Cu 92 de ani în urmă, la 12 noiembrie, s-a născut actriţa americană Grace Kelly, devenită prin căsătoria cu Rainier al III-lea, Prinţesă de Monaco. S-a remarcat în roluri celebre în film alături de actori importanţi, dar a impresionat şi prin calităţile personale – frumuseţe, graţie, eleganţă şi rafinament -, care au dat naştere unei legende care stârneşte admiraţie şi acum, la aproape 40 de ani de la dispariţia sa.
de Răzvan MoceanuGrace Patricia Kelly s-a născut la 12 noiembrie 1929, la Philadelphia, în SUA, într-o familie cu origini irlandeze şi germane, tatăl ei, Jack, fiind fost triplu campion olimpic la canotaj, iar mama ei, Margaret Majer Kelly, înotătoare, model şi prima femeie care a predat educaţie fizică la Universitatea din Pennsylvania.
Numele ei a fost luat după cel al sorei tatălui ei, care murise la o vârstă fragedă.
Grace a fost al treilea din cei patru copii ai cuplului Kelly: Peggy, fiica cea mai mare, era favorita tatălui, John Jr. era singurul băiat, iar Lizanne era mezina, născută la trei ani şi jumătate după Grace.
Încă din copilărie Grace era foarte bolnăvicioasă, apoi în adolescenţă a arătat că era în antiteză cu istoricul părinţilor, nefiind o fire sportivă şi nici nu avea o atracţie pentru distracţie, tipică dealtfel acestei vârste.
Însă ea a atras simpatia tuturor prin alte calităţi: avea graţia unei dansatoare, un zâmbet dintre cele mai candide, era o fire extrem de veselă iar ochii ei albaştri făceau furori.
Dealtfel în copilărie, Grace a avut un vis premonitoriu formidabil: i-a spus surorii ei mai mici: „Când o să fiu mare, o să fiu prinţesă”.
A frecventat cursurile Academiei Ravenhill, o școală de fete catolice de prestigiu, în anul 1942 a jucat rolul principal în piesa „Don’t Feed the Animals”, iar în mai 1947 a absolvit Şcoala Stevens.
În iulie 1947, Grace a fost respinsă la Colegiul Bennington, însă spre nemulţumirea părinților, Kelly a decis să-și continue visul ei de a face o carieră în teatru.
Interesant este că pentru audiția de admitere la Academia Americană de Artă Dramatică, ea a folosit o scenă a unchiului ei din anul 1923, din „The Torch-Bearers”. Deși școala selectase deja studenții, Kelly a obținut un interviu cu ofițerul de admitere a școlii, Emile Diestel, și în cele din urmă a fost admisă cu sprijinul unchiului ei, George.
În anul 1950 a apărut la New York City în producții teatrale, dar și în seriale TV.
A absolvit Academia Americană de Artă Dramatică din New York şi a activat ca actriţă şi, bineînţeles, model, apărând la început în reclame la tutun, apoi fiind imaginea coperţilor unor reviste importante precum Cosmopolitan şi Redbook.
Kelly juca la Teatrul Elitch din Colorado atunci când a primit o telegramă de la producătorul Stanley Kramer de la Hollywood care îi oferea un rol principal alături de Gary Cooper în „High Noon”.
Primul ei rol remarcabil a fost cel din anul 1953, în „Mogambo”, creaţia lui John Ford cu care a vrăjit pur şi simplu spectatorii şi criticii de specialitate, mai ales că a jucat alături de Ava Gardner şi Clark Gable.
Dealtfel, pentru rolul din „Mogambo”, al treilea film al actriţei, a fost nominalizată la Oscar şi a primit un Glob de Aur.
A urmat colaborarea cu Alfred Hitchcock în trei pelicule clasice: „Dial M for Murder” unde a interpretat un rol dual – femeia diafană şi cea puternică, „Rear Window” şi „To Catch a Thief”.
În anul 1954, prestaţia sa din „The Country Girl” îi aduce Oscarul pentru cea mai bună actriţă şi un alt „Glob de Aur”.
Deşi presa vremii scria că Grace a avut aventuri cu aproape toţi actorii cu care a jucat, multe din aceste poveşti nu au fost veridice. Ceea ce era adevărat era faptul că Grace Kelly era atrasă de compania bărbaţilor, ba mai mult, îi plăcea să fie cucerită.
Statutul ei de tânără bogată, i-a permis să nu fie obligată să facă compromisuri pentru cariera sa cinematografică, ba mai mult, în anul 1955, când a semnat un contract cu studiourile MGM, a pretins şi primit condiţii speciale, nemaiîntâlnite până atunci în lumea filmului.
Grace a fost remarcabilă şi în relaţia cu criticii – cu care nu a încercat niciodată să se împrietenească, şi a avut marea calitate de a lăsa fără răspuns, mai mereu, întrebările presei care depăşeau o anumită limită legată de viaţa ei personală.
Replica ei a fost, în permanenţă, că omul trebuie să mai păstreze şi pentru el anumite lucruri, altfel viaţa sa ar fi doar o pagină de revistă.
În aprilie 1955, Grace Kelly a condus delegația SUA la Festivalul de Film de la Cannes, unde a fost invitată să participe la o sesiune foto la Palatul din Monaco alături de Prințul Rainier al III-lea, suveranul principatului. La acel moment, Grace era implicată într-o relație cu actorul francez Jean-Pierre Aumont, însă destinul sau poate întâmplarea a făcut să se înfiripe o nouă poveste de dragoste.
După întoarcerea de la Cannes, ea începe filmările pentru „The Swan” în care primise rolul unei o prințese. În tot acest timp, Rainier poartă o corespondenţă privată cu Grace.
În decembrie 1955, Rainier a mers în vizită oficială în SUA, dar presa specula că acesta își căuta în mod activ o soție, având în vedere că Tratatul cu Franța din 1918 stabilea că dacă Rainier nu avea un moștenitor, Principatul Monaco ar fi revenit Franței. Dealtfel, în cadrul unei conferințe de presă din Statele Unite, Rainier a şi fost întrebat: „Dacă ați căuta o soție, cum ați vrea să fie ?”, iar Rainier a zâmbit și a răspuns: „Nu știu – cea mai bună”.
Grace spunea, la un moment dat despre Rainier: „Prinţul este de-a dreptul şarmant şi îmi plac la nebunie ochii lui. I-aş putea privi ore în şir”, iar el, la rândul lui, declara despre Grace că „este o blondă stilată, pe care orice bărbat şi-ar dori-o de soţie.
A urmat firesc, întâlnirea lui Rainier cu Grace și familia ei, şi cererea în căsătorie. Kelly a acceptat și familiile au început pregătirea pentru ceea ce presa a numit „Nunta secolului”.
La 6 ianuarie 1956, Grace și Rainier şi-au anunțat logodna, în timpul unui bal de caritate la Hotelul Waldorf-Astoria.
Pregătirile pentru nuntă au fost impresionante: Palatul din Principat a fost redecorat, iar la 4 aprilie 1956, Grace, alături de familia ei, domnișoarele de onoare, pudel, și peste optzeci de bagaje au fost îmbarcate la bordul vaporul „Constitution” pentru destinaţia Riviera Franceză.
Primirea în Monaco a fost absolut surprinzătoare pentru viitoarea prinţesă, peste 20.000 de oameni ieşind pe străzi şi ovaţionând-o îndelung.
La 18 aprilie 1956 a avut loc ceremonia civilă, care a durat 40 de minute şi s-a desfăşurat în Sala Tronului din Palatul Monaco. Ceremonia a fost transmisă în întreaga Europă.
Pe 19 aprilie a avut loc căsătoria religioasă, în prezenţa a peste 600 de invitaţi, la Catedrala Sfântul Nicolae din Monaco, transmisă, de asemena, în întreaga Europă, fiind urmărită de circa 30 de milioane de oameni.
Un amănunt important legat de acest moment fericit este acela că rochia de mireasă a fost creată de Helen Rose, cea care a câştigat numeroase premii pentru MGM şi care a lucrat timp de 6 săptămâni, fiind ajutată de peste 20 de croitorese. Rochiile domnişoarelor de onoare au fost create de designerul Joe Allen Hong.
În acea seară cuplul princiar au plecat într-o croazieră cu yachtul Deo Juvante II în Marea Mediterană.
