altmarius

cultură şi spiritualitate

26 decembrie 2020
Faptele minunate ale lui Dumnezeu
Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Ioan Fisher, episcop martir
(Ps 101: Opera omnia, ed. 1597, 1588-1589) 

Mai întâi, Dumnezeu a eliberat poporul lui Israel din sclavia Egiptului, făcând multe semne şi minuni: l-a făcut să treacă prin Marea Roşie ca pe uscat; l-a hrănit în pustiu cu alimente cereşti, mană şi prepeliţe; pentru a-i potoli setea, a scos dintr-o stâncă tare un izvor nesecat de apă; l-a făcut victorios asupra tuturor duşmanilor care se ridicau împotriva lui; a făcut ca Iordanul să se dea înapoi pentru un timp şi să nu-şi mai urmeze cursul; i-a împărţit şi i-a dat ţara făgăduită după numărul de triburi şi de familii. Dar, deşi a făcut toate acestea cu atâta iubire şi mărinimie, acei oameni ingraţi şi cu adevărat nerecunoscători pentru toate acestea au părăsit şi au respins cultul lui Dumnezeu şi de mai multe ori s-au făcut vinovaţi de crima respingătoare a idolatriei.

Apoi, atunci când eram păgâni şi mergeam la idolii cei mulţi ca şi cum eram mânaţi (cf. 1Cor 12,2), ne-a tăiat şi pe noi din măslinul sălbatic al neamurilor (cf. Rom 11,24), căruia îi aparţineam din natură, şi ne-a altoit pe măslinul adevărat al poporului iudaic, rupân­du-i chiar ramurile naturale, şi ne-a făcut părtaşi la rădăcina şi la seva harului său. În sfârşit, el nu l-a cruţat pe propriul său Fiu, ba chiar l-a dat la moarte pentru noi toţi, ca pe o ofrandă şi o jertfă de bună mireasmă, ca să ne răscumpere de orice nelegiuire şi să cureţe pentru sine un popor numai al său, plin de zel pentru fapte bune (cf. Rom 8,32; Ef 5,2; Tit 2,14).

Dar, cu toate că aceste lucruri nu sunt doar nişte dovezi, ci semne foarte sigure ale iubirii sale nemărginite şi ale bunăvoinţei sale faţă de noi, noi, oamenii, atât de nerecunoscători, ba chiar întrecând orice limită a nerecu­noştinţei, nu ţinem cont de iubirea lui Dumnezeu, nici nu recunoaştem măreţia binefacerilor sale, dimpotrivă, refuzăm şi chiar îl dispreţuim pe autorul şi pe împăr­ţitorul acestor bunuri atât de mari. Nici măcar acea milos­tivire admirabilă, oferită fără încetare celor păcătoşi, nu ne determină să ne orânduim viaţa şi obiceiurile după legea sa preasfântă.

Toate acestea, care sunt scrise spre amintirea veşnică a generaţiilor viitoare, sunt vrednice de crezut şi se cuvine ca toţi cei care în viitor se vor numi creştini, recunoscând marea bunătate a lui Dumnezeu faţă de noi, să nu înceteze niciodată să celebreze laudele divine.

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor