Bucureştiul îl are ca ocrotitor în prezent pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, însă, în decursul istoriei, capitala României a avut mai mulţi patroni spirituali. Evlavios din fire, poporul român şi-a aşezat, aproape întotdeauna, începutul organizării unui oraş sub ocrotirea unor sfinţi.
MAICA DOMNULUI, PRIMA OCROTITOARE A CAPITALEI
Potrivit unei tradiţii, patronul spiritual se găsea reprezentat pe însemnul administrativ al conducerii oraşului. În această situaţie se află şi Bucureştiul.
Pe actul emis de cel dintâi judeţ (titlu din vechime care desemna primarul de astăzi) cunoscut al capitalei se regăseşte un sigiliu rotund în care este înfăţişată Maica Domnului. Sursa imagine: Istoria Bucurescilor.
Profesorul Gheorghe Vasilescu a explicat de ce se regăseau însemne religioase pe sigiliile oficiale.
Întreaga activitate a conducerii administrative a Bucureştiului era legată în această epocă de biserica „pazarului” (Bazarul sau târgul oraşului) de lângă Curtea domnească.
În această biserică se făcea alegerea membrilor Sfatului orăşenesc, în fiecare an, primăvara, unde li se încredinţau şi însemnele demnităţii lor, împreună cu catastiful oraşului, în care se treceau schimbările de proprietăţi, şi tot acolo se păstra sigiliul Bucureştiului.
Cum sigiliul oraşului înfăţişa în această vreme pe Maica Domnului cu Pruncul Iisus, logic este că biserica din „pazar“ avea acest hram. Şi, potrivit tradiţiei, hramul bisericii în jurul căreia se desfăşura viaţa obştească era luat ca regulă generală, drept patron al oraşului.
Într-un studiu semnat de istoricul Laurenţiu Rădvan se menţionează faptul că raportarea reprezentării din sigiliu la o biserică din oraş şi, implicit, la hramul acesteia, ţine de specificul organizării medievale a oraşelor.
„Şi în alte cazuri din Ţara Românească şi Moldova, emblemele celor mai vechi sigilii trimit la patronul religios (…) Prin urmare şi la Bucureşti, locuitorii şi-au ales un patron spiritual, Sfânta Maria, după hramul unei biserici pe care ei au considerat-o importantă la vremea când domnul le-a confirmat drepturile”[1]
Istoricul Gheorghe Ionescu Gion aminteşte de un act emis, în 1678, de Stan judeţul, în care apare sigilul oraşului şi menţionează că „pecetia oraşului dintru acele vremurie Maica Domnului cu dumnezeiescul prunc în braţe şi cu exerga: acestă-i pecetia oraşului Bucuresci”[2].
Laurenţiu Rădvan menţionează că „sigiliul a avut mai multe variante, până când a ieşit din uz, fiind înlocuit de un altul, în care este reprezentată scena Bunei Vestiri (datând cel puţin din 1643-1644), din vremea judeţului Gherghina)”[3].
Schimbarea sigiliului este semnalată de Gion, care precizează că Dragotă Judeţul a emis un act privind mutarea Tabacilor de la Sărindar la Radu Vodă şi notează că „pecetea oraşului s-a schimbat. Nu mai este Maica Domnului cu divinul prunc în braţe, ci Buna Vestire cât se poate de primitivă”. [4]
SFINŢII ÎMPĂRAŢI ŞI SFÂNTUL DIMITRIE
Începând cu anul 1698, Sfatul orăşenesc se desfiinţează, astfel că au dispărut şi sigiliile acestei instituţii. Însă, conform izvoarelor literare, bucureştenii i-au adoptat ocrotitori spirituali pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena, hramul actualei Catedrale Patriarhale.
Lucrurile s-au schimbat după aducerea moaştelor Sfântului Dimitrie cel Nou la Bucureşti de generalul Petru Saltâcov, în 1774. Datorită ajutorului oferit de Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou în timpul ciumei lui Caragea, dar şi în alte momente grele pentru locuitorii capitalei, precum seceta din 1817 sau holera din 1831, a crescut evlavia bucureştenilor pentru sfântul ale cărui moaşte se află la Patriarhie.
În acest sens, Mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793) îl va proclama ocrotitor al Bucureştiului.
În mod oficial, Sfântul Dimitrie cel Nou a fost introdus pentru prima oară pe stema capitalei prin decretul domnesc emis de Alexandru Ioan Cuza în data de 7 decembrie 1864. Însă, printr-o confuzie, a fost reprezentat Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir (sărbătorit în 26 octombrie).
Prin decretul nr. 1740 din 7 decembrie 1864, publicat în Monitorul Oficial, nr. 277 din 11/23 decembrie, Vodă Cuza, după raportul lui M. Kogălniceanu, ministru la „Departamentul de Interne, Agricultură şi Lucrări Publice”, întemeindu-se şi pe „Chibzuirea Consiliului Comunei Bucureşti”, fixează ca „arme” ale Bucureştilor „un scut cu sîntul marele martir Demetriu (patronul oraşului), pe cîmp de azur, surmontat de o coroană murală şi terminat de o eşarpă tricoloră avînd de tendinţiă: la dextra, un păstor cu un cîne, în suvenirea originei tradiţionale a oraşului (Bucur păstorul, fundatorul Bucureştilor) şi la senestra un herald cu armele ţării sub coroana domnească, ca semn de oraş capitală”. Noua stemă din 1864 renunţă la tenanţi şi introduce deviza „Patria şi dreptul meu”. [5]
De asemenea, versiunea heraldică din 1930 a menţinut confuzia, fiind preluată apoi şi de actuala stemă a municipiului, aprobată în 1992. Pe site-ul oficial al Primăriei Municiupului Bucureşti se menţionează că Ocrotitorul Bucureştilui este Sfântul Dimitrie Basarabov.
[1] Laurenţiu Radavan, „Mircea Ciobanul şi aşezarea oraşului Bucureşti”
[2] Gheorghe Ionescu-Gion, Istoria Bucurescilor, p. 724.
[3] Laurenţiu Radavan, „Mircea Ciobanul şi aşezarea oraşului Bucureşti”
[4] Idem, p. 731
[5] Emil Vîrtosu, Bucureştii şi Sigilografia.
Foto credit: Basilica.ro/Raluca Ene
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !
Alătură-te reţelei altmarius