După căsătoria cu Rainier al II-lea de Monaco, Grace renunţă la cariera de actriţă pentru a se dedica noului său statut: prinţesă, soţie şi mai apoi mamă.
Cuplul princiar de Monaco a avut trei copii: Caroline Louise Marguerite, Prințesă de Hanovra, Prințesă Ereditară de Monaco, născută la 23 ianuarie 1957, adică la exact nouă luni și patru zile după nunta părinților ei, Albert Alexandre Louis Pierre (Albert al II-lea, Prinț de Monaco) – actualul suveran al Principatului Monaco, născut la 14 martie 1958, şi Prințesa Stéphanie Marie Elisabeth de Monaco, născută la 1 februarie 1965.
Grace reuşeşte să facă faţă cu brio tuturor celor trei roluri pe care i le încredinţase viaţa, ba mai mult, se implică şi în numeroase acţiuni caritabile. Ea a înfiinţat o serie de fundaţii şi organizaţii non profit cum ar fi AMADE Mondiale – fundaţie cu rol extrem de important pentru educaţia copiilor din întreaga lume, indiferent de naţionalitate, rasă sau religie. A organizat, de asemenea, petreceri de Crăciun pentru copii orfani şi a pus bazele Clubului de Grădinărit, ca urmare a pasiunii sale pentru flori. Fundaţia Prinţesa Grace de Monaco, fondată în anul 1964 avea rolul de a-i ajuta pe cei cu nevoi speciale care nu beneficiau de ajutoare sociale.
Din păcate, povestea impresionantă a prinţesei s-a sfârşit dureros de devreme, astfel că la 14 septembrie 1982, Grace a fost implicată, alături de fiica ei, Prințesa Stéphanie, într-un accident de maşină, în urma unui accident vascular cerebral, s-a prăbuşit în gol, şi a murit, ulterior, la Spitaul din Monaco. Din fericire, Stéphanie a fost ocrotită de noroc şi a supraviețuit, vindecându-se aproape miraculos după o serioasă fractură cervicală.
Când Grace a murit, actorul James Stewart spunea: „Grace aducea lumină în viaţa mea, aşa cum aducea în a oricui. De fiecare dată când o vedeam, mă simţeam ca într-o zi de vacanţă, a mea şi numai a mea.”
Frumoasa Grace Kelly a fost înmormântată pe 18 septembrie 1982 în cavoul familiei Grimaldi, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 400 de invitaţi, printre ei fiind şi oficiali guvernamentali străini sau reprezentanţi ai caselor regale europene printre care Diana, prinţesa de Wales, Nancy Reagan, prima doamnă a Statelor Unite şi Cary Grant.
În memoria prinţesei, spitalul la care ea şi-a aflat sfârşitul a fost redenumit, în anul 1985 – „The Princess Grace Hospital Centre”.
Tot în amintirea ei, prinţul Rainier a deschis o grădină de trandafiri în districtul Fontvieille din Monaco, în care sunt peste 4.000 de tranfadiri şi în care a fost instalată o statuie a prinţesei, realizată de Kees Verkade.
Prinţul Rainier nu s-a recăsătorit şi, după moartea sa, a fost înmormântat alături de ea, în anul 2005.
În iunie 1999, Institutul American de Film a plasat-o pe Grace pe locul 13 în topul starurilor feminine din cinematografia americană.
La 14 mai 2014, premiera filmului „Grace of Monaco”, cu Nicole Kidman şi Tim Roth în rolurile principale, a fost prezentată în deschiderea Festivalului de film de la Cannes, stârnind mânia Familiei princiare de Monaco. Astfel, Prinţul Albert al II-lea şi cele două surori ale sale, prinţesele Caroline şi Stéphanie, au criticat filmul în care este portretizată mama lor, afirmând că scenariul este bazat pe „referinţe istorice eronate şi îndoielnice“. Familia princiară a mai afirmat că regizorul filmului, Olivier Dahan, a refuzat să ţină cont de observaţiile venite din partea Palatului regal, ceea ce „pune sub semnul întrebării întregul scenariu şi personajele din film”.
Astăzi, Grace Kelly reprezintă imaginea unei femei clasice, elegante, sensibile şi rafinate, o legendă care încă face senzaţie.
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius