Mănăstirea Dionisiu – Athos

[Convergențe - Lumina]

https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfantul-munte-athos/manastirea...

PR. SILVIU CLUCI

Mănăstirea Dionisiu este aşezată pe o stâncă înaltă de 80 de metri, deasupra coastei de sud-vest a peninsulei athonite, între Mănăstirile Grigoriu şi Sfântul Pavel. În „Tipicul” lui Antonie (1394), Dionisiu ocupa locul al XIX-lea în ierarhia mănăstirilor athonite, dar din anul 1574 ocupă locul al V-lea.

Mănăstirea Dionisiu - vedere de pe cărarea ce face legătura cu mănăstirea Grigoriu (Foto: Silviu Cluci)

Katholikonul (Foto: Pr. Silviu Cluci)

Mănăstirea Dionisiu - Culoarul din faţa trapezei cu cele 21 scene din Apocalipsa Sfântului Ioan (Foto: Silviu Cluci)

Osuarul (Foto: Pr. Silviu Cluci)

prev

next

Mănăstirea este închinată Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, sub această denumire fiind atestată în documente. Dar ea mai este cunoscută şi sub numele de „Noua Piatră” şi de „Mănăstirea Marelui Comnen”. Prima denumire este legată de Mănăstirea Pietrei, situată într-o mică insulă din Marea Neagră, lângă Sozopolis, care şi ea era închinată Cinstitului Înaintemergător şi care a fost distrusă de foc. A doua denumire aminteşte de daniile generoase ale împăratului Alexie al III-lea Comnenul din Trapezunda.

Întemeierea mănăstirii

Întemeietorul mănăstirii a fost Cuviosul Dionisie din satul Karissos - Kastoria. La început Cuviosul s-a stabilit pe moşia Mănăstirii Filoteu, al cărei egumen era fratele său după trup, Teodosie. După o vreme s-a mutat la poalele Micului Athon, apoi a coborât cu obştea sa spre mare.

De două ori a văzut în vedenie un stâlp luminos deasupra locului unde este astăzi mănăstirea şi din aceasta a înţeles că acolo era voia lui Dumnezeu să se construiască o mănăstire.

Între timp Teodosie devenise mitropolit al Trapezundei şi prin mijlocirea lui, Cuviosul Dionisie a cerut ajutorul împăratului Alexie al III-lea Comnenul, care era din Trapezunda, pentru ridicarea şi înzestrarea mănăstirii. Îndată împăratul a dat un hrisov prin care a legiferat bogate danii pentru mănăstire în schimbul veşnicei pomeniri a împăratului şi a familiei sale.

În 1389 mănăstirea a fost recunoscută ca „patriarhală” prin sigiliul Patriarhului Antonie al IV-lea şi s-a consolidat sistemul chinovial care fusese pus la întemeierea ei. Urmaşul Cuviosului Dionisie (†1390) la egumenie a fost prietenul şi împreună nevoitorul său, Dometie (†1403 sau 1405). Al Treilea Tipic al Sfântului Munte (1394) desemnează 25 mănăstiri, iar Mănăstirea Dionisiu se află în poziţia a 19-a.

După moartea împăratului Alexie al III-lea Comnenul, împăraţii bizantini de după el, mai ales cei din dinastia Paleologilor au oferit ajutoare mănăstirii Dionisiu, prin proprietăţi funciare şi bani.

Perioada stăpânirii otomane

După căderea Constantinopolului (1453), mulţi domnitori moldo-valahi au ajutat mănăstirea.

În 1520, Sfântul Neagoe Basarab a renovat cu cheltuiala sa turnul de apărare şi noul apeduct, a dăruit mănăstirii Capul Sfântului Ioan Botezătorul şi un chivot în formă de biserică cu Moaştele Sfântului Nifon, Patriarhul ecumenic, căruia Neagoe îi era fiu duhovnicesc.

În 1535 un incendiu a distrus cea mai mare parte din moşia mănăstirii, iar domnitorul Moldovei Petru Rareş (1527-1538) a construit aripa de răsărit şi Katholikonul mănăstirii. Fiica lui Petru Rareş, Ruxandra, şi soţul ei, Alexandru Lăpuşneanu au construit aripa cu şase nivele dinspre mare. Ruxandra şi fiul ei Bogdan, au răscumpărat o mare parte a moşiei mănăstirii ipotecate şi mai apoi confiscate de sultanul Selim al II-lea (1568).

Dionisiu este singura mănăstire din Sfântul Munte care din 1535 nu a suferit pagube din cauza incendiilor. Acesta este şi motivul pentru care se păstrează picturi murale şi de icoane. A suferit însă pagube din pricina cutremurelor, unei mari căderi de zăpadă (1600) şi inundaţiilor.

În 1574, mănăstirea a cumpărat drepturile Mănăstirii Xiropotamu şi de atunci ea este a cincea în ierarhia celor 20 de mănăstiri şi are dreptul să numească Protos al Sfântului Munte dintre monahii ei.

În 1617, Patriarhul ecumenic Timotei al II-lea a confirmat drepturile mănăstirii printr-un act pe care l-au semnat şi Patriarhii Atanasie al Antiohiei şi Teofan al Ierusalimului. Patriarhul Teofan chiar s-a retras mai târziu în această mănăstire.

De pe la mijlocul secolului al XVII-lea, datorită problemelor economice, mănăstirea a fost nevoită să adopte o formă de vieţuire semichinovială. Abia prin hotărârea patriarhului ecumenic Calinic al V-lea (1805) s-a revenit la vieţuirea chinovială propriu-zisă.

Mănăstirea Dionisiu a sprijinit activ Revoluţia din Halkidiki (1821).

Sfinţii şi cuvioşii dionisiaţi

În Mănăstirea Dionisiu a vieţuit şi a trecut la Domnul Sfântul Nifon al II-lea al Constantinopolului. Tot aici Sfântul Leontie Izvorâtorul de Mir (†18 iunie) a fost tuns monah şi a trăit vreme 60 de ani fără să iasă deloc din mănăstire. De asemenea aici a trăit Cuviosul Filotei de lângă Kavala. Sfântul Nicodim Aghioritul a fost tuns monah tot aci. Monahi dionisiaţi au fost şi Sfinţii Noi Mucenici Ghenadie (†1818 în Constantinopol), Iosif Zugravul (†1819 în Constantinopol), Hristofor (†1818 în Adrianopol) şi Pavel (†818 în Tripoli).

O mare personalitate duhovnicească a secolului al XX-lea a fost şi arhimandritul Gavriil Dionisiatul (†1983), egumen al mănăstirii între ani 1936-1976. A fost un duhovnic harismatic şi viu apărător al drepturilor Sfântului Munte.

Date de contact:

Adresă: Dionisiou Monastery 630 86 Karyes, Mt. Athos, Greece

Telefon: [phone]

Fax: [phone]

E-mail: [e-mail]

(Foto) Acasă la Sfântul Nifon al Constantinopolului – Mănăstirea Di...