Biografia zilei: Ovidiu Cotrus

[altmariusliterar]

• Ovidiu COTRUS

  
  
  

  

Ovidiu COTRUS - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 24 febr. 1926, Oradea-m. 12 sept. 1977, Cluj-Napoca.

Eseist si critic literar.

Fiul lui Sabin Cotrus, prof. de geografie, si al Claudiei (n. Popa). Nepotul lui Aron Cotrus. Liceul la Oradea si Arad (bacalaureatul in 1944); Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Cluj (1944-1948). Arestat dupa 1950, e victima unui proces politic soldat cu o detentie pana in 1964. in 1965 reintra in viata literara ca redactor la rev. Familia (pana in 1972). O grava maladie pune capat prematur unei ascensiuni literare ce se anunta spectaculoasa. Debut in rev. Societatea de maine din Arad (1943); COTRUS considera insa drept adevaratul sau debut versurile si recenziile din Revista Cercului Literar din Sibiu (1945), sub pseud. Ovidiu Sabin. A mai colaborat la Secolul 20, Luceafarul, Orizont. Debut editorial postum, cu monografia Opera lui Mateiu 1. Caragiale (1977), urmata de Meditatii critice (1983), voi. de studii despre autori romani si straini. A luat parte la cateva manifestari culturale internationale in Iugoslavia, Franta (Decada despre Bernanos de la Cerisy-la-Salle, 1969), Spania, Canada, publicand, cu aceste ocazii, interventii si comunicari in rev. straine. in ultimii ani de viata pregatea un voi. antologic si o culegere de interviuri cu Andre Mal-raux, Jean Grosjean, Pierre Emmanuel, Georges Poulet, J. Madaule, E. Coseriu, L. Galdi, Carlo Tagliavini s.a.

Indubitabil ca viitorul ii va face dreptate lui C, critic si eseist de rara vocatie, al carui mult intarziat debut editorial a coincis, din nefericire, cu timpuria sa moarte. Nu a fost aceasta singura conjunctura nefasta din scurta sa viata, boala si tacerea impusa reduc andu-i anii de exprimare la mai putin de doisprezece. Cu putine exceptii, receptarea scrierilor sale a coincis cu posteritatea, primele cronici la Opera lui Mateiu I. Caragiale (1977) purtand semnul indolierii. Cand incepe sa publice, COTRUS era un scriitor deplin format, marcat de cultura sa filosofica si de o mare intindere a lecturilor, incat studiile si eseurile sale arata de la inceput siguranta opiniei, un limbaj apt sa exprime subtilitatea ideatica, o deschidere matura spre noutate. Scrisul sau se mai caracterizeaza si prin tinuta unei impecabile civilitati ce insoteste gestul polemic (ca o posibilitate a dialogului si nu ca un scop in sine). Este de observat si la cel mai tanar dintre membrii Cercului Literar din Sibiu aceeasi disponibilitate pentru participarea vie la viata literar-culturala, caracteristica ce o regasim in modul de existenta literar si ideatic si la COTRUS Regman, Radu Stanca si St. Aug. Doinas, mod ce trebuie inteles ca fiind dovada unui viu sentiment al libertatii, preluat din traditia vietii literar-culturale interbelice, poate si al unei componente specific ardelene. LaC, discursul critic este mereu atras de demonul dialogului, implicit sau explicit, opiniile sale presupunand un auditoriu viu, mobil, capabil de replica. Un elegant noncon-formism coloreaza textul critic, degajarea si spiritul asociativ dezvaluind un autentic, complet eseist literar. Poate cea mai caracteristica scriere a lui COTRUS este suita de studii Titu Maiorescu si cultura romana {Familia, 1967), unde perspectiva criticului revizuieste in permanenta, descoperind, in spiritul unei mentalitati actualizatoare lipsite de ostentatie, noi temeiuri de definire a autoritatii tutelare maioresciene, confruntata atat cu contemporaneitatea sa, cat si cu posteritatea critica; contributie solida la bibliografia maioresciana, studiul lui COTRUS are tinuta, argumentarea si viziunea unei exceptionale sinteze. Daca pentru Lucian Blaga COTRUS nutreste un cult motivat (si argumentat in cateva articole, eseuri sau pagini memorialistice), faptul trebuie explicat prin inraurirea pe care poetul-filosof a exercitat-o asupra tineretii sale studioase, inraurire ce il apropie de St. Aug. Doinas mai mult decat de ceilalti cerchisti. Dar COTRUS a consacrat ani intregi elaborarii monografiei Mateiu 1. Caragiale, abordarea acestui subiect fiind oarecum surprinzatoare pentru structura criticului ce se arata deschis si apt mai cu seama pentru teoretizare, fiind beneficiarul unui orizont filosofic si critic vast. Cartea sa despre Mateiu I. Caragiale, chiar daca nu i-a permis sa fructifice toate aceste premise, ramane deplin concludenta pentru talentul, subtilitatea si probitatea criticului, lamuririle si analizele produse (in acelasi deschis dialog cu traditia controverselor ce le-a iscat "cel de al doilea" Caragiale) avand valoarea si frumusetea pe care le insumeaza numai scrisul adevaratului critic. Fara a hipertrofia locul lui Mateiu I. Caragiale in literatura noastra, polemizand chiar cu aceasta tendinta demult omologata de suporterii Crailor de Curtea-Veche, COTRUS inconjoara limitele acestei fermecatoare si misterioase opere prin discutarea tuturor surselor si conjuncturilor (literare sau de alta sorginte) ce-au produs-o - inteligenta, fina, adecvata anatomie a tipurilor si a temperamentelor (inclusiv cel al autorului Crailor) implicate in legenda acestei opere avand dubla calitate de a parea definitive si de a incita totodata la noi disocieri. Mai mult ca oriunde - datorita proportiilor studiului -iese in relief o alta trasatura definitorie a discursului critic si eseistic al lui C, si anume voluptatea digresiunii, a parantezei ample nascute din acea mobilitate a spiritului activ, viu, nelinistit. Aceste digresiuni nu ajung niciodata a fi obositoare, unele pot delecta, si pentru ca sunt fanteziste, informatia nu devine ostentativa; o aristocrata degustare a ideii si a expunerii ei impecabile, o libertate a miscarii intelectului si un bun-simt al infranarii pasiunii apropie scrisul lui COTRUS de cel al lui Al. Paleologu. Nescriind decat rareori despre ultimele aparitii (exceptie fac articolele despre Titus Popovici si St. Aug. Doinas), publicistica lui COTRUS este foarte atenta la discutiile pe teme generale ce au animat actualitatea perioadei 1965-1972, replicile sale, mai cu seama acelea ce dezbat problemele criticii (fidelitate si infidelitate, specificul national, modalitatile specifice, raportul national-universal, etica si judecata de valoare, calinescianism si anticalinescia-nism etc), raman mereu actuale si, in acelasi timp, definitorii pentru probitatea, modul franc si echilibrat de a-si sustine pozitia. Studii si eseuri valoroase a mai scris COTRUS in legatura cu variate alte teme: despre functiile mitice ale poeziei si despre ideea continuitatii in literatura transilvana, despre Beckett si Claudel, despre Croce si Mal-raux, despre naturalism si expresionism. Spirit larg si caracter puternic, constiinta morala si estetica remarcabila, criticul si eseistul COTRUS a cultivat in scrisul sau atat simtul nuantei, cat si ferma delimitare intre judecata de valoare si cea de existenta.

Aplicatiile din volumul Meditatii critice (1983) sunt intotdeauna interesante, in acelasi stil inalt si filosofic, fie ca e vorba de articole generale, cum ar fi Aspecte ale ideii de progres in literatura universala sau Functiile mitice ale poeziei, foarte in spiritul lui T. Vianu, fie ca e vorba de Eminescu si constiinta tragica a existentei ori atExcurs in poezia blagiana. Aceste articole de idei sunt opuse criticii mult mai plastice a descendentilor lui G. Calinescu. Pana si in rarele momente de sinceritate con-fesiva (amintiri despre D. D. Rosea si L. Blaga, ca profesori), COTRUS e mai mult un interpret al personalitatii artistului decat un evocator. in fine, latura erudita, fara nici o pedanterie, trebuie semnalata in legatura cu toate aceste studii. Hermeneutica lui COTRUS se scalda intr-o baie de cultura. COTRUS ni se dezvaluie in Meditatii critice ca un critic de o remarcabila proprietate a gandirii si expresiei, din categoria criticilor iesiti din pulpana unor filosofi.

OPERA

Opera lui Mateiu I. Caragiale, Bucuresti, 1977; Meditatii critice, ed. ingrijita si studiu introductiv de St. Aug. Doinas, Bucuresti, 1983.

REFERINTE CRITICE

V. Felea, Reflectii critice, 1969; R. Enescu, in Familia, nr. 9, 1977; COTRUS Ungureanu, in Orizont, nr. 37, 1977; S. Cioculescu, in Romania literara, nr. 40, 1977; Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 44, 1977; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1977; M. Tomus, in Transilvania, nr. 11, 1977; M. Iorgulescu, in Romania libera, nr. 11970, 1983; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 20, 1983; Z. Sangeorzan, in Cronica, nr. 25, 1983; COTRUS Livescu, in Contemporanul, nr. 30, 1983; COTRUS Ungureanu, in Orizont, nr. 34, 1983; A. Marino, in Tribuna, nr. 37, 1983; Gh. Grigurcu, in Convorbiri literare, nr. 9, 1983; M. Iorgulescu, Prezent, 1985; I. Negoitescu, Scriitori contemporani, 1994; I. Simut, Incursiuni in literatura actuala, 1994; St. Aug. Doinas, COTRUS Ungureanu, E. Stefanes-cu, FI. COTRUS Popovici, in Orizont, nr. 6, 1999.