altmarius

cultură şi spiritualitate

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Zigu Ornea 87
Zigu Ornea

Zigu Ornea (nume original: Orenstein, n. 27 august 1930Frumușicajudețul Botoșani - d. 14 noiembrie 2001) a fost un editor, critic, istoric literar, publicist și scriitor român de origine evreiască, autorul unei bibliografii impresionante cuprinzând numeroase lucrări de specialitate și articole, monografii, cronici literare și cronici ale edițiilor.

Alături de profesorul Leon Volovici, Zigu Ornea a subliniat printre primii tendințele și manifestările antisemite din operele unor reprezentanți importanți ai generației interbelice de scriitori de la noi. Volumul Anii treizeci. Extrema dreaptă românească a reprezentat astfel pentru intelectualitatea românească, alături de Jurnalul lui Mihail Sebastian, o oglindă impresionantă a perioadei interbelice întrucâtva idilizate înainte vreme. Cartea a apărut în traducere și la prestigioasa editură „Columbia University Press” în anul 2000, constituind astăzi o referință bibliografică importantă în facultățile de profil umanist din România.

Biografie

Urmează liceul la Botoșani și cursurile Facultății de Filosofie din București. Debutează editorial în 1969, cu volumul Junimismul. Absolvent în 1955 al Facultății de Filosofie din București, devine redactor la E.S.P.L.A., pentru ca, din motive de „dosar” ideologic, în 1959 să fie corector plătit doar pentru recenziile publicate la „Gazeta literară”. Este perioada în care-l frecventează pe profesorul Mihail Ralea, unul dintre directorii de conștiință ai generației sale alături de George Călinescu șiTudor Vianu. De-a lungul timpului leagă prietenii sau relații de strânsă colaborare cu Matei CălinescuGabriel DimisianuRadu CosașuAndrei PleșuIon Ianoși sauAl. Săndulescu. Deține apoi în revista „România literară” rubrica de cronică a edițiilor, din 1982 până la moartea sa.

Una dintre cele mai interesante rubrici ale sale din presa românească a fost cea din revista Dilema, pe care a ținut-o până la moartea sa, în anul 2001. A fost de asemenea director al editurii Minerva și al editurii Hasefer.

Volume reprezentative

  • Junimismul (1966)
  • Țărănismul (1969)
  • Trei esteticieni (1968)
  • Sămănătorismul (1970, ed. II-a revăzută și adaugită: 1971)
  • Poporanismul (1972)
  • Studii și cercetări (1972)
  • Junimea și Junimismul (1975)
  • Actualitatea clasicilor
  • Curentul cultural de la „Contemporanul” (1977)
  • Tradiționalism și modernitate în deceniul al treilea (1980)
  • Opera lui Constantin Stere
  • Viața lui Constantin Stere
  • Falansterul de la Scăieni (în colaborare)
  • Viața lui Constantin Dobrogeanu-Gherea
  • Opera lui Constantin Dobrogeanu-Gherea
  • Confluențe (1976)
  • Atitudini
  • Viața lui Titu Maiorescu
  • Înțelesuri: Medalioane de istorie literară
  • Anii treizeci. Extrema dreaptă românească (1996)
  • Polifonii. Cronica literară
  • Glose despre altădată
  • Ornea, Zigu (1997), Fizionomii. Medalioane de istorie literară, București: Editura Nemira, ISBN 973-9301-04-5
  • Ornea, Zigu (1999), Portrete, București: Editura Minerva, ISBN 973-21-0597-6
Postume
  • Ornea, Zigu (2004), Medalioane de istorie literară (1999-2001), Ediție îngrijită de Tiberiu Avramescu, București: Editura Hasefer, ISBN 973-630-052-8

 

Vizualizări: 109

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor