altmarius

cultură şi spiritualitate

Palavrele motanului Lucky - Hermann Hesse

Ar putea fi o imagine cu text


_________________________________________________
Se oare că am supărat rău motanul, publicând ieri fotografia lui, fără să=mi dea acceptul. Ține foarte mult la drepturile de proprietate, ca și sora lui mai mare, Lucy, iar aceste drepturi i le-am încălcat! Cer scuze motanului, care acum studiază cărțile din bibliotecă, pentru a-mi sugera și alte teme de palavre. Doar că aceste palavre nu vor fi însoțite decât de fotografiile cărților comentate, nu și de fotografia unui motan care are dreptate în felul lui,
Cartea pe care o voi prezenta azi este cartea de tinerețe a scriitorului elvețian de limbă germană Hermann Hesse, Francisc de Assisi. Este o carte absolut excepțională care prevestește un romancier redutabil, care mult mai târziu va fi recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură (pe vremea când acest premiu recompensa valorile autentice, nu cele politice!), Același Hermann Hesse avea să scrie Jocul cu mărgele de sticlă, un roman pe care l-am citit de două ori în viață, dar nu l-am înțeles decât acum, la bătrânețe. Dar revenind la Francisc de Assisi, este un tânăr dintr-o familie extrem de bogată care-și caută chemarea în viață. O găsește, renunțănd la orice bogăție pământească și adoptând singura bogăție veritabilă, cea cerească. După ce inițial este condamnat de întreaga societate - inclusiv de tatăl său - reușește, prin stăruință și credință să adune mii de adepți, pe care-i reunește într-o congregație, Franciscanii aveau ca deviză abandonarea oricăror averi lumești, dedicarea întregii lor vieți săracilor și închinarea vieții lor lui Dumnezeu. O carte foarte subțire (ca volum, nu conținut!), care va fi reluată ulterior în romanul Peter Camenzind al aceluiași Hemann Hesse.
Alături de Lucky, vă voi prezenta cât mai multe cărți din biblioteca mea, sperând că în acest fel voi readuce - în măsura posibilităților mele - cartea în prim-planul dezvoltării spirituale a fiecăruia. Voi prezenta cărți mai noi sau mai vechi de literatură, filosofie, istorie, arte plastice, muzică - bineînțeles, cele pe care le-am citit, alături de un motan foarte deștept și cuminte

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor