altmarius

cultură şi spiritualitate

125 de ani de existență ai Festivalului BBC Proms

Bookmark and Share
Publicat: luni, 31 August 2020 , ora 14.20

Ediția din 2020, una aniversară - cea de-a 125-a - a Festivalului BBC Proms, desfășurată între 17 iulie și 12 septembrie, s-a aflat sub semnul unei triade: trecut, prezent și viitor. Din cauza situației actuale mondiale, organizatorii s-au orientat în așa fel încât acesta să rămână în atenția melomanilor ca un reper cultural internațional și în același timp să transmită acel spirit, acel suflu specific acestui eveniment.

Cea de a 125-a ediție a Festivalului BBC Proms nu s-a desfășurat în modul tradițional, ci a fost adaptată la cerințele actuale. Trecutul și prezentul s-au reflectat, pe de o parte prin retransmisiile unor manifestări de excepție care au avut loc de-a lungul anilor (la radio, televiziune și online), iar, pe de altă parte, prin organizarea în celebra Royal Albert Hall din Londra, la Primăria din Glasgow, dar și la Hoddinott Hall din Cardiff, a unor concerte live (dar fără public la fața locului), în care a evoluat fiecare ansamblu BBC.

Ca și până acum, Orchestra Simfonică BBC, a deschis și a închis ediția aniversară a Festivalului BBC Proms, cu Prima noapte la Proms și Ultima noapte la Proms, când, Dalia Stasevska a debutat la Proms în ipostaza de nou-numită dirijor principal-invitat al Orchestrei Simfonice a BBC iar protagoniste au fost soprana Golda Schultz și violonista Nicola Benedetti.

Viitorul a însemnat prezentarea unor lucrări în primă audiție, comandate de BBC, unor importanți compozitori ai momentului, unii aflați în plină ascensiune, alții la apogeu: Tuxedo: Vasco 'de' Gama de Hannah Kendall, Dawn de Thomas Adès, Circadian Refrains (172 Days Until Dawn) de Jay Capperauld, Rough Voices de Gavin Higgins, No. 52 (Trei piese despre Ludwig van Beethoven) de Richard Ayres și Solus de Andrea Tarrodi.

Printre invitații acestei ediții aniversare s-au numărat artiști de renume: pianiștii Mitsuko Uchida și Benjamin Grosvenor și dirijorii Sakari Oramo, Sir Simon Rattle, Jonathan Cohen, John Storgards, Ryan Bancroft.

Așadar, în exclusivitate la Radio România Muzical, în cadrul emisiunii Concerte de 5 stele, din 14 septembrie 2020, pe parcursul a șapte ediții, de luni până vineri între orele 15.30-17.00, veți avea posibilitatea de a lua și dumneavoastră parte la această sărbătoare a Muzicii - 125 de ani de existență a Festivalului BBC Proms! Realizatori Laura Ana Mânzat și Ana Voinescu.

Audiție plăcută!

Octavia Galescu

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru al altmarius !

Alătură-te reţelei altmarius

STATISTICI

Free counters!
Din 15 iunie 2009

209 state 

(ultimul: Eswatini)

Numar de steaguri: 273

Record vizitatori:    8,782 (3.04.2011)

Record clickuri:

 16,676 (3.04.2011)

Steaguri lipsa: 33

1 stat are peste 700,000 clickuri (Romania)

1 stat are peste 100.000 clickuri (USA)

1 stat are peste 50,000 clickuri (Moldova)

2 state au peste 20,000  clickuri (Italia,  Germania)

4 state are peste 10.000 clickuri (Franta, UngariaSpania,, Marea Britanie,)

6 state au peste 5.000 clickuri (Olanda, Belgia,  Canada,  )

10 state au peste 1,000 clickuri (Polonia, Rusia,  Australia, IrlandaIsraelGreciaElvetia ,  Brazilia, Suedia, Austria)

50 state au peste 100 clickuri

20 state au un click

Website seo score
Powered by WebStatsDomain

DE URMĂRIT

1.EDITURA HOFFMAN

https://www.editurahoffman.ro/

2. EDITURA ISTROS

https://www.muzeulbrailei.ro/editura-istros/

3.EDITURA UNIVERSITATII CUZA - IASI

https://www.editura.uaic.ro/produse/editura/ultimele-aparitii/1

4.ANTICARIAT UNU

https://www.anticariat-unu.ro/wishlist

5. PRINTRE CARTI

http://www.printrecarti.ro/

6. ANTICARIAT ALBERT

http://anticariatalbert.com/

7. ANTICARIAT ODIN 

http://anticariat-odin.ro/

8. TARGUL CARTII

http://www.targulcartii.ro/

9. ANTICARIAT PLUS

http://www.anticariatplus.ro/

10. LIBRĂRIILE:NET

https://www.librariileonline.ro/carti/literatura--i1678?filtru=2-452

11. LIBRĂRIE: NET

https://www.librarie.net/cautare-rezultate.php?&page=2&t=opere+fundamentale&sort=top

12.CONTRAMUNDUM

https://contramundum.ro/cart/

13. ANTICARIATUL NOU

http://www.anticariatulnou.ro

14. ANTICARIAT NOU

https://anticariatnou.wordpress.com/

15.OKAZII

https://www.okazii.ro/cart?step=0&tr_buyerid=6092150

16. ANTIKVARIUM.RO

http://antikvarium.ro

17.ANTIKVARIUS.RO

https://www.antikvarius.ro/

18. ANTICARIAT URSU

https://anticariat-ursu.ro/index.php?route=common/home

19.EDITURA TEORA - UNIVERSITAS

http://www.teora.ro/cgi-bin/teora/romania/mbshop.cgi?database=09&action=view_product&productID=%20889&category=01

20. EDITURA SPANDUGINO

https://edituraspandugino.ro/

21. FILATELIE

 http://www.romaniastamps.com/

22 MAX

http://romanianstampnews.blogspot.com

23.LIBREX

https://www.librex.ro/search/editura+polirom/?q=editura+polirom

24. LIBMAG

https://www.libmag.ro/carti-la-preturi-sub-10-lei/filtre/edituri/polirom/

25. LIBRIS

https://www.libris.ro/account/myWishlist

26. MAGIA MUNTELUI

http://magiamuntelui.blogspot.com

27. RAZVAN CODRESCU
http://razvan-codrescu.blogspot.ro/

28.RADIO ARHIVE

https://www.facebook.com/RadioArhive/

29.IDEEA EUROPEANĂ

https://www.ideeaeuropeana.ro/colectie/opere-fundamentale/

30. SA NU UITAM

http://sanuuitam.blogspot.ro/

31. CERTITUDINEA

www.certitudinea.com

32. F.N.S.A

https://www.fnsa.ro/products/4546-dimitrie_cantemir_despre_numele_moldaviei.html

Anunturi

Licenţa Creative Commons Această retea este pusă la dispoziţie sub Licenţa Atribuire-Necomercial-FărăModificări 3.0 România Creativ

Note

Hoffman - Jurnalul cărților esențiale

1. Radu Sorescu -  Petre Tutea. Viata si opera

2. Zaharia Stancu  - Jocul cu moartea

3. Mihail Sebastian - Orasul cu salcimi

4. Ioan Slavici - Inchisorile mele

5. Gib Mihaescu -  Donna Alba

6. Liviu Rebreanu - Ion

7. Cella Serghi - Pinza de paianjen

8. Zaharia Stancu -  Descult

9. Henriette Yvonne Stahl - Intre zi si noapte

10.Mihail Sebastian - De doua mii de ani

11. George Calinescu Cartea nuntii

12. Cella Serghi Pe firul de paianjen…

Continuare

Creat de altmariusclassic Dec 23, 2020 at 11:45am. Actualizat ultima dată de altmariusclassic Ian 24, 2021.

© 2024   Created by altmarius.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor