Acum aproximativ cinci ani, când mă întorceam cu trenul de la un colocviu al doctoranzilor, desfășurat la Facultatea de Litere a Universității din București, am asistat, fără să vreau, la o discuție a unui grup de adolescenți. Tinerii mergeau la Cluj-Napoca, pentru a participa la un festival-concurs de muzică. Nu știu ce fel de concurs, nu știu ce fel de muzică creau tinerii respectivi, fiindcă pentru prima dată în viață eu nu am înțeles ce vorbeau cei de lângă mine. Nu am înțeles nimic! Precizez că tinerii erau etnici români și se aflau în imediata mea apropiere. Nu am înțeles nimic, fiindcă nu vorbeau românește. Și nici o altă limbă cunoscută. De fel, nu obișnuiesc să exagerez. Deci, nici în ceea ce scriu acum nu exagerez cu nimic! Tinerii vorbeau un idiom, să-i zicem, format, din câte am priceput, din cuvinte românești, puține, din cuvinte englezești, destule, din foarte multe abrevieri ale unor expresii englezești utilizate mai ales în mediul electronic și din exagerat de multe cuvinte argotice.
Prima stare care m-a cuprins atunci a fost frustrarea. Eram incapabilă să înțeleg niște adolescenți cu doar câțiva ani mai tineri decât mine. Apoi m-a cuprins furia. O furie din aceea care nu face rău decât persoanei care o simte și nimănui altcuiva. Mă întrebam și mă întreb cum este cu putință ca limba română să fie supusă unei asemenea schimonosiri? Știu că e în firea limbii, așa cum este și în firea omului, să se schimbe. Știu asta și accept acest fenomen. Nici nu ar fi bine ca limba ori ca omul să nu suporte, în timp, schimbări. Doar că schimbările lingvistice trebuie să fie rare și lente. Limba este menită să dureze nu o viață de om, ci o viață de neam. Așadar, se înțelege că pot accepta împrumuturile, neologismele, chiar și calchierile, dar în măsura în care există un rost. Iată un verb vechi cu multiple și frumoase semnificații – a rosti…
Care este scopul acestui expozeu? Acela de a-mi permite să formulez două concluzii.
Prima concluzie – modul în care vorbesc și gândesc oamenii reflectă ce și cât au învățat în școală. Câteva motive concrete care au dus la afectarea gravă a limbii române sunt: diminuarea numărului de ore, diminuarea conținuturilor, lipsa corelării acestora, nestudierea gramaticii limbii române în liceu (elevii de la profil pedagogic pot studia gramatica limbii române o oră pe săptămână alocată în curriculum la decizia școlii).
Ca totul să fie și mai clar, am comparat planurile-cadru pentru anul școlar 2001-2002 cu planurile-cadru aplicate în anul școlar 2021-2022 (pentru învățământul primar și gimnazial). Pe clase, numărul de ore de limba și literatura română în anul școlar 2001-2002 a fost: clasa I – 7-8 ore, clasa a II-a – 7-8 ore, clasa a III-a – 5-7 ore, clasa a IV-a – 5-7 ore, clasa a V-a – 5 ore, clasa a VI-a – 4 ore, clasa a VII-a – 4 ore, clasa a VIII-a – 4 ore, iar în anul școlar 2021-2022 numărul de ore este: clasa I – 7 ore, clasa a II-a – 6 ore, clasa a III-a – 5 ore, clasa a IV-a – 5 ore, clasa a V-a – 4 ore, clasa a VI-a – 4 ore, clasa a VII-a – 4 ore, clasa a VIII-a – 4 ore. Calculând, constatăm că după noile planuri-cadru (aprobate prin OMEN 3371/12.03.2013 – acelea pentru învățământul primar, OMENCȘ 3590/5.04.2016 – cele pentru învățământul gimnazial) se pierd, din clasa I până în clasa a VIII-a, până la opt ore! Dacă înmulțim cu 35, numărul aproximativ de săpătămâni al unui an școlar, ajungem la numărul total de ore pierdute – 280 de ore de limba și literatura română! Având în vedere că la gimnaziu se predau 4 ore de limba și literatura română pe săptămână, deci, 140 de ore pe an, înseamnă că datorită planurilor-cadru în vigoare, pe durata școlii primare și gimnaziale, elevii pierd doi ani (școlari) de învățare a limbii și literaturii române! Deocamdată mă limitez la aceste calcule…
Cea de-a doua concluzie pe care vreau să o enunț este aceea că noțiunea/conceptul de rezistență prin cultură din comunism trebuie să existe și astăzi, sub regimul tuturor libertăților, iar o componentă de bază a acestei conduite intelectuale trebuie să fie rezistența limbii române sau rezistența prin limba română. Câtă vreme vom vorbi (corect) românește, nu doar limba, istoria limbii, istoria în general vor fi salvate de schimonosire, ci și gândirea, logica, trăirea, acțiunea, fapta.
Mă opresc în continuare la (alte) câteva exemple de schimonosire a limbii române, a limbii noastre.
Guvernul României a lansat o campanie de comunicare în parteneriat cu UNICEF. Campania aceasta presupune realizarea și difuzarea unor videoclipuri/reclame/spoturi, cu scopul de a convinge oamenii să se vaccineze împotriva COVID-19. Fac și aici o precizare importantă – eu nu sunt împotriva vaccinării! Dar sunt împotriva fracturilor de sens și de logică gramaticală.
Probabil dorind să fie expresivi și persuasivi, autorii textelor rostite în unul dintre videoclipurile numite ajung la următorul conținut: „Ce conține vaccinul? Să nu mai fiu tristă, să nu mai fie școala online. Să pot să o iau în brațe pe doamna învățătoare. Să pot să stau în clasă cu toți colegii mei fără mască. Mi-e foarte dor de ei! Vaccinul înseamnă să mă bucur de copilărie“. Dacă reluăm parte din întrebarea Ce conține vaccinul?, așa cum învățau, învață elevii la școala primară, aflăm că vaccinul conține să nu mai fiu tristă, să nu mai fie școală online, să pot să o iau în brațe pe doamna învățătoare, să… Cum e cu putință? Câți oameni au citit, au auzit acest text, câți au văzut reclama înainte de a fi difuzată? Tuturor le-a sunat bine?! Mie îmi provoacă starea prin care am trecut când nu îi puteam înțelege pe tinerii despre care am scris la începutul acestui articol. Se prea poate ca și aceste texte să fi fost concepute mai întâi în limba engleză și traduse apoi neglijent în limba română. Chiar și așa, nu există scuze. Răspunsul trebuia alcătuit din substantive, din infinitive lungi cu valoare de substantiv, nu din verbe la conjunctiv. Vaccinul conține (deși nu conține, aduce) bucurie, școală, îmbrățișări, întâlniri. Și aș fi adăugat la începutul enumerării – sănătate!
În anii trecuți, elevii de școală generală învățau în clasa a VIII-a ce este un anacolut, învățau să identifice anacoluturile în diferite texte și cum să le evite. Din programa actuală de limba și literatura română pentru gimnaziu a dispărut noțiunea de anacolut. De foarte multe ori, când am fost nevoită să îi corectez pe elevi și să le explic greșelile care presupuneau discontinuități sau rupturi sintactice, am constatat că aceștia nu reușeau să sesizeze nepotrivirile sau le descopereau foarte greu. Mă întrebam cum este posibil ca vorbitori nativi de limbă română să nu aibă activ simțul limbii, care să îi ajute să perceapă greșelile. Singura explicație pe care am găsit-o a fost aceea că ei așa i-au auzit vorbind pe cei din jurul lor, că mereu cei de lângă ei au vorbit greșit. De aceea, pentru acești elevi forma corectă suna a ceva greșit.
Nu doar ignoranța caracterizează dis cursurile actuale, ci și superficialitatea. Vorbitorii cred că orice sinonim al unui cuvânt se poate folosi în orice context (Sacoul se potrivește cu aproximativ toate ținutele!). A devenit o modă ca într-o enumerare conjuncția coordonatoare copulativă și să fie înlocuită cu conjuncția coordonatoare disjunctivă sau: „(…) un pachet legislativ de reinserţie, care conţine măsuri economice, financiare şi educaţionale, cu accent pe debirocratizare, repatrierea afacerilor sau crearea unor clase în România pentru copiii născuţi în ţările de adopţie“; „Festivalul Internațional George Enescu are astăzi în program spectacole și în alte orașe din țară, la Sibiu sau Cluj-Napoca“. Apelează la această… schimonosire chiar și crainicii de la posturile radio importante. Și aici contaminarea trebuie să fie explicația, dar se poate ca pentru acești vorbitori utilizarea conjuncției sau (care impune excluderea, nu cumularea unor elemente) să aibă și o sonoritate livrescă…
Folosirea anapoda a cuvintelor este foarte contagioasă. Vorbim și ne trezim că folosim cuvinte(le) anapoda (unii dintre noi, alții nu-și dau seama niciodată, din contră, folosesc barbarisme și cuvinte inexistente în DEX cu ostentație, cu mândrie, cu sentimentul că sunt superiori). Așa ajungem să folosim capabilitate, în loc de capacitate, a disturba, în loc de a perturba, remediale pentru remediere, undeva pentru cândva, zonă pentru domeniu, reziliență, în loc de redresare, revenire, expertiză, în loc de experiență ș.a.
Este foarte interesant că în România trăiesc minorități care vorbesc foarte bine limba română. În Parlamentul României au fost și încă sunt etnici maghiari care vorbesc limba română mult mai bine decât mulți etnici români. Și aici există o explicație. Elevii de etnie maghiară studiază un număr de ore de limbă maternă egal cu numărul orelor de limba și literatura română. Așadar, acești elevi sunt de două ori mai familiarizați cu noțiunile de morfologie și de sintaxă (la modul general).
Așadar, învățarea limbii române în școală este esențială pentru ce suntem și pentru ce vom fi, fiecare în parte și toți împreună!
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius