altmarius

cultură şi spiritualitate

Context

Actorul de origine suedeză, Carl Adolf von Sydow, s-a născut pe data de 10 aprilie 1929, în Lund, Suedia. A avut o carieră de 70 de ani în actoria europeană, iar în 2002 s-a mutat definitiv în Franța, unde a trăit și a trecut la cele veșnice,  pe 8 martie 2020. Între filmele în care a jucat se numără: The Exorcis t(1970), Minority Report (2002), Shutter Island (2007), Robin Hood (2010) și Star Wars: The Force Awakens (2015).

Viața lui Sydow

Sydow s-a născut într-o familie care activa în mediul educațional.  Tatăl actorului, Carl Wilhelm, a fost etnologist și profesor și etnologie comparată la Universitatea din Lund. Mama actorului,  Maria Margareta, a fost profesoară de liceu. De mic copil, Sydow a fost interesat de actorie, o profesie total opusă cu mediul în care au activat părinții lui.  A studiat la o școală catolică, iar după aceea a fost nevoit să se înroleze în armată. După finalizarea serviciului militar, Sydow a studiat  la Școala Regală de Teatru, între 1948-1951 din Stockholm. În timpul studenției, el a avut primele roluri în câteva filme regizate de Alf Sjöberg: Doar o Mamă (1949) și Miss Julie (1951).  În 1951, după ce actorul a absolvit Școala regală de Teatru de la Stockholm, s-a căsătorit cu  Christina Olin. La doi ani distanță după căsătoria cu Christina Olin, Sydow a fost angajat la Teatrul Municipal din Helsingborg, unde a rămas între 1953-1955. Din 1955, actorul a părăsit teatrul din Helsingborg și s-a angajat  la teatrul din Malmö, unde a rămas până în 1960. Din 1960, Sydow a părăsit teatrul din Malmö și s-a angajat la Teatrul Municipal din Stockholm, până în 1962. Între 1953 și 1962, Sydow a jucat diverse roluri, printre care: Regele Ioan (William Shakespeare).

Debutul în actorie a lui Sydow a fost în  filmul „Det sjunde inseglet” (1957), unde a întruchipat un personaj de o complexitate  spirituală deosebită, un cavaler, care s-a angrenat într-o partidă de șah cu moartea. În urma acestui debut, Sydow a mai jucat și în Ansiktet (1958), Jungfrukällan (1960; The Virgin Spring), Sasom i en spegel (1961), Nattvardsgästerna (1963), Skammen (1968), and En passion (1969). Până în anii 60, Sydow a refuzat să participe la producții care au fost filmate peste hotare. El a fost ofertat inclusiv pentru seria filmelor „James Bond”. Odată cu trecerea timpului, Sydow a evoluat în mai multe filme decât în piese de teatru, devenind un actor cunoscut la nivel mondial. În 1983, Sydow l-a jucat pe  Ernst Stavro Blofeld, în filmul Never say Never Again (1983). Blofeld, personajul întruchipat de Sydow a reprezentat „conducătorul” organizației criminale internaționale Spectre.  Cariera în cinematografie a luat-o în jos în anii 80, chiar dacă a avut câteva roluri semnificative în Dreamscape (1984) și Hannah and Her Sisters (1986), Sydow dispare treptat din cinematografie, până în 1988, când a fost nominalizat la Oscar, pentru rolul din filmul Pelle erovraren. Pelicula a câștigat premiul pentru cea mai bună producție străină.

Nominalizarea la Oscar a ajutat cariera lui Sydow,  care a intrat pe o treaptă ascendentă.  A primit roluri în producțiile americane: Awakenings (1990), A Kiss Before Dying (1991), What Dreams May Come (1998) și  Snow Falling on Cedars (1999). După anul 2000,  Sydow a jucat în filme importante, precum Minority Report (2002), în regia lui Steven Spielberg,  The Diving Bell and the Butterfly (2007), cu scene scurte. În filmul  Shutter Island (2010), Sydow a primit rolul unui doctor malefic german. În 2015, a primit rolul exploratorului Lor San Tekka, în Star Wars: The Force Awakens. Din seria rolurilor în producții fantastice, Sydow a primit un rol în serialul Game of Thrones, în sezonul al șaselea, în 2016. Rolul interpretat a fost Three-Eyed Raven, un personaj misterios care a trăit dincolo de zid.

Ultimul rol pe care Sydow l-a jucat a fost în producția Kursk, în 2018. În 2020, acesta a trecut la cele veșnice, după o viață dedicată cinematografiei. (Autor: Alexandru Balaci)

Bibliografie

https://www.theguardian.com/film/2020/mar/09/max-von-sydow-obituary

https://www.britannica.com/biography/Max-von-Sydow

https://www.onthisday.com/events/april/10

https://jamesbond.fandom.com/wiki/Blofeld_(Max_von_Sydow)

Sursa foto : Wikipedia

 

Vizualizări: 2

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor