altmarius

cultură şi spiritualitate

Izvoare de filosofie: Problema devenirii și treptele realului. Immanuel Kant în gândirea lui Constantin Noica

Privind la istoria filosofiei românești, putem observa cu ușurință o întreagă tradiție de exegeză și comentariu la operele kantiene. Încă de la Ion Zalomit, primul profesor de filosofie al Facultății de Litere din București, care a susținut în anul 1848 la Berlin o disertație despre Principiile și meritele filosofiei lui Kant, până la exegezele contemporane din domeniul studiilor kantiene, majoritatea marilor gânditori români și-au măsurat forțele spirituale cu impresionantul sistem de gândire kantian.


Izvoare de filosofie: Problema devenirii și treptele realului. Immanuel Kant în gândirea lui Constantin Noica

10 Martie 2023, 10:15

Din toată această tradiție însă, cazul lui Constantin Noica este unul aparte. Susținându-și lucrarea de licență în anul 1931 pe problema lucrului în sine la Kant, gânditorul român revine constant asupra filosofiei acestuia până în perioada de maturitate, când publică, în anul 1981, Devenirea întru ființă, cea mai importantă lucrare a sa după părerea majorității exegeților. În aceste cinci decenii, raportarea lui Constantin Noica la Kant se transformă de la una exegetică, la o refundamentare critică din temelii a sistemului filosofului german.

Pentru ediția din această săptămână a Izvoarelor de filosofie ne propunem o revenire critică asupra dezvoltării gândirii noiciene în relație cu filosofia lui Immanuel Kant, parcurgând toate momentele principale, de la lucrarea de licență din anul 1931 până la Devenirea întru ființă. Care sunt principalele teme noiciene sesizabile în gândirea filosofului de la Păltiniș? Care este rolul lui Kant în economia sistemului noician? Putem vorbi despre un „Kant al lui Noica”?

Acestea sunt doar trei dintre întrebările asupra cărora ne aplecăm în această seară alături de Dragoș Grusea, doctor în filosofie, lector al Universității Naționale de Arte din București și Cercetător al Centrului de cercetare a istoriei ideilor filosofice.

Vă așteptăm și pe dvs. să vă alăturați discuției noastre, ca de obicei, vineri, pe 10 martie, începând cu ora 21.10, pe undele radiofonice ale Radio România Cultural sau online pe www.radioromaniacultural.ro.

Realizator: Cornel-Florin Moraru

Blog - http://izvoaredefilosofie.blogspot.ro

Pagină de Facebook: https://www.facebook.com/IzvoareDeFilosofie

Vizualizări: 1

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor