Biografia zilei: Marin Preda

[altmariusliterar]

Afirmat in literatura in perioada in care politicul acaparase aproape total sfera culturii, Marin Preda este unul dintre scriitorii care au salvat, practic, literatura romana de la macularea la care o condamnase istoria. Dupa 1948, se cultiva proza obiectiva, romanul citadin inspirat din societatea contemporana, dar si romanul cu accente lirice (Zaharia Stancu, Descult) si parabolice (Eugen Barbu, GroapA). Se scriu carti inspirate din trecut (Petru Dumitriu, Cronica de familiE), dar si alegorii ale sistemului politic si social al momentului (G. Calinescu, Bietul loanide, Scrinul negrU). Scriitorii nu mai alcatuiesc familii de spirite, ci trebuie considerati izolat, fiecare incercand, intr-o formula estetica personala, sa faca adevarul sa razbata la lumina, literatura ajungand astfel sa concureze istoria.

Preda adera, inca de la inceput, la aceasta estetica a autenticitatii. Debuteaza in 1948 cu un volum de nuvele - intalnirea din pamanturi - care-1 consacra ca pe un scriitor de mare talent. Ca si in cazul lui Rebreanu, nuvelele prefigureaza naratiunea rurala, dramele individuale si colective ale taranilor, fapte diverse" din lumea satului.

Cu volumul Morometii (I), din 1955, Preda pune capat unei indelungi controverse din literatura si critica romaneasca privitoare la capacitatea taranului de a fi personaj de roman. Eugen Lovinescu, aparator al modernizarii si al citadinizarii prozei, considera taranul ca fiind lipsit de complexitate sufleteasca si, din aceasta cauza, nepotrivit cu statutul de erou romanesc. in partea opusa se plaseaza G. Calinescu, cel care, comparand personajul lui Preda cu eroii-tarani din operele lui Slavici, Sadoveanu, Rebreanu, observa ca autorul Morometilor renunta la accentuarea laturii instinctuale a omului, punandu-1 intr-o lumina noua, care consta in consemnarea unei simultaneitati de trairi si ganduri ce se exclud.

Taranul lui Preda este, rand pe rand, detasat si nelinistit, sociabil si solitar, sceptic si increzator in destinul sau. Criticul conchide ca, intre eroii lui Camil Petrescu si taranii lui Marin Preda (Ilie MorometE), diferenta nu este de complexitate, ci de finete. in 1962, apare romanul Risipitorii, care marcheaza o schimbare totala de registru tematic si stilistic in proza lui Preda. Autorul se arata preocupat acum de lumea medicala si citadina, construind scenarii epice pe tema increderii si a vietii de cuplu, care imbraca forma prozei de analiza.

Volumul afll-lea din Moromejii, aparut in 1967, se constituie intr-un ecou literar al zbuciumului ce anima societatea romaneasca in perioada de dupa cel de-al doilea razboi mondial. in 1968, publica romanul Intrusul, care propune un caz de valabilitate universala, de interogare asupra destinului uman si social. Autorul apeleaza la o formula moderna, constand in redactarea la persoana I si in prezentarea subiectului in ordinea inversa a evenimentelor (romanul incepe cu sfarsitul actiuniI).

Volumul de publicistica Imposibila intoarcere, din 1971, include o problematica diversa: soarta taranimii, legatura dintre biografia artistului si opera, ganduri despre teatru etc.



Marele singuratic, roman aparut in 1972, il are ca personaj principal pe Niculaie Moromete, izolat de lume, inchis in sine si dezamagit, asa cum sugereaza si metafora din titlu.

Romanul Delirul (1975) a declansat un adevarat scandal in epoca, deoarece pune problema maresalului Antonescu. Conceput ca o fresca a societatii romanesti din perioada celui de-al doilea razboi mondial, Delirul este un roman politic, social, erotic, de formare, toate aceste trasaturi fiind concentrate intr-o naratiune dinamica si obiectiva.

Viata ca o prada (1977) este o lucrare memorialistica, autobiografica, avand ca tema descoperirea vocatiei de creator, drumul artistului catre sine si catre perfectiunea estetica intruchipata de o opera literara.

Apogeul creatiei lui Marin Preda este atins in 1980, prin romanul Cel mai iubit dintre pamanteni, o analiza totala a dramaticei istorii a epocii stalinist-comuniste, vazuta prin ochii personajului principal, Victor Petrini. Numit de Eugen Simion roman total", Cel mai iubit dintre pamanteni ramane un reper fundamental pentru literatura romana a secolului XX, fiind, in acelasi timp, roman de dragoste, politic, senzational, de moravuri, de problematica, filosofic etc. Cartea isi propune sa creeze, prin destinul lui Petrini, un mit, cel al fericirii prin iubire, intentie care explica si fraza-concluzie ce-1 incheie : Daca dragoste nu e, nimic nu e".

Scriitor realist modern, Marin Preda stie sa dezvaluie complicatiile nebanuite ale sufletului omului simplu, sa creeze astfel un taran complex, conectat la tensiunea vietii contemporane, cu o viata psihologica normala" (Eugen SimioN), apt sa devina erou de proza moderna. Odata cu el taranul inceteaza sa fie o fiinta fara evenimente sufletesti, o materie inapta pentru marele roman (). Noutatea sta in faptul ca un taran adevarat este victima unei crize de constiinta autentice." (Mihai UngheanU)

Personajele lui Preda sunt oameni ai ideilor, cu o viata sufleteasca foarte activa, cu o constiinta dilematica. Ele au o puritate si o inteligenta care, atunci cand sunt contrazise, pot duce la reactii violente. Aceasta fascinatie a ideii este explicata de autorul insusi: Ideile sunt viata noastra!

    Ne facem despre noi insine si despre lume o idee sau un sistem de idei si nu renuntam la ele nici atunci cand vedem ca din pricina lor ni se destrama caminul, ne pierdem prietenii si, uneori, in conditii exceptionale, de convulsie sociala, ne pierdem chiar libertatea si viata. Compromisul cu ideile e un lucru tragic". (Timpul n-a mai avut rabdare, volum antologic si biografic ingrijit de Eugen SimioN)

Toate personajele lui Marin Preda urmaresc un prototip, un model uman care functioneaza intre anumite coordonate. Toate sunt surprinse in relatia lor cu istoria: Ilie Moromete din Morometii, Calin Surupaceanu din Intrusul, Paul Stefan din Delirul, Niculaie Moromete din Marele singuratic sau Victor Petrini din Cel mai iubit dintre pamanteni. De aceea, opera sa este o radiografie a unei epoci, iar scriitorul o constiinta lucida. Marin Preda a reusit sa fie prin cartile sale in mijlocul intrebarilor celor mai grele pe care si le putea pune in acest sfert de secol o constiinta, in decenii deloc ingaduitoare. E in opera sa o continua descarcare de tensiune, un scrasnet." (Stelian Tanase, Firescul intr-o istorie nepasatoare si lenesa", in Caiete critice, nr. 3-4, 1987)