două luni, având concomitent în funcție trei prim-miniștri: unul demis, unul interimar și unul desemnat. Avem o armată tot mai puternică cu o dotare tot mai precară. Antică, aș putea zice. (…) Școala este gratuită pentru toți copiii, plătindu-se taxe școlare tot mai mari. Pentru copiii preșcolari, s-au înființat mai multe grădinițe datorită reducerii drastice a numărului celor existente. Analfabeții nu numai că pot citi, ei chiar învață legea circulației și obțin permisul de conducere. (…)

Numai dacă sfârșitul e foarte, foarte aproape ai putea face așa ceva! E o cacealma totală! Nici Ceaușescu nu a dat atâtea legi proaste! Din punctul meu de vedere, sfârșitul lumii e azi!

Și, cu verva specifică, reușește și să detensioneze spiritele chircite că ar mai fi nevoie să aștepte un sfârșit mai cataclismic de atât. Deja am ajuns la stadiul cel mai rău, de aici lucrurile nu o pot lua decât în sus, ironic vorbind, desigur.

Autorul specifică din capul locului că nu consideră că are Răspunsul (pe care îl așteaptă în general oamenii) cu privire la momentul și modul în care va veni sfârșitul.

Autorul îi mustră pe cei care dau crezare conspirațiilor mondiale – arătându-le că nu e nevoie de o conspirație ca datele noastre personale să ajungă în mâinile cui nu am dori, noi înșine facem asta de bună voie, acceptând deja cardurile, internetul și toată tehnologia, de altfel, pentru care singuri plătim bucuroși – amintind oricui vrea să audă că, indiferent ce s-ar întâmpla cu lumea și cât de severă ar fi catastrofa care se anunță, inevitabilul trebuie să se întâmple și se va întâmpla, cu sau fără frica noastră, iar Dumnezeu rămâne același stăpân asupra întregii istorii, în ciuda tuturor.

De fapt, mustrarea e mai profundă decât pare la suprafață, evidențiată lipsa credinței credincioșilor. Ceea ce ar trebui să fie nelipsit în viața și trăirea unui credincios îi lipsește totuși în chip semnificativ dacă acesta se poate abandona în asemenea hal conspirațiilor vremii, diverselor intepretări asupra puterilor politice, uitând că Dumnezeu este creatorul și susținătorul creației și istoriei și va rămâne Stăpân indiferent de virusul, președintele, teroriștii, calamitățile de care vom avea parte.

Redau iarăși un pasaj pe care-l consider relevant și savuros deopotrivă:

„Domʼle, nici apocalipsa nu mai e ce a fost cândva… Asta umanistă e o umbră a celei divine. Înțeleg că nu vreți să acceptați că există un Dumnezeu ce va judeca lumea, că iadul este sau va fi la fel de real ca raiul, dar ce sens are să-ți scapi viața pentru un timp și să suferi într-un buncăr oarecare? N-o să vină apocalipsa zombi!

Vine aia originală!

Și, nu vă supărați, dar dacă vine apocalipsa, Robert Vicino ce va face cu banii? Și voi chiar sunteți atât de creduli încât să dați bani acum ca să vă scăpați viața atunci? (…) Apocalipsa anulează toate avantajele și dezavantajele omului. Toți oamenii vor fi nivelați, ca să zic așa. Singura diferență va fi sfințenia și mântuirea în Isus Cristos. Dacă credem Apocalipsa…

Prin „Vine aia originală!”, autorul administrează o lovitură atât comică, cât și dramatică credinciosului care își uită chemarea și uită să-și trăiască credința în Dumnezeu și să-și valorifice viața rămasă în cel mai bun mod posibil până la împlinirea vremurilor, pe care oricum noi nu le putem socoti în detaliu.

Apocalipsa pe neînțelesul tuturor este o carte haioasă și gravă simultan. Autorul însuși este haios și grav simultan. Avem aici niște texte comice și serioase în același timp, în care bătaia e pe viață și pe moarte. Și, pentru că Alexandru Nădăban știe bine că anumite adevăruri sunt atât de grave, încât pot fi spuse doar în glumă ca să poată fi suportate, această carte face exact acest lucru.

Și, pentru că s-ar cuveni să scriu și niște minusuri, poate aș menționa aici faptul că unele articole, care s-au născut în urma unor postări de blog ale unor persoane necunoscute cititorilor, pot fi percepute ca fiind mai străine textului general al cărții. Nu pentru că ar trata altă temă – dimpotrivă, tratează chiar tema vizată – ci mai mult pentru stilul mai aparte în care sunt scrise, cu fragmente din postările de blog și cu răspunsurile autorului la ele (ceea ce le face întrucâtva mai ermetice pentru cititorul cărții și destinate altcuiva), și pentru faptul că nu este dezvăluită idenitatea celor ale căror idei sunt luate în dezbatere, ceea ce rupe întrucâtva unitatea cărții. Chiar dacă sunt inserate niște linkuri către textele discutate – pentru edificarea cititorului – asta înseamnă totuși un efort de a căuta în afara textului propriu-zis al cărții.