altmarius

cultură şi spiritualitate

Iisus Hristos, Arhiereul Suprem

Abordand dogma despre Iisus Hristos ca Arhiereu Suprem si aspectul de jertfa al operei Sale de mantuire, Pr.Prof Dumitru Staniloae, in a sa Teologie Dogmatica Ortodoxa, vol II , aduce o lumina importanta asupra acestui aspect, explicandu-l prin prisma teologiei patristice a Sf. Chiril al Alexandriei si Leontiu de Bizant.

Subiectul este abordat mai ales din perspectiva interconfesionla, si iata cum:
- in cazul teologiei catolice s-a pus un mare accent pe pretinsa jignire a lui Dumnezeu adusa Lui prin comiterea pacatului stramosesc. Se spune ca prin moartea Fiului Sau, aceasta jignire a fost platita, onoarea lui Dumnezeu fiind satisfacuta de aceasta suportare a pedepsei.

De asemenea, se afirma in teologia catolica invatatura ca pacatul stramosesc nu a introdus o alterare ontologica in natura umana. Asadar, odata onoarea lui Dumnezeu fiind satisfacuta, omul reintra in gratia Lui;
-in cazul teologiei protestante, desi moartea este vazuta tot ca o plata pentru jignirea lui Dumnezeu, totusi se merge pe alt drum in cazul consecintelor pacatului stramosesc. Aici se afirma ca acest pacat a alterat iremediabil natura umana, omul nu mai poate fi vindecat in istorie deloc, ci doar declarat mantuit, si re-creat de la zero in Eshaton;

Abordand acest subiect din perspectiva teologiei patristice, Pr.Staniloae ne arata urmatoarele:
- Pacatul stramosesc nu a produs o "jignire" lui Dumnezeu, dar nici nu L-a lasat pe Acesta indiferent. El se scarbeste de starea de pacat si alterare ontologica a omului, nu poate ignora aceasta stare;
- Din partea omului, pacatul stramosesc a produs o stare de dusmanie cu Dumnezeu, Care a pedepsit acest pacat cu moartea, desi aceasta moarte e mai mult o consecinta fireasca a departarii de Dumnezeu, sursa vietii omului, decat o pedeapsa a Lui. Din aceasta cauza, pacatul stramosesc a produs o stare de neascultare a omului fata de Dumnezeu, Care ii apare acum omului, in opacitatea lui existentiala, ca fiind un Dumnezeu razbunator, crud;
- Pentru a inlatura aceasta stare de dusmanie a omului fata de Dumnezeu, dar si regretul si scarbirea Acestuia fata de starea rea in care ajunsese omul, era nevoie de o fapta de ascultare absoluta, pe care, desigur, omul nu o mai putea savarsi din cauza rautatii lui;
- In acest moment se dezvaluie planul mantuirii neamului omenesc pe care l-a avut Dumnezeu: El Il trimite pe Fiul Sau,Acesta asculta de Tatal Sau, ca Om, pana la moarte, adica aduce aceasta ascultare desavarsita, cu puterea Lui dumnezeiasca, insa totusi din partea unei umanitati pe care si-a asumat-o prin intrupare, umanitate incapabila, cum am mai spus, sa o aduca singura;
- Aceasta jertfa are doua directii, una spre Dumnezeu, adica ascultarea de El pana la moarte, dar si una spre natura umana asumata de Hristos prin Intrupare: ascultarea aceasta desavarsita curata firea omeneasca a Mantuitorului de orice afecte, de orice tendinte de neascultare mostenite de la protoparinti. Hristos desavarseste natura Sa umana prin ascultare, facand-o capabila de ascultare desavarsita, cum umanitatea nu avea pana la El;
- Jertfa lui Hristos sterge regretul si scarbirea lui Dumnezeu fata de umanitatea neascultatoare tocmai prin ascultare desavarsita de El. De asemenea sterge si dusmania din firea omeneasca fata de Dumnezeu, facand-o capabila sa asculte desavarsit de El;
- El indeplineste slujirea de Arhiereu tocmai ascultand si predandu-Se ca Om Tatalui in chip desavarsit,adica pana la moarte, El este Arhiereu Suprem fiindca este si jertfa in acelasi timp. Este Arhiereu Suprem ascultand si predandu-se absolut Tatalui Sau, ca Om, si din partea oamenilor.

In concluzie, jertfa lui Hristos ca Arhiereu Suprem are ca ascultare absoluta o directie indreptata catre Dumnezeu Tatal, pe Care Il asaza din nou in comuniune cu omul, prin natura umana vindecata de rastignire, inviere si inaltare.
Dar are si o directie spre umanitate pe care o restaureaza (mai intai in El),si apoi in fiecare credincios care se impartaseste cu Trupul si Sangele sau desavarsite, in care locuieste toata plinatatea dumnezeirii.

Iulian Tiganelea

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor